Licitație pentru proiectarea unei noi săli polivalente

0
113

Municipiul Iași va avea o sală polivalentă nouă. Noul imobil multifuncțional va avea o capacitate de aproximativ 10.000 de locuri, la care se adaugă spații de parcare, accese și spații cu specific comercial și alte funcțiuni. Termenul limită de depunere a ofertelor la licitația pentru achiziția serviciilor de proiectare și asistență tehnică pentru acest obiectiv a fost astăzi, 9 septembrie, ora 15.00. Au depus oferte patru firme și asocieri: Compania Municipală Dezvoltare Durabilă București SA, Dico și Țigănas Birou de proiectare, SigmHome Project SRL și Tec Telecom SRL.

Valoarea maximă a achiziției este de 1.974.789,91 lei, fără TVA, durata contractului urmând a fi de maxim șase luni de la data emiterii ordinului de începere. Criteriul de atribuire a licitației este cel mai bun raport calitate – preț.

Pentru acest obiectiv, municipalitatea a propus trei posibile amplasamente: terenul din Moara de Vânt (zonă liberă de sarcini), un teren aflat în concesiunea Veolia Energie Iași SA în perimetrul Centralei de Energie Termică (CET) și altul în cartierul Tudor Vladimirescu, mai precis cel pe care se află garajul Companiei de Transport Public SA. Pentru fiecare destinație propusă firma câștigătoare va trebui să realizeze câte un studiu cu avantajele și dezavantajele din punct de vedere al accesabilității și dotărilor edilitare din zonă.

Printre studiile pe care firma câștigătoare va trebui să le realizeze se numără studiul de amplasament, studiul topografic, studiul geotehnic, studiul de coexistență (dacă este cazul), documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), studiul de fezabilitate (acolo unde este cazul), documentația tehnică pentru obținerea avizelor / acordurilor / autorizațiilor necesare pentru obținerea autorizației de construire, care nu au fost solicitate prin certificatul de urbanism (în cazul în care se impun), proiectul tehnic pentru autorizarea executării lucrărilor, proiectul tehnic de execuție și documentația tehnică pentru organizarea execuției.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments