30 de ani de la Revoluția din 1989. Noaptea de 18 spre 19 decembrie, Timișoara: cum au fost furate cadavrele de la morga Spitalului Județean

În urmă cu 30 de ani, în noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989, s-a pus în aplicare Operaţiunea Trandafirul, prin care victimele represiunii armatei din 17 decembrie să fie furate din morga Spitalului Judeţean. Regimul comunist aducea la București cadavrele a 43 de revoluționari din Timișoara, care o zi mai târziu erau incinerate la crematoriul Cenușa.

0
71

Pe 16 decembrie 1989 izbucnea, la Timișoara, Revoluția care urma să răstoarne regimul condus de dictatorul Nicolae Ceaușescu. Forțele de represiune au ripostat violent, înregistrându-se zeci de morți. Cei mai mulți în 17 decembrie. Gloanţele au secerat 65 de vieţi, iar 224 de persoane au fost rănite prin împuşcare.

Morga Spitalului Județean din Timișoara era plină de cadavre. Pe 19 decembrie, unele dintre cadavre au dispărut din morgă. Se declanșase ”Operațiunea Trandafirul”. O mașină frigorifică de la Comtim a încărcat cadavrele împușcaților și le-a adus pe ascuns în București, pentru a fi incinerate în crematoriul uman Cenușa, singurul funcțional la acea vreme în România.

Au fost chemaţi la lucru toţi angajaţii crematoriului, care au primit câte 2.000 lei, cu condiţia să semneze că nu vor divulga secretul opreţaiunii. În dimineaţa de 20 decembrie, patru pubele cu cenuşă au fost duse pe raza localităţii Popeşti-Leordeni şi au fost aruncat într-o gură de canal.

Ulterior, pentru a șterge complet urmele s-a ordonat distrugerea întregii documentații privind victimele.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments