Principalele motive în baza cărora s-au eliberat noi acte de identitate au fost: expirarea termenului de valabilitate (45%), schimbarea domiciliului (32%), împlinirea vârstei de 14 ani (8%), pierdere (9%), alte motive (6%).
970 acte de identitate au fost eliberate pe bază de procură specială, pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate care au obţinut actul de identitate fără a mai fi necesară prezenţa lor în ţară.
53 de acte de identitate au fost eliberate persoanelor cu vârsta mai mare de 18 ani dar care nu au avut niciodată act de identitate, 125 persoanelor aflate în detenţie la Penitenciarul Iaşi iar staţia mobilă s-a deplasat la domiciliul a 121 de cetateni pentru cei aflaţi în imposibilitatea de a se deplasa.
„Activitatea Serviciului de evidenţă este în permanentă creştere, media lunară pentru perioada ianuarie-septembrie, fiind de peste 5.800 de cereri. Menţionez că la serviciul nostru solicită acte de identitate, pe lângă locuitorii municipiului Iaşi şi cei din 26 de comune, totalizând peste 572.000 de locuitori. Luna cu cele mai multe cereri primite rămâne mai(6.724) la polul opus fiind iunie(5115). În perspectiva alegerilor din luna noiembrie rugăm cetăţenii să verifice data expirării perioadei de valabilitate şi să se prezinte din timp pentru a solicita un nou act. Reamintim, că în cazul expirării termenului de valabilitate, pot solicita cu 6 luni înainte un nou act, în această situaţie, existând posibilitatea păstrării de către titular a vechiului act de identitate aflat în termen de valabilitate, până la emiterea noii cărţi de identitate”, a declarat Marius Bodoga, director executiv al DLEP Iaşi.
În perioada de referinţă au fost înregistrate 17.602 de programări online pe site iar 1361 de persoane au preferat sa achite taxa pentru actul de identitate prin SMS.