Milionarul Bogdan Gheorghiu, de la Afterhills la Raliul Iașului

Omul de afaceri Bogdan Gheorghiu s-a făcut cunoscut în Iași după ce a vândut rețeaua de case de amanet pe care o deținea. La scurt timp a pus pe picioare clubul Fratelli din Iași. Pasionat de muzică și distracție, Bogdan Gheorghiu este unul din cei care au pus Iașul pe harta marilor festivaluri organizând Afterhills. Acum, Bogdan Gheorghiu pare să aibă o nouă pasiune, cea pentru raliuri.

0
1673

După doar trei raliuri, omul de afaceri Bogdan Gheorghiu este lider în clasamentul Cupei Dacia. Afaceristul ieșean este unul dintre cei mai rapizi piloți din cadrul cupei mono marcă, având victorii și peste granița județului Iași, pe macadamul de la Arad și etapa de la Bacău. Probele speciale l-au remarcat, chiar dacă a avut și ieșiri în decor, pilotul Bogdan Gheorghiu stăpânește foarte bine cursele având un ritm rapid. Parcă nimic nu îi stă în cale atunci când se dă startul raliului.

 

„Avem un obiectiv mare, acela de a câștigă de fiecare dată la categoria noastră, Cupa Dacia. Dacă se întâmplă asta ne consolidăm poziția de lideri și asta pentru că suntem pe locul întâi la momentul ăsta. Ne bucură de fiecare dată momentul în care intrăm în cursă. E o pasiune mai veche care înainte de a mă apuca de acest sport o manifestam pe stradă și nu prea era în regulă.

 

Acum descarc adrenalina la raliuri și pe stradă sunt cel mai liniștit conducător auto și am grijă ca de fiecare dată să nu încalc legea și regulile de circulație. În 2017 am început această provocare și am debutat aici la Iași. De fapt sunt un începător, să zic așa. În 2017 am participat pentru prima dată la rally la Iași. Întâmplător, un prieten de al meu care se cunoștea cu piloții de la Napoca Rally Academy m-a întrebat și pe mine dacă nu vreau să fac un curs că se duce și el să facă un curs de pilotaj cu ei că îi cunoaște.

 

Și atunci m-am gândit să merg și eu, iar colegii de la Napoca au spus că am înclinații și că pot să mă apuc de acest sport. Am făcut câteva cursuri, e vorba despre școala de pilotaj care durează aproximativ patru zile în care am făcut foarte multe exerciții pe circuit. Atunci am primit diploma de la colegi mei de la Napoca cu care poți să te înscrii ca pilot de raliuri. Și am zis de ce nu, hai să o fac și pe asta”, a povestit omul de afaceri Bogdan Gheorghiu.

 

 

Pasionat de modelul Dacia care i-a adus victorii

 

De fiecare dată are același obiectiv, acela de a câștiga. Chiar dacă a fost sfătuit de fiecare dată să treacă la o clasă superioară, Bogdan Gheorghiu nu a vrut să piardă nicio etapă. A avut răbdare și a ajuns campion.

“În Cupa Dacia te poți da cu modelul Logan sau cu modelul Dacia Sandero. Modelul Dacia Sandero este mai performant ca putere, ca stabilitate și în 2017 am început cu cea mai ieftină mașină, cu Dacia Logan care a costat aproximativ 5.500 de euro, dar îmbunătățirile aduse la ea au mai fost de cel puțin 4.000 de euro. În 2017, pentru prima mea participare am fost pe un loc onorabil, cred că 5 din 12 mașini. În plus, în tot anul 2018 eu m-am dat cu Dacia Logan și am ieșit locul întâi la debutanți la Cupa Dacia, iar în clasamentul general am terminat undeva pe locul cinci și am fost foarte mulțumit.

 

De fiecare dată ne batem pentru titlul național și suntem lideri la trei puncte diferență, consider că avem de fiecare dată șanse mari. E un sport care te scoate din zona de confort, de zi cu zi, de business. Atunci când ești în probe uiți de toate și nu te mai gândești la nimic, ești doar acolo. Am și eu ocazia să deleg partea asta de business”, a mai spus omul de afaceri Bogdan Gheorghiu.

 

Un nou copilot

 

Nimic nu se compară cu emoțiile unei curse. Pentru Bogdan Gheorghiu provocările raliului sunt mai grele decât cele din business. Anul acesta, în dreapta sa, copilot a stat Andrei Pintilii.

 

 

 „Cel mai emoționant moment din cursă este plecarea. La plecare cred că orice pilot are emoții, momentele alea când stai acolo parcă șimți fiori și te ia tremuratul, te gândești să fie bine și te îmbărbătezi cu copilotul care are rolul de a-ți dicta traseul pentru că înainte de raliu noi facem niște recunoașteri și scriem aceste probe pe caiet și punctăm cele mai mari dificultăți.

 

Mi-am ales un copilot debutant, anul acesta a început și el, este un băiat tânăr, îndrăgostit de acest sport cu motor și care mai avea tangențe cu acest sport și asta pentru că a fost și arbitru și e un mare iubitor al acestui sport. Și e greu să găsești în nebunia asta de sport pe cineva dispus să riște alături de tine. Prin pădure este cel mai riscant și asta petru că pe drumurile forestiere sunt multe poduri ascunse de vegetație și un pic dacă ieși de pe transa pe care trebuie să mergi ai toate șansele să lovești un cap de pod și să fii nevoit să abandonezi. Satisfacția cea mai mare este atunci când câștigi o etapă și ești pe podium. Primul lucru pe care mi-l doresc de la acest sport este să termin cu bine raliul și apoi să îl termin pe un loc onorabil”, a declarat Bogdan Gheorghiu.

 

Chiar dacă își permite, Bogdan Gheorghiu nu se aruncă să învestească zeci de mii de euro pentru pasiunea sa. Omul de afaceri a început competiția ca fiind un pilot normal, arătând că se poate câștiga și cu o Dacia.

 

„Din păcate, acest sport, cel puțin la noi în țară, e un sport pentru cei cu pasiune și cei care au anumite posibilități financiare. Și mie mi-ar plăcea să mă dau cu o mașină mult mai performantă, dar acele cheltuieli care sunt în jur la 2.500 de euro pe etapă pot ajunge cu mașini performante la 20.000 de euro pe etapă. Și atunci e un sport costisitor. Din păcate, Federația Română de Automobilism nu are posibilitățile materiale ca să poată susține sportivii. Și atunci tinerii se apucă de acest sport doar dacă au în spate sponsori”, a mai precizat Bogdan Gheorghiu.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments