Valoarea cofinanţării este de 280.424,65 de lei, cu TVA, în timp ce valoarea totală a investiţiei este estimată la 13.942.773 de lei, cu TVA. Durata de realizare a proiectului este apreciată la 36 de luni.
Proiectul presupune înfrumuseţarea zonei de agrement C. A. Rosetti şi include reconversia şi refuncţionalizarea a 17.912 metri pătraţi de teren neutilizat.
Astfel, vor fi demolate clădirile aflate într-o stare avansată de degradare existente pe terenul respectiv şi care nu aparţin patrimoniului cultural naţional, vor fi amenajate alei pietonale, spaţii verzi (prin defrişarea vegetaţiei existente, modelarea terenului, plantarea cu plante perene şi gazonarea suprafeţelor, inclusiv plantare de arbori şi arbuşti).
De asemenea, vor fi create facilităţi pentru recreere pe terenurile amenajate (zone speciale pentru practicarea sportului, locuri de joacă pentru copii), va fi funcţională o reţea de Wi – Fi cu acces public, vor fi instalate sisteme de supraveghere video, elemente de mobiler urban (bănci, coşuri de gunoi, toalete ecologice, suport parcare biciclete), vor fi făcute racordări la reţelele de utilitate publică, precum şi sisteme de irigaţii şi iluminat pentru spaţiile amenajate în proiect.
Documentaţia acestui proiect a fost depusă spre finanţare şi evaluată de către ADR Nord – Est, fiind admisă din punct de vedere al eligibilităţii. Astfel, proiectul a fost selectat pentru finanţare conform Scrisorii pentru demararea etapei precontractuale din 20 august 2019.
Proiectul Reabilitare şi modernizare zona de agrement C.A. Rosetti” este finanţat european în baza Programului Operaţional Regional – Axa 4 – Obiectivul specific 4.2: Reconversia şi refuncţionalizarea terenurilor şi suprafeţelor degradate, vacante sau neutilizate din muncipiile reşedinţă de judeţ.