Biletele se pot achiziționa online, de pe www.ateneuiasi.ro sau de la casieria instituției. Locurile sunt limitate.
Spectacolele vor rula după următorul program, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului Național din Iași:
– Pijamale (regia Andrei Ciobanu) | 8 octombrie 2019, ora 19.00
– Cuiul lui Pepelea (regia dr. Victor. M. Ignat) | 10 octombrie 2019, ora 19.00
– O poveste descâlcită (regia Andrei Ciobanu) | 12 octombrie 2019, ora 11.00
– Frumoasa și Bestia (Marionette Show) | 13 octombrie 2019, ora 11.00
– Shakespeare SRL (regia Mihai Lungeanu) | 13 octombrie 2019, ora 19.00
„Pijamale” – Ateneul Național din Iași
Spumoasa și savuroasa comedie Pijamale, de Mawby Green și Ed Feilbert are la bază farsa franțuzească „Moumou”, scrisă în 1944 de Jean de Letraz. Piesa, care s-a jucat ani în șir pe Broadway și la Hollywood cu casa închisă, având parte de un succes fulminant, ajunge pe scena Ateneului Național din Iași.
Un afacerist curtenitor își face planuri să plece într-o „călătorie de afaceri”, dar fără să-i dea de știre, soția sa îi invită pe prietenii soțului ei să petreacă weekendul în casa lor. Dar ce se întâmplă când, de fapt, prietenii nu există și trebuie inventați? Și când mai apare și un vechi prieten din liceu al soțului, care este copleșit de amploarea situației, un valet de conjuncutură pus mereu pe harță, o cameristă cu visuri de mărire și un inspector de poliție care caută să avanseze? Se nasc niște personaje hilare și încurcături spectaculoase, totul adunat într-un spectacol cu ritm.
Preț bilet: 20 LEI
„Cuiul lui Pepelea” – Teatrul Epic de Etnografie și Folclor „Ion Creangă”, Chișinău
Teatrul Epic de Etnografie și Folclor „Ion Creangă” prezintă spectacolul Cuiul lui Pepelea.
Vânzându-și moșului său casa și râvnind dragostea nepoatei acestuia, Măndica, Pepelea își rezervă dreptul de a bate un cui în perete. Comismul abundent al fabulei este exploatat cu voluptate și fără o eventuală teamă de exuberanță, premisa succesului montării constituind-o savurarea de către actori a celor trei partituri dramatice: lefterul Arvinte – un bătrân cuminte, dar spiritual și vivace, orfanul Pepelea pricopsit cu două case – abil și pus mereu pe haz, dar și cu un amor propriu pronunțat și Mădinca – fată cuminte și harnică, dar neîndrăznind să iasă din cuvântul unchiului.
Preț bilet: 20 LEI
„O poveste descâlcită” – Compania Andirino, Iași
Mari, marioneta cea drăguță, vine la Ateneul Național din Iași, sâmbătă, 12 octombrie 2019, de la ora 11:00 să își facă mulți prieteni.
Ea își dorește să se poată juca, să poată dansa, să cânte exact ca un om, de aceea își pune o dorință: să devină o fetiță adevărată. Cel care îndeplinește dorințe este celebrul Magicitor. El e și Magician și Vrajitor, în același timp. Doar că lucrurile nu vor fi chiar atât de simple…
Mari va trebui să treacă anumite probe, create special de Magicitor pentru a o pune în dificulatate. În ajutorul ei vine Rapunzel, care o va încuraja pe Mari să viseze până la capăt și care îi va deveni cea mai bună prietenă! Cele două vor avea nevoie și de ajutorul lui Pascal, dar și a copiilor!
Va reuși Magicitorul să-i îndeplinească dorința lui Mari? Sau poate Rapunzel e cea care o va transforma? Oare, până la urmă, copiii vor fi cei care vor reuși să o facă pe Mari om? Toate acestea le vom afla la ,,O poveste descâlcită”!
Spectacolul este unul interactiv, recomandat tuturor categoriilor de vârstă, regia fiind semnată de Andrei Ciobanu.
Preț bilet: 10 LEI
„Frumoasa și bestia” – Marionette Show, Iași
Spectacolul pentru copii Frumoasa și Bestia, al trupei Marionette Show, prezintă povestea Bellei, prințesa care apreciază sufletele frumoase, care iubește cărțile și care își adoră tatăl. Ea pornește într-o călătorie spre castelul în care a aflat că tatăl său este prizonier. Fire jucăușă, prințesa începe să râdă, să danseze, asta până când servitorii castelului o anunță că în acel castel e interzis să fii binedispus.
Întâlnirea cu stăpânul locului care este o bestie reușește să îi schimbe starea de bine, iar ea acceptă să fie luată prizonieră în locul tatălui ei. Cum reușește Belle să conviețuiască în castel? Va reuși ea să îmblânzească bestia? Ce se va întâmpla în finalul poveștii?
Magia și iubirea plutesc în jurul prințesei Belle și în jurul celorlalte personaje savuroase.
Preț bilet: 10 LEI
„Shakespeare SRL” – Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani
Shakespeare SRL prezintă trei actori englezi Adam Long, Daniel Singer și Jess Borgesson, care au ideea să scrie comedia „Operele complete ale lui WLM ȘXPR”. Sub aceeași baghetă regizorală a lui Mihai Lungeanu, piesa devine la Teatrul Municipal Focșani, „Shakespeare SRL”.
Alți trei actori, Sorin Francu, Adrian Damian și Adrian Rădulescu, transpun scenic, la Focșani, „joaca” propusă de cei trei englezi și își deschid un SRL, propunându-și să facă cunoscute operele marelui Will. Parodia spumoasă, interpretată cu mult umor de cei trei, va aduce ropote de aplauze și multe hohote de râs.
Preț bilet: 20 LEI
Mai multe detalii pe:
Pagina de FB: https://www.facebook.com/AteneulNationalIasi/
Site web: www.ateneuiasi.ro