JUDECĂTORII AU ADMIS CEREREA DE ELIBERARE A UNUI BĂRBAT CARE A VIOLAT ZECI DE FEMEI

Un asistent medical din Brăila a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru că a sedat şi violat zeci de paciente. Acesta poate scăpa de după gratii, după ce Judecătoria Brăila a admis cererea de eliberare condiţionată formulată de bărbat, informează MEDIAFAX.

0
58

Viorel Milcu a fost condamnat în 2018 în urma procesului intentat de o adolescentă de 16 ani. El a stat după gratii aproape doi ani. Judecătorii au decis să-i accepte cererea de eliberare condiţionată. Aceasta poate fi contestată în termen de trei zile.

„Admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Milcu Viorel. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului din executarea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.

1700/2017 a Judecătoriei Brăila (mandat de executare nr. 1797/2018), dacă nu este arestat în altă cauză. (…) Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, scrie în decizia Judecătoriei Brăila în şedinţă publică.
Viorel Milcu a fost condamnat definitiv la închisoare în anul 2018. Atunci, Curtea de Apel Galaţi l-a pedepsit la opt ani de închisoare pe bărbatul de 60 de ani, acuzat de mai multe femei că le-a sedat şi apoi le-a violat. În plus, bărbatul a fost obligat la plata unor daune morale în valoare de 15.000 de euro.

În timpul procesului, procurorii au demonstrat că acuzatul administra somnifere victimelor pentru a le viola, ceea ce a reieşit din fişele medicale ale spitalului, din reţetele administrate şi din declaraţiile medicilor. Probele ADN au demonstrat că victima de 16 ani a fost violată după ce a fost sedată în timp ce se afla la secţia de Chirurgie a spitalului pentru o operaţie de apendicită. Judecătorii au decis să-l trimită la închisoare pe Viorel Milcu şi în plus l-au obligat la plata unor daune morale în valoare de 15.000 de euro.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments