Lecția de istorie. Sorin Iftimi vs Daniel Șandru

Sorin Iftimi: ”Nu știi niciodată cât de patriot ești, până nu ești nevoit să trăiești departe de țara ta”.  

Prof.univ.dr. Daniel Șandru: ”Lecția cea mai importantă a lui 1918 rămâne cea a unui proiect de țară transmis din generație în generație începând mai ales cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea”.

1. Anul 2018 a fost plin de evenimente care au marcat Centenarul Unirii. Care este, din punctul dumneavoastră de vedere, cel mai important sau cel mai emoționant?

Sorin Iftimi: Anul trecut a fost, într-adevăr, plin de evenimente și aniversări, reflectate din plin de Programul întocmit de Departamentul „Centenar” al Primăriei Municipiului Iași, departament coordonat de domnul Daniel Șandru, pentru care am o prețuire deosebită. M-au interesat foarte mult aniversarea acelor momente petrecute la Iași cu 100 de ani în urmă, care au pus în evidență rolul istoric determinant pe care l-a avut orașul nostru în cristalizarea unui nou proiect de țară, după ieșirea din dezastru: aniversarea unirii Basarabiei cu România (27 martie) sau a unirii Bucovinei (28 noiembrie). Pentru mine, evenimentul principal a fost pe 17 decembrie când la Primărie a fost lansat albumul „Misiuni diplomatice în România (1916-1918)” (DAR Development Publishing), pe care l-am întocmit în timp record – patru luni. A fost cât se poate de impresionant pentru mine să fiu onorat în acest fel de Primăria Municipiului Iași, dar să și pun în valoare rolul deosebit pe care Iașul l-a avut în acele momente de grea cumpănă.

Prof.univ.dr. Daniel Șandru: Important e faptul că, în 2018, la Iași, am marcat Centenarul celor trei Mari Uniri care s-au întâmplat în 1918: cea a Basarabiei, la 27 martie, aceea a Bucovinei, la 28 noiembrie și, evident, cea a Banatului, Crișanei, Maramureșului și Transilvaniei, de la 1 decembrie. Din punctul meu de vedere, toate aceste trei momente au aceeași importanță istorică, pentru că au fost acte politice care au dus, în epocă, la realizarea României Întregite. Sunt cu atât mai importante pentru noi, ca ieșeni, câtă vreme premisele instituționale ale realizării lor sunt legate de orașul nostru, pe atunci capitală a României, în vremuri foarte tulburi. Din acest punct de vedere, consider că atât Departamentul Centenar din cadrul municipalității, cât și instituțiile academice și culturale relevante din Iași au organizat manifestări de natură să readucă în memoria prezentului ceea ce s-a întâmplat în 1918. Pe de altă parte, eu și colegii mei din echipa Departamentului Centenar am fost bucuroși că, dincolo de evenimentele cu rol simbolic pe care le-am organizat în parteneriat cu respectivele instituții, am reușit să obținem finanțare de la Guvernul României, în valoare totală de șase milioane de lei, pentru realizarea a două proiecte socio-culturale (Traseul Memoriei și Centenarul Simfoniei a III-a a lui George Enescu) și pentru finanțarea lucrărilor necesare în vederea restaurării unor importante obiective de patrimoniu: Casa Berthelot, monumentul proiectat de Henri Coandă și ridicat pe colina Galata în memoria eroilor din Marele Război, secțiunile militare din cimitirul „Eternitatea” etc. Rezumând, acum, cel mai important și, deopotrivă emoționant moment a fost, pentru mine, cel de pe 31 mai 2018, când, la Palatul Regal Peleș, Iașul a primit titlul de „Oraș Regal”, o deosebită recunoaștere a rolului pe care l-a avut în efortul de modernizare a societății românești și de realizare a României Întregite.

2. Prin ce acțiuni veți marca Ziua națională anul acesta?

Sorin Iftimi: Nu am pregătit ceva special dedicat zilei de 1 Decembrie. Probabil că va fi lansată la București o lucrare monumentală despre  „Tricolor”, o carte de vexilologie românească, având ca autori pe Adina Berciu-Drăghicescu, Corneliu Andonie și Luminița Iordache – prefațată de domnul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române  – și pentru care am fost solicitat să scriu Postfața, având în vedere preocupările mele din acest domeniu. În rest, voi participa cu deosebit interes la activitățile înscrise în programul Primăriei Municipiului Iași de Ziua Națională, care include ceremonia de acordare a titlului de „Cetățean de onoare” a Municipiului Iași M.S. Margareta și A.S. Principele Radu, un gest de curtoazie așteptat, ce vine în urma acordării titlului de „Oraș Regal” pentru Iași, în 2018.

Prof.univ.dr. Daniel Șandru: Anul acesta, sărbătorirea Zilei Naționale va sta sub semnul a doi dintre cei mai importanți piloni ai modernizării și modernității noastre: Casa Regală și Academia Română. Ne vom bucura de prezența la Iași, încă de pe 30 noiembrie, a Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române, și a Alteței Sale Regale Principele Radu, care vor primi, în cadrul unei ceremonii speciale, titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului Iași, și care vor fi însoțiți de Alteța Sa Regală Principesa Sofia. Majestatea Sa și Altețele Lor Regale vor participa la inaugurarea statuii Regelui Ferdinand Întregitorul și la aprinderea iluminatului pentru sărbătorile de iarnă, iar pe 1 Decembrie vor fi prezente la parada militară. Tot de pe 30 noiembrie, Iașul îl va avea oaspete pe domnul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, care va fi onorat cu o distincție, alături de E.S. Emil Hurezeanu, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Federală Germania, de domnul Viorel Barbu, Președintele Filialei Iași a Academiei Române și de compozitorul basarabean Eugen Doga, în contextul festivității de decernare a Premiilor Naționale Negruzzi, ce se va desfășura în Aula Bibliotecii Centrale Universitare pe 1 Decembrie, începând cu ora 11.00.

3. De ce credeți că s-a renunțat la ideea ca ziua de 22 decembrie să fie zi națională?

Sorin Iftimi: A fost un moment de înțelepciune a factorilor de decizie… Sub imperiul descătușării de sub regimul comunist, a imensei emoții care i-a însuflețit pe români în 1989, a apărut și această propunere, într-adevăr. Oamenii au tendința de a considera că ultimul moment istoric, cel trăit de ei, sau la care au fost chiar actori, ar fi cel mai important. Dar a alege ca zi națională data de 22 Decembrie ar fi fost ca și cum am fi acceptat că România s-a născut ieri. Ar fi fost ca un nou 23 August. Ziua națională se raportează la momentul întemeierii statului, la momentul obținerii independenței sau la acela al unificării statale. Din această perspectivă, zilele de 24 Ianuarie, 10 Mai sau 1 Decembrie sunt mult mai potrivite. Toate arată că memoria unei națiuni acționează peste generații, păstrează vii în conștiința generațiilor noi a momentelor fundamentale din istoria unei țări.

Prof.univ.dr. Daniel Șandru: Atunci, situația era foarte confuză, în condițiile schimbării violente de regim. De altfel, nici în 2019, când marcăm împlinirea a 30 de ani de la acele momente care au schimbat esențial destinul României nu știm cu exactitate, spre exemplu, de ce anume numărul pierderilor de vieți omenești a crescut după fuga de pe acoperișul C.C., cu elicopterul, a cuplului Ceaușescu. „Dosarul Revoluției” este încă nesoluționat din punct de vedere juridic. Există puncte de vedere care argumentează faptul că revolta populară a fost deturnată de către Ion Iliescu și cei din jurul său într-o lovitură de stat. Ion Iliescu a susținut tot timpul că el și monstrul politic creat pe ruinele PCR, și anume FSN, ar fi „emanat” din Revoluție. De fapt, cred că Iliescu a vrut să legitimeze simbolic noua putere deținută de foștii comuniști inclusiv prin alegerea ca zi națională de momentului Unirii Banatului, Crișanei, Maramureșului și Transilvaniei cu Regatul, în 1918, cu atât mai mult cu cât propaganda național-comunistă a regimului Ceaușescu, cu toate că golise de semnificații, printr-un discurs patriotard, naționalist-tribal, relevanța acelui moment, instilase în imaginarul colectiv importanța „unității” în momente de cumpănă. Paradoxul mizerabil știți care este? Acela că un fost nomenclaturist ca Iliescu a vrut și a și reușit să se legitimeze prin apelul la un eveniment căruia adepții români ai bolșevicilor i s-au opus în 1918, un eveniment care a definit parcursul natural al României Regale și, cu atât mai important, un eveniment care a fost făcut posibil de oameni pe care, odată cu instalarea sa abuzivă și neconstituțională, republica populară slujită de Iliescu și ai săi, i-a băgat și i-a omorât în pușcării. Cât cinism poate exista aici? Cred că la întrebarea asta numai Ion Iliescu și cei care l-au susținut pot să răspundă. Dincolo de asta, e important, acum, să recuperăm onest semnificațiile zilei de 1 Decembrie 1918, după cum cred că oricând poate fi inițiată o dezbatere publică cu privire la cea mai potrivită dată istorică pentru a sărbători Ziua Națională.

4. Ce ar trebui să învățăm de la înaintașii noștri care au înfăptuit Unirea Mare, în anul 1918?

Sorin Iftimi: De la „marea generație” putem aprecia în mod deosebit faptul că era conectată la pulsul istoriei, care a realizat că vremea imperiilor a trecut și că epoca modernă va fi una a statelor naționale. Reprezentanții epocii aveau convingerea că românii, doar uniți într-un singur stat vor conta în Europa și vor avea cadrul necesar pentru a da măsura contribuției lor la istoria civilizației. Generația Unirii a fost încrezătoare, a aplicat cu consecvență deviza „Prin noi înșine!”, dar a știut să își aleagă aliații potriviți, pe plan extern. Mai putem reține că, în ciuda diversității de opinii de astăzi, că sunt mai multe lucrurile care ne seamănă și ne țin împreună decât cele care ne dezbină.

Prof.univ.dr. Daniel Șandru: Cred că lecția cea mai importantă a lui 1918 rămâne cea a unui proiect de țară transmis din generație în generație începând mai ales cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Au existat, desigur, și disensiuni, inclusiv în contextul intrării României, în 1916, în Marele Război. Cu toate acestea, însă, proiectul de țară s-a realizat atunci, chiar dacă, la numai două decenii și un pic mai încolo, el a eșuat, prin pierderea Basarabiei și a Bucovinei de Nord.

5. Care este sentimentul care vă încearcă în momentul în care ascultați imnul național?

Sorin Iftimi: „Deșteaptă-te, române!” a fost Marseilleza noastră… Un marș născut în lupte. Acest cântec a însoțit generația de la 1848 în lupta sa pentru redeșteptare națională, a însoțit generația care a luptat la 1877 pentru dobândirea independenței, a însuflețit generația de la 1916-1918, în efortul de rezistență și apoi de întregire a spațiului românesc. „Deșteaptă-te, române!”, înainte de a fi declarat imn național, a fost de facto astfel, pentru că acest cântec a avut darul de a încălzi și de a face să vibreze inimile românilor, din toate mediile. În anii 1950 au fost români care au făcut închisoare pentru îndrăzneala de a cânta „Deșteaptă-te, române!”. În 1988, „Deșteaptă-te, române!” s-a auzit peste Prut la Chișinău, în lupta pentru identitate. În 1989 au dat curs îndemnului cuprins în acest cântec care cuprinde în el orgoliul regăsit și mândria unei națiuni. Este un cântec identitar, un imn „născut, iar nu făcut”… Pentru mine „Deșteaptă-te, române!”  are profunzimea, demnitatea și forța „Corului Robilor” din Nabucco.

Prof.univ.dr. Daniel Șandru: Fac, afectiv, legătura cu decembrie 1989, pentru că atunci l-am auzit prima dată. Aveam 14 ani și mi s-a părut foarte răsunător în contextul evenimentelor prin care România a trecut atunci. Și mă determină să cred foarte mult în exercițiul libertății, esențial pentru parcursul nostru democratic și european.

6. Ar merita Iașul să redevină capitala României? De ce?

Sorin Iftimi: Doamne ferește! Aș vrea să nu mai fim niciodată în situația de a fi capitala României. S-a întâmplat ultima dată în anii 1916-1918, în împrejurări deosebit de dramatice, când orașul a fost asaltat de refugiați de război. Orașul a fost nevoit atunci să-și părăsească letargia sa provincială și să facă față la probleme și evenimente care îl depășeau. Nu știu dacă atunci, vreun ieșean, a reușit să savureze orgoliul că orașul său a redevenit capitală… Iar astăzi nu există nici un fel de premise pentru ca orașul nostru să redevină capitală, în vreme de pace și prosperitate. Sunt 5-6 orașe de mărime comparabilă cu Iașul, care ar putea aspira la acest statut. Toate, împreună, abia sunt de dimensiunea Bucureștiului. Simbolic, orașul Iași este capitala României pe 24 ianuarie – aniversarea  Unirii care a pus bazele României, la 1859. Este ziua acceptării unui sacrificiu istoric. S-a spus atunci: „Să crească iarbă pe străzile Iașului, dar să se facă Unirea!”.  La asta se referă și recentul titlu de „capitală istorică”. Nici măcar titlul de „capitală culturală” nu este un obiectiv realist. Iar marota aceasta a unora ca Iașul  să fie capitală de „orice” și „oricum” nu este una benefică. Trebuie să abandonăm orgoliile deșarte și să fim doar ceea ce putem fi doar prin munca, inteligența și vrednicia noastră.

Prof.univ.dr. Daniel Șandru: Iașul este, conform decretului emis de Președintele României în acest an, „Capitala Istorică a României”. Cu privire la merit, cred că istoricii sunt cei mai în măsură să facă o astfel de evaluare. Pe considerente administrative și politice, consider însă că acest lucru nu se poate întâmpla. Dar, cu siguranță, Iașul rămâne aici, la est de vest, una dintre cele mai importante capitale regionale ale Europei.