Spitalul de Recuperare IASI: Anchete demarate după ce o femeie a murit în faţa Spitalului

0
339
Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi cei ai Spitalului de Recuperare din Iaşi au demarat o anchetă după ce o femeie a decedat în cursul serii de luni în faţa unităţii medicale.

 

 

„Este vorba despre o persoană de sex feminin, de 62 de ani, domiciliată în municipiul Iaşi. Ar fi fost adusă la unitatea medicală cu o maşină particulară, deocamdată nu ştim dacă a fost şi internată cu forme legale. Când a ieşit din incinta spitalului a căzut, i s-a făcut rău. Echipajul de pe Ambulanţă a sosit la faţa locului şi a constatat decesul din cauza unui stop cardio-respirator. În cauză au fost demarate cercetări pentru a se stabili cauzele decesului”, a declarat pentru AGERPRES Beatrice Geanina Romanescu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Iaşi.

Reprezentanţii Spitalului de Recuperare din Iaşi au demarat la rândul lor o anchetă pentru a clarifica împrejurările în care a murit femeia.

Potrivit directorului medical al Spitalului de Recuperare, femeia nu era pacienta unităţii sanitare.

„O să putem spune mai multe informaţii după ziua de mâine. În momentul de faţă toate informaţiile sunt culese fără documente. Am vorbit cu medicul de gardă de la Clinica de Recuperare Cardiovasculară, care a fost implicată direct în acest eveniment. Ea a spus că pacienta a fost externată dintr-un alt spital posibil în cursul zilei de astăzi, dar trebuie să cercetăm acest lucru. Ea avea foarte multe afecţiuni. Avea diabet zaharat, obezitate, bronhopneumopatie cronică obstructivă, hipertensiune, cardiopatie ischemică, sindrom de apnee de somn. În general, nu era într-o stare de sănătate cât de cât acceptabilă. Am demarat o anchetă internă. Trebuie să aflăm cât timp s-a scurs de la ultima internare până a ajuns în curtea Spitalului de Recuperare, cât timp s-a scurs de când doctorul a fost solicitat şi momentul intervenţiei efective. În mod cert se va face o autopsie şi vom putea corela datele pe care le culegem din documente şi cele ale necropsiei”, a declarat pentru 7est directorul medical al Spitalului de Recuperare din Iaşi, Doru Baltag.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments