Femeia de afaceri a fost găsită decedată chiar de soțul ei, joi seara. Femeia, pe nume Stoyanka Marangozova, în vârstă de 46 de ani, zăcea moartă în autoturism, cu un glonț în cap. Incidentul s-a petrecut într-un cartier situat în apropiere de Sofia, însă un amănunt l-a șocat pe soțul femeii.
Lângă aceasta, pe unul dintre scaune, se afla un trandafir alb, ceea ce duce cu gândul la o execuție ca în filmele cu mafioți, scrie fakti.bg.
A primit amenințări cu moartea
Femeia de afaceri este cunoscută de polițiști, după ce a încălcat legea de mai multe ori în trecut. În anul 2011, a fost plasat în arest la domicilui, fiind găsită vinovată pentru spălare de bani.
Apoi, s-a aflat că bulgăroaica a țepuit mai mulți oameni, prin inginerii financiare, iar suma totală este de aproximativ 14 milioane de euro.
Problemele au început să apară, ba chiar femeia de afaceri declara în 2013, în timpul unei emisiuni televizate, că a primit mai multe amenințări cu moartea și se teme pentru viața ei.
Anchetatorii vor să afle acum legătura dintre acele mesaje de amenințare cu moartea și incidentele actuale, moartea femeii fiind considerată în continuare misterioasă. Pentru moment, nu se știe exact dacă femeia de afaceri Stoyanka Marangozova s-a sinucis sau a fost omorâtă, însă cert este că autoritățile din Bulgaria au deschis o anchetă în acest sens.