Sistemul de vot, revoluţionat de un român?

Un român a făcut o aplicație prin care vrea să revoluționeze întregul sistem de vot cunoscut până acum de omenire. Vitalie Eșanu este programator și profesor universitar, iar de doisprezece ani se gândește că sistemul actual de vot nu reprezintă în totalitate voința cetățenilor care ies la alegeri. În tot acest timp s-a documentat, a cercetat și a gândit aplicația ”voteme.app” care propune o alternativă sistemului clasic de vot.

0
1020

Vitalie Eșanu crede că votul pe care-l acordăm azi nu ne mai reprezintă.

”Să ne închipuim un grup de oameni care vor să aleagă un lider, dar ca să fie mai clar punem acțiunea în sfera politicii, deși este valabil pentru orice tip de alegeri fie ele pentru șeful clasei sau senatul unei universități. În democrația de azi există acest proces de alegeri în etapa de nominalizare a candidaților. Din păcate nominalizările sunt făcute cu reguli nu tocmai clare și ajungem să avem o listă de candidați pentru a vota. Așa ajungem să avem un set restrâns de candidați. O problemă și mai mare este că de cele mai multe ori candidații nu au resursele necesare pentru campanie și ajung să se adreseze unui grup de oameni care sunt numiți în literatura de specialitate tweed-iști (n.r. urmașii lui William Magear Tweed, cunoscut ca fiind regele corupției în SUA acum 140 de ani)”, ne explică programatorul ce a stat la baza nemulțumirii lui atunci când a început să cerceteze subiectul legat de sistemul de vot și candidații pe care îi avem.

Cercetătorul spune că așa ajungem că legile dorite de oameni să fie votate doar în 30 la sută din cazuri.

„De altfel, 99,98 la sută din alegători votează candidații propuși și nu au nicio influență de a-i schimba. Apoi, un studiu al Universității Princeton arată că cei care câștigă sunt dependenți de tweed-iști. De altfel, sunt votate doar 30% din legile dorite de cetățeni, dar dacă o lege este dorită de către lobbyști sau tweed-iști atunci șansa ei să fie votată crește exponențial. Așadar, legi cum sunt ”climate change”, dorite de populație, există doar 30 la sută șanse că ele vor fi votate”, explică Vitalie Eșanu de unde s-a născut în ultima perioadă nemulțumirea cetățenilor care sunt îndemnați să iasă la vot.

Diverse organizații pe care le vedem în fiecare zi încearcă să rezolve aceste probleme ale democrației, însă șansa de a schimba lucrurile nu este foarte mare.

”Ei nu rezolvă cauza problemei, ci simptomele acesteia. De exemplu, multe ONG-uri încearcă să educe candidații în speranța că, dacă vom avea candidați mai buni, atunci noi vom avea și lideri mai buni. Ceea ce este total greșit pentru că oricum candidații sunt aleși și înaintați de un cerc restrâns de persoane din fiecare țară. Alte ONG-uri depun efort să lupte cu dezinformarea, manipularea, contracararea ”fake-news” sau propagandei. Din păcate această luptă nu va duce la eliminarea totală a acestor fenomene și tehnici pentru că ele mereu au existat și vor exista. Și în final, există alte ONG-uri care vor să convingă oamenii să iasă la vot, pentru că oamenii în ultima perioadă nu ies la vot, iar unul din principalele motive este că nu au pentru cine vota și că acei candidați înaintați nu îi reprezintă. S-ar părea că această mobilizare este una utilă, pentru că cu cât mai mulți vin la vot cu atât mai reprezentative sunt alegerile. Însă și aici ne ciocnim de o altă problemă a democrației”, povestește Vitalie Eșanu observațiile lui din ultimii 12 ani de cercetare.

O cercetare despre vot și încrederea în candidatul votat

În aceste zile de campanie electorală pentru funcția de președinte al României, Vitalie Eșanu desfășoară o cercetare științifică menită să demonstreze discrepanțele dintre numărul de voturi și încrederea acordată candidaților de către cetățeni. Cercetarea are loc în cadrul proiectului lansat anul acesta ”voteme.app” prin care vrea să producă o schimbare și să propună o alternativă alegerilor cu care ne-am deprins. Pe site-ul aplicației a fost deschis un sondaj în care cetățenii sunt întrebați pentru cine vor vota duminică, iar apoi sunt rugați să scrie în procente câtă încredere au în candidatul ce îl vor vota. Programatorul este de părerea că votul dat nu înseamnă și încrederea de sută la sută în candidatul votat.

