Prof.univ.dr. Cătălina Arsenescu-Georgescu: ”Să nu trăim cu impresia că medicul este într-un turn de fildeș și jos la picioarele acestui turn se găsește pacientul, pentru că pacientul este cel mai bun judecător al nostru”.
Dr. Lucian Stoica: ”Cel mai emoționant este când salvezi un pacient în stop circulator, și asta cred că e valabil pentru toate specialitățile, pentru că aduci înapoi un semen de pe un drum fără întoarcere.”
- Este această profesie o menire? De ce?
Prof.univ.dr. Cătălina Arsenescu-Georgescu: Sigur este o artă, deoarece, pentru a lucra cu pacientul bolnav, trebuie să ai niște calități deosebite; în primul rând trebuie să fii iubitor de oameni. Înțeleg prin a iubi oamenii să încerci să te apropii de ei, și să-i înțelegi. Să nu trăim cu impresia că medicul este într-un turn de fildeș și jos la picioarele acestui turn se găsește pacientul, pentru că pacientul este cel mai bun judecător al nostru. Imediat simte că doctorul are o disponibilitate pentru el, dorește să-l înțeleagă și, în limita posibilităților, să-l ajute. Și cea mai bună dovadă că el simte acest lucru este atunci când revine, după un an, doi sau 20. Iată de ce medicul trebuie să aibă această calitate de a înțelege bolnavul, de a-l atrage, de a fi cinstit și corect cu el, adică pacientul trebuie să știe care sunt limitele ajutorului pe care poți să i-l dai. Poți să spui foarte cinstit: până aici te ajut eu, mai departe am nevoie de un coleg, de niște consultații suplimentare, sau poți să ai tăria să spui: nu ai niciun fel de boală, ești un om sănătos. Uneori, pacientului îi este foarte greu să accepte faptul că este sănătos, pentru că, dacă a fost la alți colegi, și i s-au găsit una sau mai multe boli, sau s-a exagerat cu privire la o patologie funcțională, el imediat receptează acest lucru. Și chiar împrumută din simptomatologia respectivă, chiar crede că este bolnav și se simte ca atare. Dar un medic cu mai multă experiență îi spune că nu are niciun fel de boală, că sunt tulburări funcționale care se rezolvă foarte ușor. De aceea, a fi medic este o artă și nu o meserie.
Dr. Lucian Stoica: Nu aș spune asta. Pentru a ajunge specialist în chirurgia cardiovasculară, ca și în alte specialități medicale, este nevoie de muncă asiduă, perseverență, ambiție, respect față de pacienți și multă răbdare. Diferența dintre rezultatele medicale de excepție a unei părți din corpul medical și celelalte rezultate este dată de o mai bună înțelegere a unui pacient per ansamblu și nu țintind doar un anumit organ. Aceasta presupune o cultură medicală vastă care se acumulează în timp de la echipe de renume și, nu în ultimul rând, pasiune și dăruire de sine.
- De ce această specializare?
Prof.univ.dr. Cătălina Arsenescu-Georgescu: Mi-am început cariera medicală ca internist. Așa a fost în perioada în care am început să lucrez în acest domeniu și pentru că așa trebuie să procedeze orice medic – organismul este un tot unitar. Dacă ne vom axa de la început pe un singur organ, nu vom înțelege bine care este patologia pacientului și nu vom fi un bun diagnostician. Pornind de la acest lucru, am constatat că mă atrag imagistica, patologia cardiacă, anumite cercetări, și, încet- încet, dominanta mea profesională a devenit cardiologia. Apoi au urmat ultraspecializările – ecocardiografie, ecografie generală, ecografie transesofagiană, dispozitive implantabile, hipertensiune arterială. Dar niciodată nu uit de medicina internă, și așa este normal, și asta recomand tinerilor medici. Majoritatea specializărilor au un trunchi comun care presupune abordarea în ansamblu a pacientului, după care se face o dominantă în specialitatea pe care și-a ales-o.
Dr. Lucian Stoica: Înainte de a alege chirurgia cardiovasculară, am avut o pregătire inițială în chirurgia generală, ortopedie, chirurgie toracică și altele. După cum le spun rezidenților, în cadrul unei operații pe inimă, începem și terminăm cu tăierea și repararea sternului (ca un ortoped), folosind un fierăstrău și fire de oțel, dar în cadrul gestului pe inimă folosim fire care abia se văd cu ochiul liber și operăm niște artere de 1-2 mm în diametru, pe care le vedem folosind lupe ce măresc chiar de patru ori.
- Dacă nu ați fi fost medic, ce meserie credeți că vi s-ar fi potrivit?
