Modificări ale traseelor de tramvai și autobus în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie

Circulația mijloacelor de transport în comun pe câteva trasee va fi afectată în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie, pentru a permite desfășurarea activităților organizate cu ocazia Zilei Naționale a României.

0
62

Traseele de tramvai și autobuz care tranzitează zona Palatului Culturii vor suferi modificări în anumite intervale orare.

Astfel, sâmbătă, 30 noiembrie, între orele 09:00 – 12:00, și duminică, 1 decembrie, până la ora 15:00, circulația mijloacelor de transport public va fi oprită pe tronsonul cuprins între intersecția Străzii Anastasie Panu cu Strada Elena Doamna și între intersecția Străzii Palat cu Strada Sf. Lazăr.

Așadar, în perioadele menționate, traseul 9 de tramvai va fi deservit de autobuze, iar pe 30 noiembrie, în intervalul orar indicat, pe tronsonul Podu-Roș – Târgu-Cucu, traseele de autobuz 9, 28 și 41 vor fi deviate pe Splai Bahlui Mal Drept/Bd. Prof. D. Mangeron – Tudor Vladimirescu – Bucșinescu – Elena Doamna.  De asemenea, pe 1 decembrie, pe același tronson, în intervalul orar 07:30 – 12:30, autobuzele de pe traseele menționate vor circula pe itinerariul amintit, iar între orele 12.30 și 15.00, traseele de autobuz 9, 28 și 41 vor circula din Podu Roș pe strada Sf. Lazăr spre Tg. Cucu si retur.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments