Acesta a luat imprumutul si, cu banii aia, a produs 3 miliarde de dolari, pe care i-a tocat cu o chinezoaica pe la Londra. De imprumutul de la noi a uitat, i l-a pasat celui mai longeviv dictator post-sovietic, care nici macar nu l-a luat in serios. Adica, banii nostri au ajuns sa-l faca miliardar pe Patriciu si sa ii imbogateasca pe urmasii cu ochi oblici ai unui sultan de departe. Sper ca macar miliardarul roman sa fie inca in viata, ascuns printr-un paradis tropical, unde sa rontaie fericit agoniseala concetatenilor sai saraci si dispretuiti…
In aceasta tragedie exista si o parte comica: marti, 10 decembrie 2019, un procuror inamovibil, pe care nici macar nu stim cum il cheama, ne-a anuntat senin ca el, in numele nostru, al tuturor, decide sa renunte la cei 600 de milioane de dolari, care ar fi, de fapt, vreun miliard de dolari, in banii de azi. Un om care ridica lunar un salariu urias si va primi o pensie speciala de cateva mii de euro, de la o varsta la care noi, ceilalti fraieri, muncim pe ogoare si in fabrici, decide, in numele nostru, ca nu e nimic suspect in cel mai important dosar anchetat astazi de vreun parchet din Romania.
Filmul celui mai mare furt comis de o persoana in istoria tarii este banal de simplu: in anul 2000, persoana Dinu Patriciu cumpara de la stat, cu doar 50 milioane de dolari, o rafinarie care valora 2,5 miliarde de dolari. Dupa vreo 3 ani, guvernul isi aduce aminte ca mai era la mijloc o datorie de doar 600 milioane de dolari si, pentru a nu-l supara prea tare pe investitorul-deputat, ii transforma datoria in imprumut din partea statului, pe o perioada de 20 de ani si la o dobanda la care statul roman nu s-a imprumutat niciodata, nici macar astazi. Peste 4 ani, un guvern condus de cel mai bun prieten al investitorului Dinu Costache Patriciu il lasa pe acesta sa plece acasa cu cei 3 miliarde de dolari pe care i-a luat din vanzarea rafinariei catre o companie a sultanului caspic Nazarbaev, uitand sa ii ceara datoria pentru visteria statului. La scadenta, kazahii lui Nazarbaev ne mai platesc doar o mica parte din imprumut, iar de restul ne fac actionari minoritari, tocmai buni sa aplaudam deciziile lor din companie.
Rafinaria Petromidia, cu o capacitate de rafinare de peste 100.000-110.000 de barili/zi, este cea mai mare rafinarie din tara si se situeaza pe locurile 7-8-9 in regiunea Europei Centrale si de Est, impreuna cu rafinaria croata de la Rijeka si cea slovaca de la Bratislava, depasita de doua rafinarii poloneze (Plock si Gdansk, fiecare de peste 200.000 de barili/zi), de Neftochim Burgas (tot peste 200.000 barili/zi), de Schwechat (OMV, Austria, 175.000 barili/zi), de cea a MOL din Ungaria (peste 160.000 barili/zi) si de cea ceheasca de la Litvinov (120.000 barili/zi). O rafinarie presupunea, in anul 2000, o investitie de cel putin 25.000 dolari/baril procesat. Adica, rafinaria Petromidia ar fi costat, daca ar fi fost atunci construita, cel putin 2,5 miliarde de dolari SUA, exceptand terenul pe care se afla (peste 480 hectare, din care 37 de hectare smulse din mare).
