A devenit o tradiție ca, prilejuit de sărbătoarea din 14 octombrie, Iașul să se bucure și de prezența altor sfinte moaște sau a unor relicve sfinte. Anul acesta pelerinii vor putea să-și arate evlavia față de Dumnezeu cinstind atât sfintele moaşte adăpostite de Catedrala Mitropolitană din Iași, cât și mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei ‒ făcătorul de minuni, ce va fi adusă din insula Corfu (Grecia).
În data de 14 octombrie 2019, ziua de prăznuire a Sfintei Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.
Program religios 11 – 15 octombrie 2019
Vineri, 11 octombrie 2019:
- Ora 06.30 – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi depunerea lor pe platoul din faţa Căminului preoţesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” pentru închinare.
- Orele 07.00-11.30 – Sfinţirea apei (aghiazma mică) şi Sfântul Maslu (pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane), Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).
- Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
- Orele 18.00 – prezentarea lucrărilor dedicate Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei (Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan).
- Orele 20.00 – 00.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Vecernia, Litia şi Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).
Sâmbătă, 12 octombrie 2019:
- Orele 07.00 – 12.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Iosif şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).
- Orele 17.00 – 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
- Orele 19.00 – 20.30 – Pelerinajul „Calea Sfinţilor” – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva (se va ieşi pe poarta de lângă Casa Nicodim – Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă – Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit” – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană).
- Orele 21.00 – 01.00 – Slujba de priveghere – Vecernia, Litia şi Utrenia Învierii, combinată cu a Sfântului Apostol Andrei şi a Sfântului Ierarh Spiridon (în Catedrala Mitropolitană).
Duminică, 13 octombrie 2019:
- Orele 07.00 – 12.00 – Miezonoptica, Acatistul Mântuitorului, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).
- Orele 09.00 – 12.00 – Sfințirea bisericii „Sfântul Apostol Toma” din cartierul Alexandru cel Bun (Iaşi).
- Orele 17.00 – 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
- Ora 18.00 – Sfinţirea aşezământului social-caritabil „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” de la Mânăstirea Hadâmbu (judeţul Iaşi).
- Ora 19.00 – Concert Accapela (în Catedrala Mitropolitană).
- Orele 20.00 – 00.00 – Slujba de priveghere a Sfintei Cuvioase Parascheva şi a Sfântului Ierarh Spiridon – Vecernia, Litia şi Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).
- Orele 00.00 – 02.00 – Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).
Luni, 14 octombrie 2019:
- Orele 07.00 – 09.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile şi Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană).
- Orele 09.30 – 13.00 – Sfânta Liturghie arhierească (pe podiumul din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt).
- Ora 17.00 – 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
- Orele 20.00 – 00.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Ierarh Spiridon combinată cu a zilei – Vecernia, Litia şi Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).
- Orele 18.30 – Concert dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva susşinut de Corul academic Gavriil Musicescu al Filarmonicii din Iaşi condus de maestrul Doru Petru Morariu (în Catedrala Mitropolitană).
Marţi, 15 octombrie 2019:
- Orele 07.00 – 12.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Ceasurile şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).