Celelalte trei avioane care au fost asamblate în trecut și aveau însemne Blue Air sunt vopsite în alb și parcate pe aeroportul Moses Lake din SUA însă vor ajunge la alte companii aeriene, așa cum vă anunțam în urmă cu câteva săptămâni.
Al patrulea avion, număr de linie 7762 și număr de serie (msn) 43309, este acum identificat în sistemele producătorului american ca YR-MXA, indicând astfel faptul că Blue Air va fi compania către care va fi livrat. El este închiriat de la compania de leasing Air Lease Corp. De la această companie Blue Air a închiriat pe termen lung șase Boeinguri 737 MAX iar alte șase fac parte dintr-o comandă proprie plasată la Paris Air Show 2016 de Blue Air.
Conform fluxului, avionul va fi vopsit în „noul” livery Blue Air și va efectua teste de zbor. Ulterior acest avion va fi și el parcat la Moses Lake, SUA. Din cauza restricțiilor impuse la nivel mondial, Boeing poate efectua zboruri de test cu acest tip de avion însă nu le poate livra. CEO-ul grupului Ryanair a declarat pentru Reuters că Boeing va reuși la finalul anului să recertifice aceste avioane însă primele livrări vor avea loc abia în luna ianuarie a anului viitor.