Noul parc cu rampe de skateboarding este rezultatul unei competiții de proiecte din anul 2018, în care designeri, arhitecți, artiști și pasionați de sporturi extreme și-au înscris soluțiile de modernizare a skate park-ului din Iași. În concurs au fost înscrise în total șapte idei, iar proiectul câștigător a fost semnat de echipa formată din arhitect Bogdan Rotaru și inginer Octavian Ianoș. Execuția lucrărilor a fost realizată de SC Lukama Construct SRL, iar dirigenția de șantier a fost asigurată de DANUBIC COMP.
Modernizarea Skate Park-ului este o investiție de peste 100.000 Euro și a presupus refacerea structurilor, reabilitarea sistemelor de împrejmuire și construirea unor rampe noi. Skate Park-ul poate fi folosit gratuit de toți cei care au vârsta minimă de 6 ani, accesul fiind asigurat doar cu respectarea tuturor regulilor de securitate, conduită și respect reciproc.
Municipalitatea ieșeană este asociată cu Fundaţia Comunitară Iaşi din 29 noiembrie 2016, în acest sens fiind emisă și o Hotărâre de Consiliu Local. Acordul, care are o durată de cinci ani, vizează desfășurarea de programe de revitalizare urbană.