Gabriel Oprea și-a scos casa la vânzare- Cât valorează vila „Sufrageria”

Gabriel Oprea, noul vicepreședinte PSD, își vinde celebra sufragerie! Anunțul postat pe câteva site-uri de imobiliare începe cu “Vilă superbă în Cotroceni” și include prețul de 1.799.999 euro, potrivit riseproject.ro

0
108

Vila este celebră pentru episodul “Sufrageria”, unde s-a decis, în 2009, președintele României.

Au participat George Maior (fostul director SRI), Florian Coldea (prim-adjunctul lui Maior), Vasile Dîncu (fost vicepremier în guvernul tehnocrat), Laura Codruța Kovesi (fosta șefă DNA), Neculai Onțanu (fost primar sectorul 2) și Anghel Iordănescu.

Reşedinţa beneficiază de un teren de 468 mp şi o suprafaţă utilă de 642 mp, dispusă în S+P+1E+M+Pod. Suprafeţele ample şi dispunerea încăperilor oferă posibilitatea de locuire pentru o familie numeroasă. Imobilul are 12 camere şi 8 băi, dintre care două livinguri de 87 şi 45 mp (unul la parter şi unul la mansardă), sală de sport, sauna şi cramă la demisol, două birouri şi cinci dormitoare.

Vila a fost ridicată în 2006, pe locul casei regentului Gheorghe Buzdugan, şi reproduce integral faţada construcţiei iniţiale. Aceasta nu a putut fi salvată, fiind într-un stadiu avansat de degradare la momentul achiziţionării de către actualii proprietari. Casa originală apare în câteva cadre dintr-un film cu actorul Grigore Vasiliu Birlic, putându-se observa faţada iniţială.

Gheorghe Buzdugan (1867, Focşani-1929, Bucureşti) a fost un politician şi magistrat român, membru de onoare al Academiei Române din 28 mai 1929. A contribuit la perpetuarea instituţiei monarhice a Românei în perioada crizei dinastice, din funcţia de Înalt Regent.

În 1924, a fost ales preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar de la începutul anului 1926 a făcut parte din Regenţa care a preluat prerogativele şefului statului în eventualitatea decesului Majestăţii Sale Ferdinand I, înaintea împlinirii vârstei majoratului de către principele Mihai I, desemnat oficial succesor la Tronul României. Înalţii Regenţi şi-au intrat în atribuţii pe 20 iulie 1927, imediat după decesul Regelui. Gheorghe Buzdugan a încetat din viaţă pe 7 octombrie 1929, la vârsta de 62 de ani, când încă era membru al Regenţei.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments