Ce firme vor putea beneficia de ștergerea dobânzilor și penalităților la datoriile fiscale

Anularea, în anumite condiții, a unor obligații fiscale accesorii (dobânzi și penalități) ale restanțelor la 31 decembrie 2018 este prevăzută de o ordonanță care intră mâine în vigoare. Mecanismul construit de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) creionează mai multe scenarii de încadrare în această ștergere de datorii, condiția esențială fiind plata datoriilor restante. Sunt vizate nu doar debitele fiscale, ci și alte obligații bugetare.

0
85

Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale intră mâine în vigoare și cuprinde un capitol privitor la măsuri de restructurări financiare pentru contribuabilii cu datorii restante la finele anului trecut și unul cu anularea unor datorii.

Această iertare de anumite datorii prevăzută la capitolul secundar al ordonanței presupune, de fapt, conformarea la plată a contribuabililor: astfel, Finanțele le propun contribuabililor cu restanțe să plătească de bunăvoie taxele și impozitele, să declare tot ce n-au declarat și le oferă la schimb iertarea de dobânzi și penalități (obligațiile fiscale accesorii, așa cum sunt numite în legislație).

Conformarea la plată ar trebui să se facă până la 15 decembrie anul acesta, potrivit documentului. Ordonanța mai are nevoie însă de niște reglementări suplimentare ca să se aplice în mod concret și ar trebui ca ele să fie adoptate în perioada imediat următoare.

Ce acoperă această ștergere a datoriilor accesorii gândită de MFP pentru contribuabilii cu datorii sub un milion de lei (limita e constituită doar din obligațiile fiscale principale, nu se vor lua în calcul dobânzile și penalitățile), dar și pentru cei cu datorii de peste un milion de lei:

  • obligațiile fiscale accesorii (dobânzi și penalități) aferente datoriilor restante la 31 decembrie 2018 (obligațiile principale), dacă și numai dacă datornicii plătesc sumele principale până la 15 decembrie 2019, dacă plătesc datoriile principale care au avut scadență de la începutul acestui an și până la 15 decembrie 2019 și dacă și-au depus toate declarațiile fiscale;
  • obligațiile fiscale accesorii (dobânzi și penalități) aferente sumelor principale care au rezultat ca urmare a declarării suplimentare de către datornic, prin declarație rectificativă și care au avut scadență anterior datei de 31 decembrie, dacă și numai dacă depun rectificativa până la 15 decembrie, dacă plătesc aceste sume principale până la această dată și dacă plătesc datoriile care au avut scadență de la începutul acestui an și până la 15 decembrie 2019 și, desigur, dacă și-au depus toate declarațiile fiscale;
  • obligațiile fiscale accesorii (dobânzi și penalități) pentru sumele principale pe care le-au plătit până la 31 decembrie 2018, dar pentru care nu au mai avut bani și de dobânzi și penalități; iertarea datoriilor va acoperi aceste dobânzi și penalități datorate și neplătite la data de 31 decembrie 2018 dacă se depun toate declarațiile fiscale și dacă se plătesc datoriile care au avut scadență de la începutul acestui an și până la 15 decembrie 2019;
  • obligațiile fiscale accesorii (dobânzi și penalități) pentru datoriile principale care au avut termen până la 31 decembrie 2018, stabilite prin decizii de impunere în cadrul inspecțiilor fiscale în derulare la momentul la care ordonanța a intrat în vigoare (8 august); ca să scape de aceste dobânzi și penalități, contribuabilii vor trebui să plătească datoriile principale, la fel ca în situațiile de mai sus; în ordonanță se mai face referire și la cei la care se încep inspecții fiscale în primele zece zile de când intră în vigoare ordonanța și care, pentru a beneficia de amnistia de la al doilea punct de mai sus, vor putea depune rectificative (care, în mod normal, nu sunt luate în considerare pe perioada inspecției fiscale de către organele de control).

Pentru toate aceste iertări de datorii se va face obligatoriu o cerere până la 15 decembrie 2019, întrucât Fiscul nu va dispune ștergerea acelor dobânzi și penalități din oficiu. Practic, e de datoria fiecărui contribuabil să-și analizeze singur situația fiscală și să vadă dacă se poate încadra în vreuna dintre ipotezele gândite de Finanțe și să ceară aplicarea ștergerii de datorii accesorii.

O chestiune interesantă din ordonanța 6 este și ideea că aceste ștergeri de datorii, așa cum sunt redate mai sus, se aplică nu doar cu privire la obligațiile fiscale, ci și cu privire la alte datorii bugetare – de pildă, datoriile pentru obligațiile de mediu.

Prevederile prezentului capitol sunt aplicabile și în cazul obligațiilor bugetare administrate de alte instituții sau autorități publice. În acest caz, cererea de anulare a accesoriilor se depune și se soluționează de către instituția sau autoritatea publică care administrează respectivele obligații bugetare„, prevede, mai exact OG nr. 6/2019.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments