Cel mai recent caz de rasism sesizat de către autorități a fost cel al unui copil de șapte ani, elev în clasa a II-a la Școala Zece Prajini din comuna Dagâța, care a ajuns să fie îngenunchiat și cu mâinile sus de către învățătoare, în semn de pedeapsă. Unii sunt oripilați, alții văd educația într-o cu totul altă formă, indiferent de naționalitatea pe care o are un elev, însă umilința prin care a trecut un copil a fost soluționată prin suspendarea activității cadrului didactic și… cam atât.
“Uneori, prezența unor cadre didactice poate mutila. Exemplu îl avem pe copilul de clasa a II-a, îngenuncheat de către o învățătoare neromă. Dar asta nu are nicio relevanță. Acum, nu ştiu dacă învăţătoarea a trecut prin testare psihologică, şi a fost trimisă în comunitatea de romi o persoană necalificată care să predea în condiții de dublu simultan. Ce competențe are, când le-a dobândit? E foarte trist ce se întâmplă și nu este un caz singular. Nu știu ce a putut să facă acest copil la șapte ani, având și o problemă de sănătate”, a spus Elena Motaș, consilier pe problemele romilor în cadrul Instituției Prefectului Județului Iași.
Îngenuncherea elevului nu a dus la învățarea unei lecții, ci la alimentarea unui comportament agresiv. Psihologii spun că aceste tipuri de educație prin pedepse fac mai mult rău decât bine, în special în rândul copiilor care provin din familii dezorganizate.
“Aceste etichetări prin care tu ești țigan, tu ești alb, tu negru, tu român, reprezintă o formă de abuz emoțional și plasează victimele într-un loc în care nimeni nu și-l dorește adică, în afara grupului: școală și societate. În afara faptului că nu înțelege ceea ce i se reproșează și de ce este considerat altfel față de ceilalți copii, asta este o situație greu de înțeles pentru copil. E ca și cum le-ai dat prăjitură la zece copii și celui rom îi spui că nu are voie pentru că e țigan. Nu înțelege cu ce a greșit”, a explicat un psiholog.
Lipsa banilor este unul dintre motivele pentru care nu toți copiii au aceleași șanse la educație.
“Trist este că aceste cazuri se mușamalizează prin demisie, este chemat părintele, este consiliat, cadrele didactice trebuie să devină și ele duplicitare ca să se închidă cazul. O demisie fără a se observa efectele pe termen lung. Oriunde i se poate întâmpla, oricui. Asta este o consecință a subfinanțării din sistem, a izolării comunităților, unde nu ajung cadre didactice calificate și este de înțeles. Subfinanțarea creează astfel de situații. Nu se poate compara un profesor care predă în oraș cu unul care predă în mediul rural. Cu cine să facă pregătire? Rezultatele copiilor mai au la bază și finanțarea părinților. Vorbim despre egalitate de șanse care de fapt nu există. Mai ai cadre didactice necalificate, mai scrii pe o tablă de scândură neagră. Nu neg. Mai sunt cadre didactice care mai fac naveta, se străduiesc să aibă o relație bună cu autoritatea publică locală, să mai peticească pe ici pe colo câte o școală”, a mai spus Elena Motaș.
Și astfel, copiii romi refuză să mai meargă la școală și rata abandonului în cazul etniilor crește considerabil, spun psihologii.
“Din cauza etichetării, copiii refuză să vină la școală, somatizează această stimă de sine scăzută, frica de a fi jignit, umilit. Începe să îl doară capul, nu mai vrea să vină la școală, găsește pretexte, duce la tot felul de transformări în comportamentul copiilor și ei devin agresivi. De multe ori spun că te-au bătut un țigan, dar de fapt ei l-au provocat. Această formă abuzivă de comportament asupra copiilor de etnie romă este o formă de umilință care duce la tulburări de comportament dar și de creștere în evoluția psihologică a copilului”, explică psihologii.
Toți suntem la fel!
Indiferent că suntem bruneți, blonzi, cu tenul de culoare albă sau măslinie, nu există nicio diferență într-o societate funcțională, cu atât mai mult într-o unitate de învățământ care ar trebui să formeze idetitatea și intelectul unui individ, iar modelul este dascălul.
“În străinătate, toți se respectă și nimeni nu comentează nimic. Toți avem aceleași drepturi. Rolul cel mai important în școală îl are educatorul, învățătorul, profesorul. Rolul lui nu este doar cel de a educa ci de a menține un echilibru în clasă, de respect între copii, de a explica ceea ce este bine și ceea ce este rău. Copii au nevoie de modele. Ei vin cu o educație de acasă, uneori solidă, alteori cu una precară, Nu ai voie să te joci cu țiganul, vin cu idei preconcepute. El trebuie să fie exemplu, în primul rând, pentru copii. El trebuie să vorbească frumos și să îi considere egali în fața lui”, a spus psihologul.
Un comportament agresiv față de copil poate avea repercursiuni importante în creșterea și evoluția sa. În cazul romilor, fiind de cele mai multe ori excluși, ajung să se transforme din victime în agresori.
“Orice copil are dreptul să fie respectat, să fie iubit, îngrijit, să primească o educație în mod egal cu toți ceilalți copii. Nu are nevoie nimeni să facă diferențe. Învățământul de stat din România este gratuit. Nu sunt clase de romi, nu vorbim de nu știu ce cazuri izolate. Școala este mediul în care copilul evoluează, achiziționează informații și crește un om integru al societății. Memoriile le avem de la vârsta de doi ani de care ne tot amintim. La șapte ani vorbim de niște amintiri care, adult fiind, va ajunge să aibă relații defectuoase cu cei din jurul lui, cu părinții, probleme de integrare, delicvență și de ce nu, omor”, avertizează psihologul.
De ani de zile tot auzim de termenul de egalitate de șanse însă el este prezent doar în campaniile de informare.
“Atât timp cât organele de control sunt sesizate, există lege pentru segregarea în educație. Ea este prezentă. De exemplu, la Școala Ion Neculce. Majoritatea elevilor sunt de etnie romă, iar cea mai apropiată, Titu Maiorescu nu are niciun elev rom, iar la Școala Ion Neculce abia se târâie cu o singură clasă și aia sub efectiv. Pentru a funcționa școala, se trimit copii din centrele de plasament. Nu se respectă principiul egalității”, a conchis Elena Motaș.
