Expoziţie la Muzeul Municipal “Regina Maria”

Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași (Casa Burchi-Zmeu, str. Zmeu nr. 3) găzduiește, în perioada 6.08 – 6.09.2019, expoziția „O întrerupere momentană de timp” (“A momentary lapse of time”), cu lucrări ale artiștilor Mircea But și Juliane Eirich. Expoziția este organizată de Asociația Culturală AltIași prin Borderline Art Space și curatoriată de Cătălin Gheorghe. Proiectul este sprijinit financiar de Primăria Municipiului Iaşi.

0
229

Parte a proiectului „Timpuri imaginare”, această expoziție propune o întâlnire aparent stranie, însă conceptualizată, între o artistă a cărei practică e bazată pe fotografie, Juliane Eirich (Germania), și un artist a cărui practică curentă implică pictura și desenul, Mircea But (România).

În lucrările celor doi artiști recursul la valorizarea temporalității se legitimează din perspectiva unor tehnici recurente de investigare a rememorării, reimaginării și regândirii momentelor reprezentative pentru evocarea imaginară a trecerii, înghețării ori inversării timpului.

Expoziția „O întrerupere momentană de timp” (“A momentary lapse of time”) propune o experiență vizuală dialogică generată de întâlnirea dintre lucrările unei artiste care operează prin intermediul fotografiei și al poeziei pentru a reimagina perplexitatea experimentării unor timpuri suprapuse într-un singur spațiu intim stratificat (Juliane Eirich) și lucrările unui artist care folosește mediul pictural pentru a crea reprezentări abstracte ale unor atemporizate amintiri imaginare (Mircea But).

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments