Cel mai drag îi este să gătească atunci când are musafiri pe care îi răsfață doar cu rețete pregătite cu produse bio din piață. Pentru că este vară, Carmen Dorobăţ ne recomandă să fim foarte atenți la alimentație și să consumăm foarte multe lichide.
„Întotdeauna a mânca rafinat, a mânca cu o oarecare știință în acest sens, spun eu de multe ori, este o artă. Să știi să combini un anumit vin la masă, cu o anumită specialitate de mâncare este la fel o știință, o artă și un grad de rafinament. Am să spun ce mi-ași dori eu în ziua de astăzi să prepar în momentul în care aș avea musafiri de elită, care ar veni dintr-un teritoriu mai îndepăratat și aș vrea să îi primesc cu ceva deosebit. Eu am încredere în bucătăria tradițională în funcție de fiecare zonă sau țară. Primul meu gând ar fi la niște bucate tradiționale. Nu aș uita să fie prezent pe masă un borș de perișoare. Spun borș și nu ciorbă pentru că în zona noastră, a Moldovei, se prepară un borș adevărat în putină cu rămură de vișin. În plus, perișoarele să fie făcute din piept de pasăre, o pasăre crescută la curte. La felul doi nu m-aș gândi la sărmăluțe, dar aș alege dovlecei umpluți și asta pentru că este vară și avem legumele proaspete în piață. Cât despre desert, recomand unul pe cae să îl mâncăm cu discernământ. Aș alege o alivencă. O prăjitură care se face în zona noastră și pe care am învățat-o de la bunicii noștrii. Și pentru că este cald afară și dacă stăm la o conversație mai lungă aș servi musafirii cu chiseliță. Este un compot de vișine amestecate cu cireșe negre care se fierbe împreună cu făină de mălai. O astfel de băutură este deosebit de răcoritoare și vă pot spune că este extrem de binevenită și din punct de vedere digestiv”, a explicat prof.dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași.
Atenție la ce mâncaţi!
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase, prof. dr. Carmen Dorobăț ne atenționează în privința alimentației din această perioadă. Preferabil pentru organism sunt lichidele, trebuie să alegem legumele proaspete și să fim foarte atenți la produsele din carne.
„Nu întotdeauna avem timp să mâncăm acasă și cu atât mai mult în această perioadă de vară, când ieșim la terase sau plecăm în vacanțe și atunci trebuie să fim foarte atenți la locul unde mâncăm. Trebuie să fim foarte atenți la preparatele pe bază de proteină animală și aici mă refer la lapte și preparate derivate, dar și carne. Fiind o perioadă în care temperaturile se mențin încă ridicate, trebuie să ne hidratăm cu apă plată, dar și cu apă minerală pentru că prin transpirație se pierd și minerale. Dacă preferăm sucurile să optăm doar pentru sucurile naturale. Iar fructele și legumele proaspete nu trebuie să lipsească. Să alegem mâncărurile ușoare și să le evităm pe cele grase, prăjite și cele care au fost congelate și decongelate”, a mai spus prof.dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași.
Borș de perișoare
Pentru borșul de perișoare avem nevoie de doi sau chiar trei morcovi, un păstârnac, o legătură de ceapă verde, o țelină, un ardei gras, trei roșii, 500 ml borș, o legătură de leuștean. Iar pentru perișoare avem nevoie de 400 grame de carne tocată, preferabil amestec de porc și vită, o ceapă mică, două linguri de orez, un ou și o jumătate de legătură de pătrunjel.
Mod de preparare
Pentru început se curăță toate legumele și se spală. După care ceapa, morcovii, păstârnacul şi ţelina se toacă mărunt şi se pun la fiert în doi litri de apă cu un praf de sare. Totul se lasă să fiarbă la foc mic aproximativ 30 de minute. Între timp se pregătesc perișoarele. Carnea se amestecă cu ceapa tocată mărunt, se pune sare, se adaugă orezul, oul bătut, puțin piper și pătrunjelul tocat mărunt. Apoi, cu o linguriță se ia din carnea tocată și se formează perișoarele care se adaugă pe rând în supă şi se lasă să fiarbă. Roșiile și ardeiul gras se taie cubulețe și se adaugă în oală și se lasă la fiert până se ridică perișoarele deasupra. Se mai adaugă borșul și se spumează. La sfârșit se toacă leușteanul verde și se stinge focul, iar oala se ține acoperită aproximativ 15 minute.
INGREDIENTE
· 2-3 morcovi
· 1 păstârnac
· 1 legatura ceapă verde
· 1 ţelină mică
· 1 ardei gras
· 2-3 roşii
· 500 ml borş
· 1 legătură leuștean verde
Pentru perişoare
· 400 g carne tocată
· 1 ceapă mică
· 2 linguri orez
· 1 ou
· 1/2 legatura pătrunjel
· sare
· piper