”Oamenii atunci când merg la vot, niciodată nu au încredere sută la sută în candidat. Ei întotdeauna își rotunjesc încrederea. Cei care nu ies la vot înseamnă că au încredere ”zero” față de candidați, iar campaniile de mobilizare pentru a ieși la vot transformă această încredere foarte mică într-un vot întreg, ceea ce de fapt nu reprezintă pe bună dreptate o alegere din toată inima a cetățeanului. Cercetarea derulată în aceste zile de campanie electorală vine să demonstreze această problemă a democrației în care este rotunjită încrederea alegătorului de la o încredere mică până la o sută de procente”, ne explică Vitalie Eșanu.

Vrea să schimbe sistemul de vot clasic cu unul inovativ, bazat pe tehnologie

Vitalie Eșanu crede că a găsit soluția pentru a schimba situația și de a ajunge la o democrație care să ne reprezinte. El a gândit aplicația „voteme.app”, care a fost lansată anul acesta și a fost testată pe mai multe grupuri de oameni unde se dorea alegerea unui lider fără nominalizarea candidaților. Unul din cele mai reprezentative exerciții a fost desfășurat la Parlamentul Tinerilor de la Chișinău, unde prin ”voteme.app” au fost aleși președintele și vicepreședinții, iar pentru a compara diferența dintre cele două sisteme de vot s-au organizat și alegeri clasice. De altfel, rezultatele alegerilor prin aplicație au fost diferite de cele clasice.

”Acum 12 ani m-am gândit cum să rezolv această discrepanță și am testat noul sistem de vot pe mai multe grupuri de oameni. Doar că a trebuit să aștept acești ani pentru ca toți să aibă telefoane mobile, iar ideea rezolvării este foarte simplă. Ea se reduce la aceea că trebuie să reduci posibilitatea de a fi înaintați acești candidați din sistem. Să nu mai existe candidați propuși de cineva, mai ales că acest sistem a fost introdus acum două sute de ani în urmă când nu exista o altă tehnologie. Toți devin candidați și nu mai există această restricție și poți pune oamenii prin aplicația telefonului mobil și a aplicației ”voteme.app” să voteze absolut pe oricine și câți candidați vor. Astfel, eliminăm candidații propuși de sistem, dar eliminăm și acel dubiu legat de încrederea într-un candidat. Și trecem de la noțiunea de ”un vot” la ceea ce înseamnă ”putere de vot”, spune cercetătorul.

Programatorul crede că așa ajungem de la o democrație în care trebuie să votezi pentru ”răul cel mic” la o democrație în care votezi fără limită, căci sistemul va genera într-un final.

Un sistem de vot similar algoritmilor Google

În acest moment, aplicația poate fi testată de oricine are nevoie să aleagă un lider de grup. Vitalie Eșanu crede că mecanismul de vot este foarte bun de testat în această perioadă mai ales în sistemul universitar, acolo unde pot fi organizate alegerea membrilor în senatul universității, alegerea rectorului sau exerciții mai simple ca alegerea șefilor de grupă. De asemenea, programatorul crede că acest sistem este foarte util pentru partidele politice care vor să își aleagă intern candidații pentru alegeri. Sistemul nu găsește doar lideri, dar rearanjează toți participanții la votare în ordinea descrescătoare influenței lor.

”Algoritmul folosit este gândit de Google și este folosit de 20 de ani ca să ordoneze în internet paginile. Doar că în ”voteme.app” în loc de pagini sunt cetățenii, iar în loc de link-uri sunt voturile pe care le dăm. Și deja cunoaștem cât de mult a revoluționat Google internetul”, ne explică Vitalie Eșanu mecanismul care stă în spatele acestui sistem inovativ de vot.

Aplicația este una care ar putea fi descărcată de toți participanții la vot de pe site-ul www.voteme.app. Pentru început sunt câțiva pași care trebuie parcurși pentru înregistrare. Apoi ea generează întreaga listă de persoane care participă la alegeri și care pot fi votate de ceilalți. După ce are loc votarea și se termină timpul dedicat scrutinului, toți participanții pot vedea rezultatele alegerilor și cine este liderul.

” Oamenii buni nu ies în față nu pentru că nu ar fi lideri buni, ci pentru că nu vor să se implice în procesul de bătălie pentru aceste nominalizări. Cred că acesta este viitorul democrației care rezolvă multe din problemele sistemice existente acum. Încerc să pornesc o mișcare de a trece de la vechea democrație la una nouă, și pentru a demonstra că acest lucru funcționează am creat acest instrument”, ne spune cu încredere în soluția tehnică pe care a gândit-o și lansat-o Vitalie Eșanu.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentFire de păr în mâncarea de la Mamma Mia. De ce nu intervin autoritatile statului? COMPICITATE? Comanda unui client a ajuns de-a dreptul dezgustătoare.
Articolul următorIașul este într-o continuă dezvoltare. Capitala Moldovei, a devenit unul dintre jucătorii importanți în domeniul antreprenoriatului, în domeniul investițiilor. Orașul a avut o creștere economică importantă care se vede în indicatorii macroeconomici de PIB.
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments