Aşadar, iată-ne ajunşi şi la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, acolo unde proiectul „Iaşi vibrează civic” (implementat de către Asociaţia pentru Dialog în Justiţie împreună cu partenerii, sub coordonarea Primăriei Municipiului Iaşi) a participat la cea de-a XII-a ediţie a „Competiţiei celor mai bune practici în administraţia publică din România”, organizată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, sub egida Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Fiind un demers realizat pentru cunoașterea și recunoașterea performanţei de la nivelul administraţiei publice româneşti, competiţia s-a finalizat cu premierea celor mai bune practici în cadrul conferinţei internaţionale „Inovaţie şi calitate în sectorul public” şi diseminarea acestora la nivel naţional printr-un Ghid de bune practici.
Evenimentul a fost structurat pe trei secţiuni: o sesiune plenară prin intermediul căreia a fost realizat un schimb de idei între experţi şi practicieni din țară şi din străinătate, ateliere de lucru în cadrul cărora au fost prezentate bunele practici identificate prin Competiţia celor mai bune practici din administraţia publică din România (ediţia a XII-a, 2019) și festivitatea de premiere.
În cadrul conferinței Primăria Municipiului Iași a primit premiul II pentru programul „Etica, parte a culturii organizaționale”.
Inovaţie şi calitate în sectorul public
Scopul acestei competiţii a fost acela de a identifica, evidenţia şi disemina iniţiative inovative şi eficiente din administraţia publică, de a face cunoscute experienţa şi rezultatele remarcabile ale autorităţilor şi instituţiilor publice din România.
Inovaţia reprezintă una dintre modalităţile de a identifica noi metode de obţinere a unor rezultate de calitate.
În furnizarea unui serviciu public este nevoie de calitate – caracteristică ce poate fi atinsă prin performanţă, competenţă, chibzuinţă în utilizarea banului public.
În acest context, cele două concepte au fost îmbinate pentru a descoperi şi disemina cele mai bune practici din administraţia publică.
Iaşul este inovaţie şi calitate
La conferinţa internaţională Inovaţie şi calitate în sectorul public, ea însăşi un concept inovator pentru administraţia românească, Iaşul a fost reprezentat de către Primăria Municipiului Iaşi, în calitate de finanţator, Asociaţia pentru Dialog în Justiţie,în calitate de iniţiator al proiectuluişiDirecţia Generală Anticorupţie, în calitate de partener al proiectului „Iaşi vibrează civic”.
Vă reamintim că „Iaşi vibrează civic” este un program de formare a cetăţenilor în raport cu administraţia publică, prin activităţi de educaţie civică şi juridică, implementat de către Asociaţia pentru Dialog în Justiţie împreună cu partenerii şi finanţat de către Primăria Muncipiului Iaşi prin programul de finanţare non-guvernamentală.
Scopul proiectului a fost, în principal, de responsabilizare a cetăţenilor. S-a urmărit, de asemenea, creşterea angajamentului civic prin încurajarea unui dialog rezonabil între cetăţeni şi administraţia publică, creşterea încrederii sociale, a transparenţei decizionale, a implicării directe, a corectitudinii/eficienţei în aplicarea/respectarea normelor şi a opoziţiei constructive, bazată pe fapte şi soluţii reale.
Activităţile care au avut loc în cadrul acestui proiect au fost:
- implementarea aplicaţiei de educaţie civică şi juridică „Legal CAT”.
- organizare cursuri de educaţie civică şi juridică, adresate părinţilor şi cadrelor didactice.
- implementarea unui ghid de educaţie civică şi juridică, „Ghid juridic pentru elevi”.
- organizare cursuri non-formale ţinute de aleşii locali pentru cetăţeni.
- organizare cursuri de educaţie civică şi juridică cu elevii de gimnaziu şi
- organizare tur de bicicletă cu reprezentanţii administraţiei publice şi cetăţeni, „CIVIC bike”.
- organizare „Ziua porţilor deschise – Primul meu act de identitate”, un proiect de marcă ce aparţine Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Iaşi.
De două ori premiat
Trebuie să amintim că aceasta este a doua competiţie la care este înscris proiectul „Iaşi vibrează civic”, acesta câştigând, la începutul lunii octombrie, premiul ll în competiţia celor 38 de proiecte din ţară, „Reţeaua Campionilor în domeniul Integrităţii”, demarată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Preşedinte Asociaţia pentru Dialog în Justiţie