A apărut volumul „Am fost secretara lui Goebbels”

Brunhilde Pomsel a fost printre puţinii care au reuşit să ajungă în imediata apropiere a unuia dintre cei mai mari criminali din istorie. În Ministerul Propagandei, condus de Joseph Goebbels, a lucrat ca stenografă, dactilografă şi secretară.

0
58

Până la capitularea Berlinului, în mai 1945, a fost avansată şi a ajuns în anticamera ministrului şi-n mijlocul elitei conducătoare a naţional-socialismului.

Chiar şi în ultimele zile de război, când trupele sovietice se aflau deja pe străzile Berlinului, ea dactilografia acte oficiale şi, în loc să găsească un moment prielnic ca să fugă, a fost cea care a cusut steagul capitulării. Mai bine de şapte decenii n-a vorbit cu nimeni despre toate acestea.

De asemenea, la începutul lui 2019, la Londra a fost pusă în scenă o piesă de teatru – cu celebra Maggie Smith în rolul principal – realizată după traducerea în engleză a memoriilor lui Brunhilde Pomsel, care s-a bucurat de un succes răsunător.

Brunhilde Pomsel s-a născut la Berlin, pe 11 ianuarie 1911. În 1933 a fost angajată în redacţia de ştiri a Radiodifuziunii Germane, iar nouă ani mai târziu a intrat în Ministerul Propagandei, ca secretara lui Joseph Goebbels. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial a fost luată prizonieră de sovietici şi a fost deţinută timp de cinci ani la Buchenwald, Sachsenhausen şi într-o fabrică din Berlinul de Est.

După eliberare, Brunhilde Pomsel a trăit la München până în 2017, când a murit, la vârsta de 106 ani. Thore D. Hansen s-a născut în 1969, este jurnalist şi trăieşte în Germania. A studiat ştiinţele politice şi sociologia şi este specialist în politică internaţională.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments