Iașul, reprezentat în Guvernul României de Costel Alexe

Iaşul este reprezentat în Guvernul României de Costel Alexe. Proaspăt numit ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Alexe susţine că una dintre prioritățile mandatului său este stoparea defrișărilor ilegale. „Voi face ca ministru tot ce-mi va sta în putinţă să oprim tăierile ilegale din România pentru că este o problemă stringentă”, promite Alexe.

0
622

La 36 de ani, liderul Organizației Județene PNL Iași, Costel Alexe, aflat la cel de-al doilea mandat de deputat a fost investit în funcția de Ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. Asta după ce o perioadă de șapte ani a fost membru în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic, dar și în Comisia pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă. Costel Alexe este doctor în climatologie și meteorologie, fiind licențiat în Geografie la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași și a urmat și un master în domeniul mediului. Specialist în domeniu, Costel Alexe a avut până acum peste 200 de intervenții în activitatea de parlamentar și a întreprins diverse acțiuni în societate.

 

Prioritățile noului ministru Costel Alexe

 

Imediat ce a fost investit ministru al Mediului, Costel Alexa a declarat că una dintre prioritățile mandatului său este stoparea defrișărilor ilegale. Costel Alexe are în vedere și creșterea ratei de colectare selectivă a deșeurilor. „Voi face ca ministru tot ce-mi va sta în putinţă să oprim tăierile ilegale din România pentru că este o problemă stringentă. Am discutat cu colegii directori şi cred că cetăţenii români aşteaptă să fim implicaţi în a rezolva această problemă. Montarea GPS-urilor pe maşinile care vor transporta materialul lemnos este obligatorie. Vom întări capacitatea de control a gărzilor forestiere, săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire cu cei de la Romsilva, cu directorii de instituţii, m-am întâlnit cu reprezentanţii ONG-urilor şi vom forma grupuri de lucru pe acest subiect. Personalul silvic trebuie „sprijinit logistic” prin dotarea cu arme letale sau neletale, astfel încât să nu se repete cazurile în care pădurari au fost ucişi de către hoţii de material lemnos”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului.

 

Noul ministru mai susține că doar 13,81 % din deșeuri sunt recicalate, în condițiile în care în anul viitor ținta de reciclare este de 50 %. În caz contrar riscăm o procedură de infringement care ne poate costa și 70 de milioane de euro. „Chem pe toţi cei din societatea civilă, din administraţiile locale, instituţiile din subordine să vedem de ce nu funcţionează şi ce trebuie să corectăm. În loc să reciclăm, să valorificăm deşeurile, astăzi în România importăm pet-uri din afară şi ori le vedem pe lacuri, ori le întâlnim pe potecile de munte, ori le vedem pe marginea drumurilor. 70 la sută ajung la groapa de gunoi”, a mai declarat Alexe.

 

13 proceduri de infringement şi 11 proceduri de pre-infringement pe mediu

 

La doar câteva zile de la instalare, Costel Alexe trage un semnal de alarmă: România este în 13 proceduri de infringement şi în 11 proceduri de pre-infringement pe mediu. Precizând faptul că riscăm să fim sancţionaţi. „Este o mare provocare, pentru că guvernările PSD au subfinanţat an de an acest domeniu, l-au ignorat complet şi l-au adus în stadiul de a avea, în prezent, 13 proceduri de infringement şi 11 proceduri de pre-infringement, declanşate de Comisia Europeană împotriva României. Dacă nu rezolvăm urgent şi nu ne aliniem cu adevărat la normele europene vom sfârşi prin a plăti cu toţii pentru incompetenţa altora. Avem un management al deşeurilor cu lacune de funcţionare foarte, foarte grave. Suntem ultimii din Europa la reciclare şi campioni la depozitare. Trebuie să luăm măsuri urgente pentru a reduce poluarea aerului în marile oraşe şi să ne asigurăm că legislaţia de mediu este cu adevărat respectată, iar cine o încalcă să plătească conform legii”, a avertizat ministrul Mediului.

 

Susţine proiectele Iaşului

 

Misiunea noului ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor este şi susţinerea proectelor Iaşului în Guvernul României. “E timpul să avem o administrație cu adevărat orientată către cetățean! Suntem singura regiune fără un drum de mare viteză, suntem singura regiune fără drumuri modernizate între capitalele reședință de județ, suntem singura provincie fără variante ocolitoare pentru marile orașe, sufocate de poluare, trafic și risc crescut de accidente! E timpul să recuperăm decalajele uriașe între Moldova și restul regiunilor țării! Aveți încredere în Guvernul Partidului Național Liberal și vă asigur că vom rămâne aceeași oameni de bună credință care luptă pentru interesele Iașului și Moldovei la București!”, a mai spus ministrul mediului, Costel Alexe. Printre ultimele acţiuni ale lui Alexe, au fost plantarea de copaci, dar şi participarea la „Marșul pentru păduri”. Ministrul consideră că nu ai nevoie de funcţie pentru a fi respectuos cu mediului.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments