Patricia Însurățelu a terminat anul trecut Colegiul Național Mihai Eminescu și a participat la numeroase concursuri și olimpiade de limbă franceză, la care a obținut numai note mari. Atunci a fost momentul în care și-a dat seama că pasiunea sa pentru franceză ar putea-o ajuta să studieze într-o altă țară. După ce a dat mai multe examene, tânăra a fost acceptată la o universitate de prestigiu din Paris, unde a descoperit o nouă lume și un sistem educațional construit complet diferit față de cel din România.
”Sistemul de învățământ din Franța este dificil. M-am așteptat să fie așa și m-am pregătit psihologic pentru ce va urma. Cât despre sistem, este complet funcțional. Avem materii principale și materii secundare. Materiile principale au cursuri în amfiteatre și seminarii , sunt grupe formate din 20 și ceva de persoane coordonate de un profesor care face parte din echipa pedagogică a profesorului din amfiteatru”, a spus Patricia.
Primul an de facultate a venit cu noi informații și cu o abordare diferită a materiei.
”În primul an am avut patru materii principale. Am avut patru seminarii pe săptămână și ele completează cursul din amfiteatru, timp în care profesorul predă trei, patru ore și mai apoi vine TD ( n.r. echivalentul seminarului din România), în funcție de disponibilitate și cele două se completează. La TD primim un caiet de exerciții și în fiecare săptămână lucrăm câte o ședință și această ședință conține texte juridice pe care le citim, le analizăm, primim întrebări pe baza textului. În urma lor, primim teme pentru acasă. În legătură cu materiile secundare, acolo avem doar cursuri în amfiteatru iar la final avem un examen”, explică Patricia sistemul de învățământ francez.
Profesori complet diferiți
Chiar dacă Universitatea Sorbona din Paris este una dintre cele mai apreciate la nivel internațional, Patricia a descoperit o tipologie de profesor complet diferită față de cea cu care era obișnuită în liceu.
”Profesorii sunt deschiși, simpatici, se interesează foarte mult de noi cum evoluăm. Avem un profesor care organizează săptămânal ședințe cu profesorii de la TD pe care îi coordonează, să vadă unde avem probleme. Au fost și situații în care unele grupe nu au înțeles anumite părți din materie, el revenea în următoarea săptămâna și le explica. Atunci când vine vorba de examene sunt foarte rigizi, exigenți. Se cere tot mai mult de la noi și ceea ce îmi place cel mai mult la Sorbona este faptul că subiectele examenelor sunt făcute în așa fel încât să ne pună mintea la contribuție. Nu este o simplă transcriere a materiei. Primești un exercițiu prin care trebuie să aplici ceea ce ai învățat”, a spus încântată Patricia.
Cum era de așteptat, ieșeanca și-a făcut noi prieteni și deja se implică în mai multe organizații studențești.
”Majoritatea studenților sunt francezi din ce am observat, apoi sunt tunisieni, americani, asiatici și am mai întâlnit doi – trei români. Nu știu dacă sunt în facultate, în promoția mea la Drept. Viața de student este frumoasă. Pot face o mulțime de lucruri de la activități sportive până la învățarea unei limbi străine, voluntariat. Eu, de exemplu, am făcut patru ani de voluntariat și mi-a plăcut atât de mult încât am zis că vreau să continui și în Franța, la Liga Studenților Români din Străinătate”, a spus tânăra studentă.
Pentru a studia în Franța trebuie să dispui de un buget considerabil pentru că totul este scump. Începând de la chirie, manual, poate chiar și o simplă ieșire. Însă Patricia spune că merită efortul.
”Orașul este mare. Eu l-am vizitat de două ori în 2015 și în 2017 și știam cumva ce voi găsi acolo. Eram obișnuită cu el. E cosmopolit, găsești tot ceea ce vrei de la mâncare, e animat, e frumos. Îmi place. Beneficiez de o bursă, am beneficiat și în trecut și mă ajută să-mi plătesc o parte din chirie, restul este suportat de familia mea”, a încheiat studenta.
În viitor, Patricia își dorește o carieră în diplomație însă până atunci mai are de terminat doi ani de facultate și de descoperit fascinantul Paris.