El a spus ca singurul lucru pe care cetatenii il pot face este sa iasa in strada de fiecare data cand sunt incalcate cele mai mici drepturi.
Trupa Vama a sustinut duminica seara un concert in Piata Ovidiu din Constanta. Dupa incheierea recitalului, formatia a fost rechemata din nou de fani pe scena. Atunci Tudor Chirila a amintit ca se implineste un an de la 10 august, cand oamenii erau batuti „intr-un mod oribil” de la Jandarmeria Romana.
„Se implineste aproape un an de cand cetateni nevinovati ai acestei tari isi luau bataie in Piata Victoriei intr-un mod oribil de la Jandarmeria Romana. Acum un an, pe 10 august, romani din diaspora si cetateni din Romania se adunau in Piata Victoriei in speranta ca acel miting va fi inceputul unei schimbari. Nu s-a intamplat.
Au fost niste abuzuri absolut incredibile. Nu exista vinovati nici pana acum pentru macelul pe care l-au prestat cu abnegatie jandarmi din toata tara, ca au fost si din Constanta, de exemplu. Noi nu am inteles ce ni se intampla desi vedeam oameni pasnici in jurul meu, peste tot pe unde m-am plimbat, in acelasi timp vedeam numai gaze lacrimogene”, a afirmat Chirila.
El s-a referit apoi la cazul de la Caracal, unde doua adolescente au fost ucise de un barbat care le-a rapit, spunand ca astfel am aflat ca politia e mai prietena cu interlopii decat cu cetatenii si ca traim intr-o tara in care trebuie sa ne fie frica.
„Acum, la un an dupa acel miting, toata presa romaneasca e zguduita de un caz care nu se poate numi Colectiv, e un caz singular. Stim despre ce este vorba, stim cata incompetenta si mizerie a iesit la suprafata. Am aflat ca politia e mai prietena cu interlopii decat cu cetatenii si am mai aflat inca o data ca traim intr-o tara in care trebuie sa ne fie frica.
Intrebarea este ce se va intampla si de unde poate sa porneasca aceasta schimbare. Eu cred ca trebuie sa fim calare pe ei sa-si faca treaba si sa iesim in strada de fiecare data cand sunt incalcate chiar cele mai mici drepturi. E singurul lucru pe care il mai avem”, a afirmat Tudor Chirila.
El i-a invitat pe cetateni sa vina pe 10 august in Piata Victoriei.
„Daca nu sunteti total lipsiti de speranta si mai aveti bani de benzina ne vedem pe 10 august in Piata Victoriei. Poate de data asta nu ne mai dau cu gaze”, a mai declarat Tudor Chirila inainte de a canta piesa „In tara-n care m-am nascut”. Discursul solistului de la trupa Vama a fost aplaudat de cei prezenti.
In finalul concertului, Chirila a cantat refrenul cantecului „Podul de piatra”: Podul de piatra s-a daramat/ A venit apa si l-a luat/Vom face altul pe rau in jos/Altul mai trainic si mai frumos. Apoi, inainte de a pleca de pe scena, Tudor Chirila a concluzionat: „Poate asta ar trebui sa fie imnul national”.