Performanţă cu bani de acasă

Rugby, handbal, gimnastică, tenis de masă şi multe alte sporturi din Iaşi ar putea face performanţă la nivel înalt dacă autorităţile locale şi nu numai, ar contribui la susţinerea sportivilor. Mai mult de o indemnizaţie de 600 de lei pe lună şi câteva antrenamente sunt singurele variante pe care mulţi dintre sportivi le au în prezent.

0
409

Deşi Iaşul a participat la nenumărate competiţii naţionale şi internaţionale, obţinând primele locuri, sportivii sunt nevoiţi să accepte condiţii precare de pregătire. Am încercat să discutăm cu antrenorii mai multor cluburi din Iaşi care se află într-un impas financiar. Cea mai recentă veste proastă primită a fost cea legată de formația masculină de tenis de masă. Ea nu a reușit din motive financiare, să participe la Campionatul Național pentru seniori Divizia A și a fost exclusă de către Federația Română de Tenis de Masă de la toate competițiile naționale. Și asta, după o experiență de 25 de ani în acest sport. Nici la handbal nu e totul roz. Florin Spiridon, antrenorul CS Politehnica Iaşi spune că slaba finanţare a clubului duce la scăderea randamentului sportivilor.

“Deocamdată suntem în proces cu Primăria Iaşi, proces care s-a intentat şi nu putem primi bani. Din partea Consiliului Judeţean, prioritate nu este sportul, în Iaşi. Având în vedere că majoritatea sportivilor sunt din Iaşi, eu cred că sunt copii care au terminat Liceul cu Program Sportiv care au minim zece ani de când practică acest sport. Eu cred că se putea găsi o indemnizaţie şi bani pentru o masă caldă pentru aceşti sportivi. Deocamdată, cum ştiţi, nu avem în afară de bugetul competiţional, nu putem susţine financiar din partea clubului nici indemnizaţia şi nici măcar o masă. Aşteptăm să înceapă un nou an, poate se va mări bugetul şi la echipă din partea ministerului. Băieţii vor să facă performanţă şi vom încerca să facem performanţă la nivel înalt”, a declarat Florin Spiridon.

De performanțele micuțelor gimnaste de la CCȘ Unirea a auzit toată lumea, mai puțin autoritățile care le-ar putea susține financiar.

“Cconform regulamentului Minsiterului Educaţiei şi Învăţământului, obiectivul nostru este selecţia şi învăţarea copiilor despre această gimnastică. Să ştie despre ce este panglica, coarda, minge, cerc, fără performanţă. Observăm că lucrăm cu copii de la trei ani şi jumătate, observăm cine are talent, apoi noi căutam să îl dezvoltăm pentru a aduce Iaşului şi ţării diferite rezultate la campionate naţionale şi mondiale. Performanţa o avem după terminarea orelor de curs şi nu suntem plătiţi de absolut nimeni. Primarul  mai trece din când în când pe la noi. Atât”, a spus prof. Radu Constantin, antrenor de gimnastică ritmică.

Performanțe cu bani din buzunar

Zeci de ore de antrenamente săptămânale și multă implicare atât din partea gimanstelor cât și a antrenorilor, sunt elementele care au contribuit la aducerea pe podiumurile naționale și internaționale a tinerelor gimnaste din Iași. Andreea Verdeș și Laura Aniței au obținut medalii de aur și argint la categoriile senioare și junioare la Campionatul Național din București.

“Am venit de la Campionatele Naţionale acum cu rezultate foarte bune. Am plecat cu banii personali, împrumutaţi pentru că Inspectoratul Şcolar nu a trimis niciun ban, nu are cine să semneze. Eu nu pot să spun decât că sunt mulţumit de faptul că am unde să lucrez şi pot să ajut copiii să meargă mai departe. Am luat şi la europene şi la mondiale locuri foarte bune dar mă opresc pentru că nu am nici condiţii. Sala mea este mică, nu pot să lucrez la cel mai mare concurs internaţional la care să pot să ader la o sală de 12 metri în sus. Nu avem  aşa ceva. Este firesc că rezultatele mă agaţă, uneori nu reuşesc să ajung la antrenamente la o sală înaltă. Banii sunt foarte puţini“, mai spune profesorul Radu.

Tot ceea ce își doresc aceste sportive este o sală pentru antrenamente și o susținere financiară.

“Noi avem fete la lotul naţional şi la lotul olimpic dar nu ne plăteşte nimeni pentru că nu sunt bani. Copiii aceştia nu au şi ei motivaţia cât de mică să primească, să facă şi şcoală, să meargă la antrenamente, să le oferim o masă, să facă un antrenament două în plus. Sunt foarte multe lucruri pentru care am ajuns să am rezultate. Lucrez de 14-16 ani continuu pentru a ajunge la o performanţă cu un copil”, a încheiat Constantin Radu, antrenor de gimnastică ritmică.

Sportul de performanță are nevoie de susținere

Echipa de rugby în 7 feminin Politehnica Iași a făcut până acum performanțe… cu resurse minime.

“Sportul de performanţă nu este susţinut de nimeni. Mă refer la clubul nostru. Singurii bani care sunt alocaţi clubului sunt de la minister. Pentru noi ar conta foarte mult, s-ar face  o performanţă foarte mare fiind foarte multe jucătoare la lotul naţional. De anul viitor vom participa la Campionatul European. Ele s-ar putea dezvolta mult mai mult, lucru care s-ar reflecta în pregătirea lor. Orice este nevoie pentru un sportive”, ne-a spus Gabriela Lepciuc, cea mai experimentată jucătoare de rugby în 7 din România.

Sportivii spun că indemnizația primită de la stat este mult prea mică pentru a acoperi toate nevoile începând de la alimentație, pregătire și continuând cu deplasările pentru campionate.

În primul rând alimentaţia, pentru că în timpul efortului consumi foarte multe şi tu dacă nu te alimentezi corespunzător, cu suplimente, rămâi cu carenţe. Timpul de odihnă fiind unul foarte scurt având meciuri şi la club şi la echipa naţională, sunt anumite resurse pe care nu le putem înlocui dacă nu avem  suplimente. De aici apar accidentările. Muşchii nu rezistă, oasele nu rezistă. Cu indemnizaţaia noastră de 600 de lei pe lună nu cred că poţi să mai investeşti în tine. Trebuie să te mai şi întreţii. Aici nu vorbesc doar de echipa de rugby. Vorbesc despre toţi sportivii care au nevoie de o alimentaţie, de refacere, de mijloace de antrenament pentru că una este să alergi doar pe teren dar tu mai ai nevoie şi de o sală de forţă. Eu nu cred că există vreun sport care să nu aibă nevoie de sală, mai ales la handbal, baschet, rugby. Toate au nevoie de pregătire specializată. Nu se investeşte. Toată lume vrea performanţă dar cât se poate cu puţină cheltuială. Ai nevoie de cheltuială şi timp. La noi în Iaşi nu am primit finanţare şi susţinere din partea nimănui şi s-ar putea face mult mai multe”, a mai spus Gabriela Lepciuc.

Dificil este și pentru antrenori pentru că nu pot lucra la capacitate maximă.

La noi, la rugby s-ar putea face mult mai mult. Este greu să ajungi dar este şi mai greu să te menţii la un nivel înalt. Ele au ajuns pe forţele lor proprii cum s-a putut, dar că să te baţi cu cele mai bune din Europa îţi trebuie mult mai multe. Noi am fost acolo, am văzut ce înseamnă şi ne-am gândit noi ce nu avem. Nu avem investiţii, nu mergem la sala de forţă, nu ai cum să dai din propriul buzunar pentru că sunt eleve sau studente şi nu poţi să dai din propriul tău buzunar să te duci la sală”, a încheiat Gabriela Lepciuc.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments