Titlul de Doctor Honoris Causa pentru medicul Herman Berkovits

Universitatea de Medicină şi Farmacie Gr. T. Popa din Iaşi i-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa medicului Herman Berkovits, reputat specialist în domeniul pediatric din Ierusalim.

0
197

“Un lucru pe care l-am remarcat în desele călătorii pe care le-am făcut în Israel este sentimentul de dragoste pe care românii de acolo şi l-au manifestat faţă de România, dar şi de respect pentru şcoala pe care au făcut-o, cât şi amintirile despre copilăria pe care unii au câştigat-o, iar alţii au pierdut-o.Acest moment de astăzi este şi o formă de recunoştinţă prin care noi, Iaşul, ieşenii, reuşim să-l redăm celor care fac parte din a doua generaţie a Holocaustului. Au fost cazuri în istoria acestei ţări şi acestui continent care nu de fiecare dată au stat scrise în zona de bine a istoriei noastre comune. Însă am avut puterea de a merge mai departe, să reîntregim aceste relaţii şi, sigur că da, să le scriem o istorie frumoasă celor două state. Vreau să mulţumesc personal Universităţii de Medicină şi Farmacie, domnului Rector, Senatului Universităţii şi tuturor celor care au contribuit la acest moment care ne onorează şi pe noi, oraş şi municipalitate”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Dr. Herman Berkovits este o personalitate marcantă a lumii contemporane în domeniul ştiinţelor medicale, care se bucură de prestigiu atât în Israel, cât şi la nivel internaţional.

Născut la 14 martie 1947, la Târgu – Lăpuş în judeţul Maramureş, Dr. Herman Berkovits a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj Napoca.

După ce a emigrat în Israel, Herman Berkovits a profesat ca medic pediatru la Spitalul Bikur Holim din Ierusalim, ulterior înfiinţându-şi  propria clinică de medicină generală şi pediatrie. În 2009, a fost desemnat medicul personal al premierului Benjamin Netanyahu.

O contribuţie deosebită a avut-o cu ocazia evenimentelor din Clubul Colectiv, prin achiziţia de medicamente de regenerare tisulară în valoare de 150.000 euro şi prin ajutorul acordat la tratarea victimelor incendiului de către doi medici specialişti ai clinicii particulare pe care o conduce.

Pentru calităţile sale profesionale excepţionale şi pentru că a fost un ambasador excelent al şcolii medicale româneşti, domnia sa a fost recompensat cu numeroase titluri şi distincţii. Preşedintele României, Klaus Iohannis l-a numit Consul Onorific al României în Israel şi i-a decernat Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de cavaler.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments