”Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici” are ca subiect evenimentul 28 iunie 1940, ziua în care Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia, dar este și ziua în care se naște principalul personaj din roman. De ce un eveniment istoric a devenit idee principală a noului roman scos din tipar în 2019?
Dumitru Crudu: Ideea e mai veche, o aveam încă de prin 2003-2004. Criticul de teatru Marian Popescu mi-a zis de ce nu scrii un text despre 28 iunie 1940. Pe atunci eu eram un scriitor postmodernist și nu mă interesa istoria noastră. Mi se părea că a scrie despre subiecte de-ale noastre, e ceva la îndemâna oricui și ceva rușinos. Și încă la începutul anilor 2000 mai exista o reacție de respingere a temelor legate de istoria noastră, de istoria poporului nostru și a țării noastre. Veneam din comunism unde se supralicitaseră aceste teme. Existase și așa numitul ”naționalism literar” în anii 80, iar după aceasta, oamenii, o perioadă îndelungată de timp, se fereau să scrie la aceste teme pentru a nu fi asociați și atașați acestui curent literar numit ”pășunism”. Toți se fereau să scrie despre această temă ca să nu fie declarați ”pășuniști”, respectiv și eu.
În 2018-2019 ce s-a schimbat? ”Pășunismul” a revenit în literatură?
Dumitru Crudu: Nu, pășunismul nu este nici acum la modă, dar s-a întâmplat ceva în această perioadă. Lumea în general, dar și cea literară s-a schimbat foarte tare. S-a schimbat în așa măsură încât acum să scrii o literatură postmodernistă care se întâmplă într-o localitate fără nume sau cu nume englezesc și populate de personaje cât mai exotice pare ceva desuet. S-a scris prea mult în cheie postmodernistă sau absurd și s-a întâmplat între timp o reconsiderare a raportului față de realitate și față de istorie. Nu mai contează despre ce scrii, nu mai contează că scrii despre realitate sau despre istorie, poți să ataci și această temă, dar contează cum o faci. Ce am înțeles și eu și alți scriitori tineri postmoderniști este că importantă este perspectiva prin care prezinți realitatea și istoria. Și chiar e important să faci asta și să reflexi în textele tale experiențele pe care le-am trăit ca popor sau ca indivizi în toți acești ani. Mi-au plăcut foarte mult scriitorii din Europa Centrală și de Est, iar ei în textele lor au introdus realitatea trăită de cehi de exemplu. Și de ce nu am face-o și noi? Și au existat două mode: moda franțuzească și moda scriitorilor din Europa Centrală și de Est. Moda franțuzească însemna să întorci spatele realității și să te intereseze inovația literară, limbajul în sine, înnoirea, o literatură fără personaje, fără subiect și aproape că fără obiect. Și literatura estică unde importantă era oglindirea realității.
Dacă să luăm ca exemplu nepăsarea Guvernului față de evenimentele dedicate Anului Centenar, crezi că cititorii sunt mai interesați astăzi de o literatură care să includă momente din istoria României moderne?
Dumitru Crudu: E important să vorbești despre istoria ta, dar contează cum o faci. Că dacă o faci la modul ilustrativ, sigur că este pur și simplu un sacrilegiu împotriva literaturii în primul rând. Adică iei o temă, cum ar fi unirea din 1918, și o faci pentru a arăta că bifăm și noi o temă. Sau scriem și noi despre asta că e Anul Centenarului. Sau o faci precum scriitorii basarabeni la sfârșitul anilor 80, atunci când încercau prin textele lor să mobilizeze masele și să trezească conștiința națională. Și iarăși, acele texte, după ce lumea s-a schimbat, s-au dovedit a fi nule din punct de vedere estetic, pentru că nu au rezistat acestor schimbări. E important să vorbim despre istoria noastră, dar nu într-un mod demonstrativ, dogmatic, ilustrativ, mobilizator și să subordonăm aceste teme unei ideologii naționale sau de orice tip ar fi ea. Să scriem despre istorie, dar în capul mesei să punem totuși literatura.
Personajul principal al romanului, Mihai Mihailovici moare în carte la 28 iunie 2018 la București. Dumitru Crudu de ce alte teme din istoria noastră este preocupat?
Dumitru Crudu: Mă interesează foarte multe războiul de la Nistru. În perioada de renaștere națională din Republica Moldova am participat la mitingurile și demonstrațiile din acei ani când diferiți poeți apăreau în fața mulțimii și își citeau poeziile. Când eu însumi la unele dintre acele cenacluri citeam poezii politice. Și era totul foarte frumos, iar singura problemă a fost că noi nu știam cei care luam parte la acele mitinguri că o sută de kilometri mai încolo, pe malul Nistrului, KGB-ul pregătea un război sângeros. Îi mobiliza pe muncitorii uzinelor din stânga Nistrului ca să participe la acel război, îi instruia și organiza detașamente paramilitare. Iar noi, în timpul acesta, în Piața Marii Adunări Naționale citeam poezii. Trebuia să ne organizăm și să demontăm scenariul pe care ni-l pregăteau ei. Practic noi eram cu poeziile și ei cu armele și asta a fost o mare greșeală. Literatura trebuie să ne ajute să înțelegem realitatea și să o confruntăm, ea însă ne-a îndepărtat de realitate și ne făcea niște aerieni. Peste câțiva ani ne-am trezit într-o complet altă realitate. Ne-am trezit în mijlocul unui război sângeros pe care cei din stânga Nistrului îl pregătiseră temeinic câțiva ani la rând, perioadă în care noi ieșeam în piață și citeam poezii. Și asta a fost o mare vină a intelectualilor și a scriitorilor.
Dar intelectualii, scriitorii de unde trebuiau să ştie că în partea stângă a Prutului se pregătește un război?
Dumitru Crudu: Ei puteau să cunoască dacă s-ar fi informat. Presa sovietică de atunci făcea reportaje despre manevrele de la Nistru. Nimeni însă nu le dădea importanță acestor evenimente și nu le luau în seamă. Când evenimentele acelea ca niște bulgări de zăpadă s-au rostogolit, s-au transformat într-o urgie. Războiul de pe Nistru a început cu câțiva ani înainte de a se auzi prima împușcătură și noi în timpul ăsta am recitat poezii. Da, intelectualii puteau să se informeze și să afle despre asta și să scrie o altfel de literatură. Țin minte foarte bine că era un fel de literatură care punea accentul pe caracterul național, limba pe care o vorbim, istoria pe care am avut-o. A mai fost, cred că, și confecționată o identitate de paradă, cu care defilam prin oraș și nu o identitate practică. Cum am mai spus, peste deal zăngăneau armele și noi aici ne confecționam o identitate de paradă și eram tare mândri, dar era o identitate de paie. Ori, atunci când ne-am ciocnit de realitate s-a ales scrum și praf din toate idealurile noastre. Am pierdut acel război, ne-au învins și am rămas fără un sfert din teritoriu.
