Vă informăm că pe data de 21-22 septembrie 2019 se sărbătorește „Ziua internațională a donatorului de CSH”. Cu acest prilej Registrul Național al Donatorului Voluntar de Celule Stem Hematopoetice și toți partenerii din țară organizează activități de informare, promovare și recrutare a donatorilor voluntari de celule stem hematopoetice.
Scopul acestei campanii este de a crește gradul de informare și de conștientizare în rândul populației generale privind necesitatea dezvoltării bazei de date cu voluntari potențiali donatori de celule stem hematopoetice în România. În acest fel putem fi mai aproape unii de alții, de a crește șansa la viață a bolnavilor ce necesită un transplant de celule stem hematopoetice de la un donator neînrudit.
Centrul donatorilor voluntari de CSH din Institutul Regional de Oncologie Iași își propune să organizeze o campanie de promovare în 21-22 septembrie 2019 după următorul program:
- Sâmbătă pe 21.09.2019 între ore 9,00 – 18,00 punctul central al echipei va fi instalat în Fața Hotelului Traian din Piața Unirii (cort, ambulanța IRO, echipa mobilă medicală pentru informare, recrutare și recoltare de probe biologice, 2 mese, 4 scaune, benere, rolere cu sigla RNDVCSH, cu IRO Iași, cu Ziua internațională a donatorului de CSH, pliante informative), de unde 7 echipe de câte 2 voluntari se vor deplasa pe Bdul Ștefan cel Mare, Piata Unirii, B-dul Independenței, Incinta parcului Palas Mall, pentru a distribui materiale informative. La ora 12 va fi făcut un comunicat de presă pentru reprezentanții presei vizuale și auditive prezente la fața locului. La sfârșitul zilei, ora 21.00, se va proiecta pe fațada Hotelului Traian – culorile ALBASTRU – ROȘU – ALB pe muzica lui George Enescu (Rapsodia Română).
- Duminica pe 22.09.2019 intre ore 9,00 – 18,00 punctul central al echipei va fi instalat în/la intrarea din Parcul Expozitiei (cort, ambulanța IRO, echipa mobilă medicală pentru informare, recrutare și recoltare de probe biologice, 2 mese, 4 scaune, benere, rolere cu sigla RNDVCSH, IRO, cu Ziua internațională a donatorului de CSH, pliante informative, de unde 7 echipe de câte 2 voluntari se vor deplasa pe Bdul Carol (Copou), Bd- Stefan cel Mare, Bd. Independenței, Bd. Păcurari pentru a distribui materiale informative. Reprezentanții presei vizuale și auditive sunt așteptați în tot acest interval pentru informații și comunicat de presă.
In registru se pot înscrie persoane sănătoase, cu vârsta cuprinsă între 18-45 ani, cu inima deschisă spre a ajuta un pacient ce își încearcă șansa la viață sperând în efectuarea unui transplant medular.
Vă așteptăm,
Manager – Mirela Grosu