Prof.univ.dr. Cătălina Arsenescu-Georgescu: Foarte grea întrebare. Eu nu am medici în familie, nimeni nu mi-a insuflat dorința de a face Medicina. Însă, când a fost vorba să mă orientez profesional, am spus că vreau să fiu medic. Din timpul liceului am făcut performanță la chimie, mi-a plăcut biologia, și mi-a plăcut matematica. Am urmat cursurile Liceului Costache Negruzzi. Poate că vă veți întreba ce caută matematica la un medic. Foarte mult: medicul trebuie să aibă o minte organizată, să știe să lucreze cu formulele unui aparat, și iată că aceste lucruri m-au ajutat să mă dezvolt, și nu regret că am făcut clasă de matematică. Am avut profesori remarcabili, cu care mă mândresc. Și ei se mândresc cu mine. Chiar și pe 1 Decembrie, la manifestările de la Primărie, m-am întâlnit cu foști profesori de la Liceul Negruzzi. Unii sunt pacienți de-ai mei. Ne-am bucurat că ne-am revăzut. Deci din start m-am regăsit în această profesie. Nu aș fi făcut altceva. Dar aș mai fi făcut ceva în plus: Psihologia, ca să înțeleg mai bine pacientul și ca să comunic mai bine cu el.
Dr. Lucian Stoica: Greu de spus. Viața te învață să te adaptezi din mers. Am terminat liceul Emil Racoviță la un profil de matematică-fizică. Inițial mă gândeam la o orientare către arhitectură. Chiar și pe băncile facultății un student cred că alege cu greu o specialitate deoarece nu cunoaște multe detalii, sau alege ceva și ulterior e dezamăgit sau nu găsește post. Eu am avut o pregătire chirurgicală de la zero în Franța, fiind repartizat la Paris după un concurs internațional organizat de statul francez pentru medicii din acea vreme (1995) extracomunitari.
- Este adevărat că în acest domeniu învățați toată viața?
Prof.univ.dr. Cătălina Arsenescu-Georgescu: Foarte adevărat, și viața e foarte scurtă și nu avem când să învățăm câte lucruri ar trebui să știm. Medicul trebuie să aibă o memorie bună, dar aceasta nu trebuie folosită ca un element izolat, ci ca o capacitate de a cuprinde cât mai multe lucruri din explozia de informații care există acum. Dacă jumătate de an închidem Internetul, și suntem doar medici practicieni, când vom deschide din nou calculatorul, vom constata că am rămas cu mult în urmă, și n-am aflat ultimele ghiduri, ultimele publicații, ultimele interpretări ale unor patologii. Asta înseamnă că un medic trebuie să învețe o explorare nouă, trebuie să fie pus la punct cu publicațiile, trebuie să absoarbă medicația nouă. Dar nu trebuie să ne lăsăm fascinați de publicațiile noi, pentru că ce este clasic, clasic rămâne.
Dr. Lucian Stoica: Da. Din fericire, medicina este un domeniu în care apar noi tratamente, progrese, descoperiri, care ameliorează actul medical și cu care trebuie să ținem pasul.
- Care sunt cele mai frecvente cazuri cu care lucrați?
Prof.univ.dr. Cătălina Arsenescu-Georgescu: Patologia cardiovasculară este foarte bogată, dar mai există o patologie foarte frecventă – hipertensiunea arterială (HTA). Din zece pacienți pe care-i văd într-o zi, opt au și HTA la originea patologiei actuale pentru care mi se adresează. Pentru că, pe parcurs, hipertensiunea arterială se complică, și s-ar putea ca pacientul să vină pentru o complicație, dar de fapt punctul de plecare să fie tocmai această hipertensiune. Mai este ceva – diabetul zaharat. Asocierea dintre patologia cardiovasculară și diabetul zaharat este distrugătoare pentru vase. De aceea, iată o patologie complexă, aș putea spune indisolubilă. Dar punctul de plecare este hipertensiunea arterială.
Dr. Lucian Stoica: Practic chirurgia cardiovasculară la pacienți adulți, deci cele mai frecvente cazuri sunt intervențiile pe inimă. Dintre acestea, aproximativ 50% sunt intervenții pentru cardiopatie ischemică (boala care produce infarctul miocardic), iar restul sunt boli ale valvelor inimii, arterelor mari, urgențe ca disecțiile de aortă, anevrismele de aortă rupte.
- Care a fost cel mai dificil caz rezolvat, ori cel mai emoționant? Și cum v-au marcat cazurile pierdute?
Prof.univ.dr. Cătălina Arsenescu-Georgescu: Ne mândrim cu niște cazuri rezolvate, care poate au trecut prin mâinile mai multor medici, și poate că eu am fost mai inspirată decât alți colegi. Îmi amintesc, de exemplu, de un pacient tânăr, avea 30-35 de ani, care avea o simptomatologie polimorfă, pentru care a fost internat inclusiv la Psihiatrie. Avea și probleme la mers, iar toată patologia lui m-a determinat să mă gândesc ce legătură poate să existe între o hipertensiune arterială, patologia la nivelul extremităților și internările la Psihiatrie. În final, s-a dovedit a fi o tumoră de suprarenală, care dădea o hipopotasemie importantă ce se manifesta inclusiv prin tulburări neurologice și psihice pentru care a fost internat la psihiatrie. Diagnosticul a fost de Sindrom Conn, care s-a rezolvat prin intervenție chirurgicală, și pacientul s-a vindecat. Un alt caz care m-a marcat a fost chiar recent. Eram la o masă unde era și un domn care urma să vină la consultație a doua zi. Ca medic am învățat să observ oamenii. La acel domn am observat niște lucruri mai altfel… A doua zi, când a venit la mine, a început să spună de ce nu se simte bine. I-am dat un număr de telefon și i-am spus să sune acolo și să se programeze pentru o investigație suplimentară. A fost uimit: De unde știți? m-a întrebat. Pentru că v-am observat aseară, i-am răspuns. Avea apnee de somn, lucru relativ ușor de observat pentru un ochi avizat. A făcut polisomnografie, a fost supravegheat, tratat. Acest caz mi-a dat o satisfacție deosebită. Un alt caz: o doamnă, spun eu, tânără, dar avea în jur de 40-45 de ani, care a venit la mine pentru o simptomatologie cardiacă. În afară de ecografie cardiacă, am competențe și pentru ecografie generală, și, la această ecografie, am descoperit o sarcină! Surpriza a fost foarte mare, dar a fost cu happy end. Am avut însă și cazuri pierdute. Îmi amintesc de o doctoriță relativ tânără, de până în 50 de ani, care avea nevoie de un transplant cardiac. La un moment dat, a plecat spre locul unde trebuia să aibă loc transplantul, dar acolo s-a descoperit că are nevoie de fapt de un transplant cardio-pulmonar. S-a stins așteptând această intervenție. M-a marcat cazul acelei doctorițe pline de viață care, din păcate, nu a avut șansă la viață.
Dr. Lucian Stoica: Sunt multe cazuri rezolvate, unele chiar dificile. În momentul în care sunt rezolvate, nu mai par dificile, sau părțile negative ale acestora și oboseala se estompează în timp și intervin amintirile. În general, reții întotdeauna neplăcerile pentru a evita situații echivalente (este bine să ai norocul să înveți din greșelile altora), iar de obicei chiar dacă a fost un caz greu de rezolvat dar s-a finalizat cu succes, ai tendința să ștergi din memorie greutățile. Cel mai emoționant este când salvezi un pacient în stop circulator, și asta cred că e valabil pentru toate specialitățile, pentru că aduci înapoi un semen de pe un drum fără întoarcere. Satisfacțiile vin atât cu reușitele profesionale de care esti mândru, dar sunt mai mari atunci când aprecierile vin din partea corpului medical, mai ales ale colegilor. Se spune despre medici că «Invidia medicorum pesssima». Este și acesta până la urmă un mod de a progresa și mai ales un avantaj pentru pacienți care vor fi supravegheați de două rânduri de ochi – ai tăi și ai «prietenilor» .
- Ce sfaturi aveți pentru un medic la început de drum ?
Prof.univ.dr. Cătălina Arsenescu-Georgescu: În primul rând trebuie să fie foarte atent când alege Medicina. Trebuie să știe că într-adevăr învață toată viața, studiază toată viața. Viața unui medic nu seamănă cu nimic din viața oricărei profesii. Un medic nu are voie sa își închidă telefonul, indiferent de ora din zi și din noapte, indiferent de evenimentele la care participă, un medic trebuie să fie pe recepție. Dacă nu poți ajuta tu, rogi un coleg. Bineînțeles că acel tânăr care a ales să fie medic poate să aibă viață de familie, viață socială, dar profesia îi ocupă enorm de mult timp. Și atunci, dacă are niște valențe particulare, o disponibilitate față de pacient, o dorință de a ajuta, să facă această profesie. Dacă nu, sunt atâtea lucruri frumoase în viață pe care poți să le faci. Sunt multe profesii în care te poți regăsi. A face Medicina doar pentru o diplomă este păcat. Dacă nu iubești omul, dacă nu știi exact ce înseamnă profesia de medic, mai bine n-o mai faci. La mine, profesia de medic s-a îmbinat foarte bine cu aceea de cadru didactic. Un medic care acumulează trebuie să transmită experiența lui și îmi place să predau și să comunic celor care doresc să învețe.
Dr. Lucian Stoica: Trăim într-o epocă în care accesul la informație este liber. Profitați și instruiți-vă cât mai mult posibil, vizitați alte țări europene și nu numai cu medicină de vârf, apreciați școala românească de medicină pentru că a dovedit că a format doctori care au excelat pe toate continentele. Respectați pacientul, fiți răbdători și nu uitați că satisfacțiile profesionale apar în meseria noastră la vârste mai înaintate decât în alte domenii și dau ca exemplu unul la modă, domeniul IT. Mult succes!
