Un profesor din Capitală a scris redacției Libertatea că este nevoit să obțină o adeverință prin care să ateste că nu se regăsește în Registrul național al violatorilor și pedofililor. În caz contrar, acesta nu poate preda elevilor.
Ministerul Educației: este necesar doar pentru profesorii care se angajează Florian Lixandru, secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar din cadrul Ministerului Educației, spune că școlile nu fac decât să respecte legea și că este firesc ca profesorii sau orice alte persoane care lucrează cu copii să prezinte un astfel de act.
“Este o obligativitate pentru cei care se angajează de acum încolo în sistemul de învățământ, asistență socială, sănătate sau alte domenii care implică munca inclusiv cu minori. Funcționează precum cazierul: este emis de Poliție și are o valabilitate de 6 luni Florian Lixandru, secretar de stat „N-am propus noi această lege. Noi nu facem decât să respectăm ce a adoptat Parlamentul. Personal, în calitate de părinte, mi se pare firesc ca profesorii să se prezinte cu astfel de adeverințe pentru liniștea părinților“, a mai spus Florian Lixandru secretarul de stat, pentru Libertatea.
Registrul încă nu este implementat Legea nr. 118 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, a intrat în vigoare la sfârșitul lunii iunie. Numai că, potrivit unor surse din cadrul Poliției Române, Registrul pentru persoanele care au comis infracțiuni sexuale încă nu există. Drept urmare, profesorii pot solicita adeverința doar de la structurile de cazier judiciar din cadrul secțiilor de Poliție. Acestea au mai adăugat că registrul va fi gata până la sfârșitul anului.