Sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 10.00, în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu va avea loc o şedinţă specială a Consiliului Local dedicată împlinirii a trei decenii de la Revoluţie.
De asemenea, în cursul dimineţii de 22 decembrie, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia o slujbă religioasă în memoria eroilor căzuţi pe baricadele revoluţionare din 1989.
„Pe data de 21 decembrie intenţionăm să facem o şedinţă festivă dedicată Revoluţiei Române la care sperăm să fie prezenţi toţi cei care fac parte din corpul de revoluţionari, atât cei din 14 decembrie, cât şi din 22 decembrie 1989. Împreună cu ei vom încerca să aflăm ce-a fost bine, ce-a fost mai puţin bine în cei 30 de ani parcurşi de la Revoluţie. Pe 22 decembrie va fi un moment dedicat celor care nu mai sunt printre noi din rândul revoluţionarilor, eveniment organizat de către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, prin ÎPS Teofan. Ulterior, de la ora 12.00, vom organiza la troiţa din zona Palatului Culturii, ca în fiecare an, o manifestare în memoria celor căzuţi la Revoluţie”, a declarat primarul Mihai Chirica astăzi, într-o conferință de presă.
Conferința de presă susținută de primarul Mihai Chirica a fost transmisă live online, iar înregistrarea poate fi văzută pe canalul nostru YouTube: https://youtu.be/iCp-ZvPK5Sg și pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/PrimariaMunicipiuluiIasi/videos/614380395798547/