Isterie şi în Iasi după accidentul nuclear din Rusia. Farmaciile luate cu asalt. Ce spun specialiştii despre tratamentul împotriva radiaţiilor

0
172

După discuţiile legate de incidentul nuclear din Rusia, ieşenii s-au îngrămădit în farmacii pentru a cumpăra pastile cu iodură de potasiu. Medicamentele sunt folosite în cazul expunerii la radiaţii, fiind vândute doar la recomandare medicului. Săptămâna trecută, şi farmaciile din Suceava au fost luate cu asalt de localnici.

Farmaciştii ieşeni au avut, în ultimele zile, mai multe astfel de cereri, după ce pe reţelele de socializare a apărut un mesaj care susţinea că „trec nori radioactivi deasupra României, dinspre Rusia” şi că indicat ar fi ca toată lumea să stea în casă, cu geamurile închise. Deşi autorităţile au dezminţit existenţa unui pericol real, oamenii au apelat la farmacii pentru a cumpăra preventiv pastilele. Reprezentanţii Colegiului Farmaciştilor Iaşi spun că nu e niciun motiv de îngrijorare în acest moment şi că dacă ar fi fost vorba de o astfel de situaţia Ministerul Sănătăţii ar fi luat deja măsuri pentru a evita îmbolnăvirile. De asemenea, aceştia au transmis că pastilele cu iodură de potasiu nu se iau fără un consult medical şi fără stabilirea dozajului necesar. „Aceste pastile nu se pot lua pur şi simplu din farmacii. Este necesar un consult medical şi apoi, dacă este cazul, medicul stabileşte de ce dozaj are nevoie pacientul şi îi dă o reţetă. La fel ca în cazul oricărei afecţiuni, nu trebuie să mergem la farmacie şi să cerem pastile fără să ne fie recomandate de doctor şi faptul că luăm un comprimat sau două din medicamentul respective nu ne asigură vindecarea. Isteria legată de pastilele cu iodură de potasiu nu este justificată în acest moment, căci dacă era vorba de o situaţie de risc se luau măsuri la nivel naţional”, a precizat Gabriela Tătărîngă, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Iaşi.

Şi reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), ai Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) şi ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM) au transmis, printr-un comunicat, că nu există niciun risc în acest moment şi nu sunt necesare măsurile de protecţie. „Din data de 8 august 2019 şi până la ora la care acest comunicat a fost emis, nivelul radiaţiilor pe teritoriul României se încadrează în limitele radioactivităţii fondului natural de mediu şi nu se impun recomandări sau avertizări/măsuri de protecţie pentru populaţie“, arată comunicarea citată.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments