Iași, capitala credinței. Marian Timofte vs Dosoftei Șcheul

Se apropie cu pași repezi Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, iar lângă racla ei vor fi așezate și moaștele Sfântului Ierarh Spiridon, aduse din Cipru. Vă propunem, așadar, o incursiune în viețile celor doi sfinți.

0
920

Părintele Marian Timofte, vicar administrativ la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, și paroh al Bisericii Sfântul Spiridon din Iași, ne-a vorbit despre viața și minunile înfăptuite de către Sfântul Ierarh Spiridon.

  1. Cum a fost viața Sfântului Spiridon?

Sfântul Ierarh Spiridon s-a născut în satul Askia, aflat în apropierea Cetății Trimitunda din Cipru, în anul 268. La început, viața sa a fost cât se poate de smerită – a fost păstor, a fost căsătorit, a avut copii, însă i-a murit soția, iar locuitorii din împrejurimi l-au remarcat ca fiind un om evlavios, un om care răspândea bunătate și credință, încât, fiind văduv, i s-a propus să fie arhipăstorul lor. Așa s-a călugărit și a devenit preot și episcop al cetății Trimitunda. A trăit până în jurul vârstei de 80 de ani, plecând la Domnul în anul 348, iar trupul său a fost înmormântat în Biserica Sfinții Apostoli din Trimitunda. Acolo au rămas Sfintele lui moaște până în secolul al XV-lea, când Bizanțul a fost cucerit de trupele Imperiului Otoman. Atunci, Sfântul Spiridon a fost dezgropat, dar sfintele sale moaște au fost găsite întregi și neafectate de stricăciune. Pentru a nu fi pângărite de turci, ele au fost mutate în Serbia. Acolo n-au stat foarte mult timp, pentru că au fost luate de o familie de venețieni (pentru că venețienii stăpâneau  în acea perioadă Insula Corfu), le-au dus  într-o capelă privată, care a devenit Biserică, iar prin anii ‘60 din secolul XX au intrat sub oblăduirea Mitropoliei din Corfu.  Despre Sfântul Ierarh Spiridon se știe că sfintele lui moaște sunt flexibile, ceea ce este o raritate; adică din încheieturi, membrele sale se flexează (mai există un caz similar – mâna Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, care este caldă și flexibilă). În Corfu, au loc patru procesiuni cu moaștele Sfântului Spiridon, dintre care una este pe 12 decembrie, la sărbătoarea Sfântului. Mâna lui dreaptă este detașabilă, și această mână va fi adusă spre închinare cu ocazia hramului Sfintei Cuvioase Parascheva din acest an.

  1. Care sunt minunile înfăptuite de către Sfântul Spiridon?

Minunile sale, atât din timpul vieții, cât și de după plecarea sa la Domnul, sunt amintite în Troparul Sfântului Spiridon, unde se arată că a vorbit cu fiica sa Irina care a murit tânără, însă, înainte de a muri pe neașteptate, o femeie i-a încredințat un anumit obiect. Iar Sfântul Ierarh Spiridon a trebuit să înapoieze acel obiect. Și, neștiind unde este, el s-a dus la mormânt și a vorbit cu fiica sa, care i-a răspuns. Această minune este amintită în Troparul Sfântului Spiridon, care mai pomenește și de altă minune – atunci când el slujea în Altar, îi veneau în ajutor îngerii. Apoi se știe că a transformat un șarpe în aur, pe care l-a dat unui om sărac sa-și cumpere grâu. Era o perioadă de foamete, iar cel care avea grâu foarte mult îl vindea foarte scump. Sfântul Spiridon l-a pedepsit pe acel om lacom, rugându-se ca aurul său să se transforme în șarpe. După plecarea din această viață, Sfântul a continuat să facă minuni. Și acum, în Biserica Corfu, este o tradiție: papucii Sfântului Spiridon se confecționează din material textil, frumos brodat. Sunt puși apoi în picioarele Sfântului. După o perioadă de timp, papuceii sunt înlocuiți, iar cei care sunt luați din picioarele Sfântului arată de parcă ar fi fost folosiți! Sunt tociți, ca și când cineva a umblat cu ei. De aceea, Sfântului Spiridon i se mai spune și Sfântul Călător; se consideră că el călătorește, dar nu în sensul că dispar moaștele sale, ci pur și simplu. Mulțimea minunilor săvârșite de Sfântul Spiridon după moarte sunt mult mai multe, doar oamenii care se așează în genunchi și cer mijlocirea Sfântului Ierarh Spiridon înaintea lui Dumnezeu ar putea da mărturie cu privire la aceste minuni.

  1. Știm că Sfânta Parascheva este ocrotitoarea Moldovei. Sfântul Spiridon de cine are grijă?

Sfântul Spiridon este ocrotitorul bolnavilor, al familiilor, pentru că el însuși a fost căsătorit, a avut copii, este un sfânt recunoscut în mod special prin bunătatea și prin smerenia lui.

  1. În fiecare an, în preajma zilei de 14 octombrie, la Iași sosesc moaște ale unor sfinți. Care este însemnătatea acestui demers al Bisericii Ortodoxe?

Tradiția aducerii moaștelor unor sfinți la Iași, în preajma Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva datează din anul 1996 și s-a păstrat pentru a-i  bucura pe credincioșii care petrec un timp îndelungat la rând, uneori chiar și 24 de ore, doar pentru a se închina preț de câteva clipe. Dacă au dat dovadă de răbdare și credință, s-a considerat că ar fi bine ca acest efort să fie răsplătit și cu posibilitatea de a venera și alte sfinte moaște aflate în custodia unor biserici, mănăstiri, catedrale mitropolitane care nu sunt accesibile tuturor oamenilor. Bunăoară, acum trei ani, au fost aduse moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, care se află în Mănăstirea Simonos Petras de pe Muntele Athos. Se știe că la Muntele Athos femeile nu au acces, deci nu pot ajunge acolo să se închine vreodată.

  1. Cum poate fi stabilită o legătură spirituală între Sfânta Parascheva și Sfântul Spiridon?

Legătura dintre cei doi sfinți  poate fi văzută în primul rând în fidelitatea credinței lor, deși au trăit la diferențe de aproape șapte secole. Apoi, între cei doi sfinți o asemănare mare este simplitatea vieții lor. Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit într-o smerenie și într-o cumințenie greu de imaginat, în sensul că, de exemplu, ea, deși a făcut un pelerinaj în Țara Sfântă, s-a întors după aproximativ cinci ani petrecuți în asprimea căldurilor din pustiul Iudeii, când s-a întors în zona ei natală, consătenii ei n-au mai recunoscut-o. A trăit într-o discreție totală, dar acum este cunoscută în toată lumea ortodoxă. La Sfântul Spiridon, simplitatea vieții lui l-a făcut să se bucure de o evlavie, de o cinstire a credincioșilor cu totul și cu totul aparte. În rest, L-au cinstit și unul, și celălalt, pe Mântuitorul Iisus Hristos, Sfântul Spiridon ca un păstor de suflete, iar Sfânta Cuvioasă Parascheva asumându-și o viață extrem de severă. Dar ambii l-au pus pe Dumnezeu în viața proprie mai mult decât orice altceva.

 

 

Despre viața și minunile Sfintei Cuvioase Parascheva ne-a vorbit Părintele Dosoftei Șcheul, Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane Iași.

  1. Cum a fost viața Sfintei Cuvioase Parascheva?

Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea într-un sat din Tracia numit Epivata, pe malul mării Marmara, aproape de Constantinopole. După vârsta de zece ani, mergând la biserica din apropiere a auzit cuvintele Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-mi urmeze Mie, și astfel începe cu milostenia, împărțindu-și hainele ei celor săraci. Părinții ei, fiind bogați, o certau, dar ea mai mult făcea astfel de fapte bune. Astfel se hotărăște să plece la o mănăstire a Maicii Domnului, unde petrece în rugăciuni, lacrimi și multă umilință, cu posturi și multe osteneli până la vârsta de 25 ani. Se duce și la Ierusalim unde se închină cu evlavie. Apoi, din încredințare îngerească, se întoarce acasă la părinții ei care muriseră, împarte averea ei la cei săraci și după alți doi ani de nevoințe trece la Domnul și este înmormântată pe malul mării. După mai mulți ani tot acolo este înmormântat și un marinar păcătos iar sfânta se arată preotului din sat și îi spune să ia acel putregai de peste ea. Când au căutat au găsit moaștele ei frumos mirositoare pe care le-au dus în biserica din localitatea Epivata rămânând aici timp de vreo 200 ani săvârșindu-se multe semne și minuni în jurul lor.

 

  1. Până să fie aduse la Iași, moaștele Sfintei au călătorit prin lume. Care a fost rostul acestor călătorii?

Din cauza evenimentelor politice cu venirea otomanilor și ocuparea acestor locuri, care au adus multă durere și necazuri în țările balcanice, sfintele moaște au fost strămutate în mai multe locuri. Între anii 1185 și 1186, are loc înființarea imperiului vlaho-bulgar condus de împăratul Ioan Asan, iar moaștele Sfintei au fost strămutate de la Epivata la Târnovo din Bulgaria în anul 1235 (capitala imperiului vlaho-bulgar) unde rămân 160 de ani, pentru a nu fi profanate de păgâni. Aici, împăratul Ioan Asan construiește și o biserică frumoasă în cinstea Sfintei. Venind  și aici turcii (1393) și fiind împrejurări dramatice pentru creștini, moaștele ei au fost mutate la Belgrad (Serbia de astăzi) unde rămân până în anul 1521, când turcii cuceresc și acest oraș și Serbia e transformată în pașalâc. De aceea, Patriarhul Constantinopolului Ieremia I cere sultanului moaștele Sfintei Parascheva în schimbul unor daruri și le aduce în Constantinopol, unde mai rămân vreo 120 ani. În anul 1641, domnul binecredincios al Moldovei Vasile Lupu cere o părticică de sfinte moaște pentru noua biserică a Trei Ierarhilor din Iași. Atunci Patriarhul Partenie I al Constantinopolului, împreună cu Sinodul Patriarhiei Ecumenice, donează Sfintele Moaște întregi ale Sfintei Parascheva pentru binecuvântarea Țării Moldovei.

Asfel sunt aduse cu multă cheltuială pe Marea Neagră până la Galați apoi la Iași unde sunt întâmpinate de voievodul Vasile Lupu, Mitropolitul Varlaam al Moldovei, Episcopii de Huși și Roman și sigur credincioșii care așteptau cu mare nerăbdare, în ziua de 13 iunie 1641, fiind așezate în biserica Trei Ierarhi unde rămân până la 9 ianuarie 1889, când sunt aduse la Catedrala mitropolitană și sunt prezente și astăzi. Oriunde au peregrinate moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, indiferent de neam și limbă, pentru a nu fi profanate, au fost tuturora o mare alinare în suferință, liman lin și neînviforat al celor ce au cinstit-o și o cinstesc, și mai ales a celor ce o cheamă în ajutor și în rugăciune să mijlocească la Dumnezeu fiind mult folositoare.

  1. Prin ce s-a evidențiat Sfânta Cuvioasă Parascheva de când este la Iași?

De când este la Iași, Sfânta Parascheva a adus multă alinare poporului, devenind patroana spirituală a orașului și a întregii Moldovei pentru că de-a lungul anilor credincioșii din Moldova au simțit și simt în viața lor și în familia lor lucrarea minunată a harului dumnezeiesc prin mijlocirea Cuvioasei Parascheva cea mult folositoare. De aceea, de foarte multe ori vin credincioșii de pretutindeni și pleacă genunchii la moaștele Sfintei Parascheva ca să mulțumească pentru ajutorul și binecuvântarea pe care le-au primit. Apoi hramul de la 14 octombrie a devenit cel mai mare pelerinaj din țara noastră și nu numai, pentru că Sfânta este ajutătoarea elevilor, studenților, a celor bolnavi, a celor bătrâni, a celor săraci și grabnică ajutătoare când este secetă.

Cel mai mult, Sfânta Parascheva se evidențiază la Iași și nu numai, prin minunile pe care le-a săvârșit și le săvârșește și în prezent: nu au ars sfintele ei moaște la incendiul din 26 decembrie 1888 la Trei Ierarhi cu toate că racla s-a topit integral; vindecă foarte mulți oameni de boală, de patimi, de necredință; ajută pe studenți și pe elevi când aceștia vin și o roagă; se arată multor oameni pentru anumite problem pe care le au ei sau să facă un veșmânt al ei și să-l aducă la biserică. A izbăvit Moldova de câteva ori de secetă și alte boli molipsitoare, fiind scoase sfintele moaște în procesiune prin toată Moldova.

  1. În fiecare an, în preajma zilei de 14 octombrie, la Iași sosesc moaște ale unor sfinți. Care este însemnătatea acestui demers al Bisericii Ortodoxe?

În fiecare an, din 1996, de ziua sfintei Parascheva se aduc moaștele unor sfinți mai importanți în Ortodoxie. Acest lucru l-a inițiat Preafericitul Daniel, Patriarhul României, pe când era Mitropolitul Moldovei, și continuă și astăzi. Prin aceste evenimente importante pentru biserica respectivă, sau în cazul nostru pentru Mitropolia Moldovei și Bucovinei, se aduce un spor de evlavie credincioșilor care poartă numele sfinților respectivi ale căror sfinte moaște au fost aduse, vine mai multă lume ca de obicei ca să cinstească sfintele moaște, se binecuvântează țara și orașul nostru prin sfinții respectivi și totodată se adâncesc legăturile ierarhilor, preoților, monahilor și mai ales a credincioșilor din țara și orașul nostru cu cei din Grecia, muntele Athos sau de unde vin aceste sfinte moaște. Toți cei care au venit și au însoțit sfintele moaște au rămas profund impresionați de credința, dragostea, ospitalitatea, tradițiile, portul și mai ales numărul mare al credincioșilor români care iau parte la slujbe și frumoasele noastre cântări. Viețile sfinților care au venit la noi au rămas modele pentru noi toți alături de viața Sfintei Parascheva.

 

  1. Ce legătură spirituală există între Sfânta Parascheva și Sfântul Spiridon?

Deși Sfântul Spiridon a trăit în secolul III, iar Sfânta Parascheva în secolul XI, există o mare legătură spirituală. În primul rând, sfinții Lui Dumnezeu nu sunt legați de timp sau de spațiu în ceruri așa cum suntem noi, pământenii. De aceea, oriunde se află sfinte moaște pe acest pământ, sfințenia lor este aceeași, primită de la Dumnezeu pentru credința, dragostea și jertfa lor din această viață cât au trăit. Sfinții nu sunt invidioși unii pe alții cum facem noi oamenii. Sfânta Parascheva se bucură alături de alți sfinți care au părticele în Catedrala noastră și mai ales moaștele Sfântului Iosif cel Milostiv ale cărui sfinte Moaște se află alături de Sfânta Parascheva. Cu cât sunt mai mulți sfinți, cu atât rugăciunile lor către Dumnezeu sunt mai puternice și ni se împlinesc cererile noastre mai ușor. Deși au trăit pe pământ la sute de ani diferență, în ceruri este un prezent continuu atemporal și mijlocesc pentru noi permanent. Acest lucru îl constatăm din viața Sfântului Spiridon, dar și din viața Sfintei Parascheva, când s-au arătat în anumite momente anumitor oameni care aveau nevoie urgentă de ajutor. La Catedrala noastră am constatat că de când se aduc și alte sfinte moaște de ziua hramului sfintei, vin mai mulți credincioși, vedem mai multă credință și bucurie pe chipul lor înarmându-se cu răbdare, cu dragostea față de semenii lor și adunând în sufletele lor mai mare comoară duhovnicească pentru ei și familiile lor.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments