Vineri, 29 noiembrie 2019, la Biblioteca Centrală-Universitară ”Mihai Eminescu” din Iași, de la ora 17.00, va avea loc primul concurs de idei de afaceri destinat elevilor de liceu din municipiul Iași.
Acest eveniment reprezintă etapa finală a proiectului ”Școala de Vise”, proiect inițiat și derulat de Asociația Grupul de Inițiativă a Studenților Unici (GISU), în parteneriat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Iași (FONTIS) și finanțat de Primăria Municipiului Iași din fonduri nerambursabile în baza legii 350/2005.
După o serie de 20 de ateliere de antreprenoriat în 5 licee ieșene, la care au luat parte peste 300 de elevi și 30 de echipe care au realizat și aplicat planuri de afaceri, iată că avem și cele 19 echipe finaliste, care vor susține prezentarea proiectelor, în cadrul finalei proiectului ”Școala de Vise”, eveniment denumit Concurs de Idei de Afaceri pentru Liceenii Ieșeni.
Proiectul ”Școala de Vise”, aflat la prima ediție, își propune să contribuie la creșterea capacității de a valorifica oportunitățile de dezvoltare personală și profesională în rândul a minim 300 de elevi, cu vârste cuprinse între 16-19 ani, din 5 licee ieşene.
Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă informarea și încurajarea inițiativei în rândul tinerilor din grupul țintă vizat, cu privire la capacitarea acestora pentru a iniția și desfășura activități cu specific antreprenorial.
Programul vine în ajutorul elevilor din Municipiul Iași, cu activități practice, prin organizarea a 25 de ateliere de formare pe comunicare și antreprenoriat, pentru 300 de elevi, din 5 licee ieșene și a unui concurs de planuri de afaceri, care să contribuie la creșterea stimei de sine, înțelegerea importanței rolului educației non-formale și a implicării în activități extra-școlare, precum și să-și dezvolte abilitățile antreprenoriale, beneficiind de îndrumarea unor mentori, în privința alegerii carierei potrivite.
De asemenea, la finalul proiectului, minim 100 de elevi vor fi motivați să dezvolte idei de afaceri care să fie validate de antreprenori locali și, de ce nu, să le implementeze, pe viitor, prin accesarea diverselor surse de finanțare.
Parteneri în cadrul acestui proiect sunt: Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară ”Vasile Adamachi” Iași, Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” Iaşi, Liceul Tehnologic de Electronică și Telecomunicații „Gheorghe Mârzescu” Iași, Liceul teoretic ”Dimitrie Cantermie” Iași, Liceul Teoretic”Miron Costin” Iaşi.
Mai multe informaţii despre proiect puteţi afla pe paginile de FB:
https://www.facebook.com/Antreprenoriat; https://www.facebook.com/AsociatiaGISU