Deoarece constituie o problemă controversată, am ales astăzi să vorbim despre condițiile în care se poate obține exercitarea autorității părintești de către un singur părinte.
La articolul 506 din Noul cod civil, se vorbește despre faptul că părinții pot conveni ca exercițiul autorității părintești să revină unui singur părinte, o asemenea înțelegere putând fi încuviințată de instanță ori de câte ori se constată că este respectat interesul superior al copilului.
Această înțelegere între părinți se poate face prin acord de mediere, în cadrul biroului unui mediator autorizat, evitându-se astfel publicitatea situației. Actul rezultat în urma înţelegerii dintre părţi (acord de mediere) se va depune la instața de judecată în vederea încuviințării.
De menționat este faptul că prin intrarea în vigoare a noului cod civil, regula exercitării autorității părintești aparţine ambilor părinți, ambii părinţi având atât drepturi cât și obligații în privința copiilor lor.
Totuși, de la această regulă este permisă excepția motivelor întemeiate, aprecierea acestor motive întemeiate fiind lăsată de către legiuitor la latitudinea instanței de judecată.
În esență, judecătorul trebuie să fie convins că problemele dintre părinți sunt atât de serioase, riscul ca minorul să sufere în timpul custodiei comune este atât de mare încât să nu poată fi acceptat iar problemele părinților să nu poată fi rezolvate în viitorul apropiat. Orice decizie este chemată să ia instanța judecătorească, aceasta urmărește în mod absolut interesul superior al minorului, interes care se determină prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere, precum vârsta, conduita fiecărui părinte față de copil înainte de divorț și legăturile de afecțiune stabilite între aceștia, posibilitățile materiale, de dezvoltare fizică, morală și intelectuală oferite de către fiecare părinte în parte.
Exercitarea autorității părintești de către un singur părinte se dispune numai cu titlu excepțional și presupune să existe o stare conflictuală deschisă, care face imposibilă comunicarea între părinți, când unul dintre părinți este total dezinteresat de copilul său, de tot ceea ce implică educarea, creșterea și dezvoltarea sa, nu dorește să ia parte în mod direct și constant la creșterea și educarea copilului său, suferă de o boală psihică gravă, astfel încât nu poate lua decizii în interesul copilului, nu poate comunica, rezolva conflicte sau nu cooperează.
De cele mai multe ori, părinții care ajung la mediator doresc să exercite autoritate părintească unică pe motiv că celălalt părinte are un comportament antisocial, consumă droguri sau alcool, este violent. În această situație se pune problema dacă aceste împrejurări constituie motive temeinice, deoarece un astfel de părinte poate să nu fie lipsit de capacitatea de a lua decizii importante cu privire la copilul său, comunicarea între părinți nefiind întreruptă irevocabil. Caracterul violent, consumul de alcool, de stupefiante, poate, însă constitui temei pentru stabilirea locuinței copilului la celălalt părinte şi, bineînţeles, pentru alte măsuri de protecţie asupra minorului (şi nu numai).
Un motiv întemeiat pentru exercitarea autorităţii părinteşti în mod exclusiv este și atunci când unul dintre părinți are un comportament imoral sau abuziv, suferă de o boală psihică gravă, este violent ori exploatează copilul. La art. 89 din Legea nr. 272/2004, prin abuz asupra copilului se înțelege orice acțiune voluntară a unei persoane care se află într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de acesta, prin care este periclitată viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului.
De asemenea, şi părinții aflați în țări diferite consideră că situația lor reprezintă un motiv întemeiat pentru exercitarea autorităţii părinteşti în mod exclusiv. Însă, atât timp cât între aceștia nu există conflict, cât timp există încă o comunicare care nu a fost întreruptă iremediabil, dorința lor nu este de ajuns.
Excepția de la regula generală a autorității părintești comune se justifică, în condițiile art. 398 Noul cod civil, numai dacă există motive întemeiate și numai dacă exercițiul drepturilor autorității părintești de către un singur părinte este în interesul superior al copilului.
Cu atât mai mult cu cât art. 507 Noul cod civil indică situațiile de excepție în care autoritatea părintească poate fi exercitată de un singur părinte: dacă unul dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdictție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau dacă, din orice motiv, se află în neputință de a-și exprima voința. În aceste cazuri, obligatoriu, exercițiul autorității părintești revine unui părinte, dacă acesta nu este decăzut din drepturile părintești și dacă nu se stabilește exercitarea autorității părintești de către alte persoane, conform art. 399 Noul cod civil.
Prin înțelegere, prin mediere, părinții pot decide în mod amiabil exercitarea autorității părintești asupra copilului lor minor. Să nu uităm că interesul copilului primează și este superior interesului nostru de cuplu separat. Înainte de a lua o hotărâre privind viața copilului nostru, trebuie să nu uităm nici o clipă că, prin decizia pe care noi o luăm astăzi, suntem responsabili pentru copilul care va deveni adult mâine.
Maria PĂDURARU
Mediator
