Participă la evenimente juridice în Iași!

În această perioadă vă invităm să participați la câteva evenimente juridice ce se desfășoară în Iași.

0
120

Conferința Națională de Criminalistică

Pe 7 – 8 decembrie 2019, începând cu ora 9:00, în incinta Aulei Magna ”Mihai Eminescu” din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași va avea loc „Conferința Națională de Criminalistică”, ediţie aniversară cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la înființarea Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice Iași, 2019.

Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Iași aniversează 20 de ani de la înființare, iar cu această ocazie se dorește organizarea Conferinței Naționale de Criminalistică, unde se propune furnizarea de informații veridice tuturor celor pasionați de știința forensic, sporirea interesului față de această arie pluridisciplinară, creând astfel o tradiție a acestui domeniu în frumosul centru universitar din zona Moldovei.
Conferința este organizată de Institutul Național de Expertize Criminalistice București și Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Iași, în parteneriat cu Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi și Asociația Română a Specialiștilor în Expertizarea Accidentelor de Trafic.

În cadrul evenimentului vor participa specialişti din domeniu, cadre universitare, doctoranzi şi experți criminaliști, precum şi alţi reprezentanți ai sistemului de justiţie penală.
Participanții vor avea ocazia să afle detalii despre ceea ce presupune ştiinţa criminalistică, despre opiniile și experiențele experţilor din acest domeniu, despre tehnici şi metode moderne de cercetare criminalistică și, nu în ultimul rând, despre beneficiile concrete ale derulării unui astfel de masterat în domeniul criminalisticii.

 

Dinamica Națională Actuală a Garantării Drepturilor Copilului

Un alt eveniment care se desfăşoară în luna decembrie este dedicat copilului şi rezolvării problemelor ce-l privesc.

Auzim destul de des fraza „copiii sunt viitorul”, însă puțini sunt cei care au în vedere modul în care putem prezerva acest viitor.

În cadrul conferinței „Dinamica Națională Actuală a Garantării Drepturilor Copilului”, doctor Niculina Karacsony, Director General Adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, va răspunde întrebărilor referitoare la modalitățile de garantare efectivă a drepturilor copiilor în situații-problemă actuale.

Evenimentul este organizat de ELSA Iași în data de 9 decembrie 2019, orele 18.00-20.00, și moderat de către lector dr. Alina Gentimir în cadrul Facultăţii de Drept, UAIC Iaşi.

 

Conferință internațională de arbitraj și mediere

Pe 10 decembrie are loc conferința internațională„Drepturile Și Libertățile Cetățenilor – Valori Supreme Garantate În Cadrul Democrației Constituționale În România”,începând cu orele 09:30, la Hotelier Unirea din Iaşi.

Conferința este organizată de către Fundația „Camera de Arbitraj și Mediere” și„Centrul European pentru Drepturile Omului Iași” (CEDO Iași), cu sprijinul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

La eveniment și-au anunțat participarea parte din membrii Consiliului Superior al Magistraturii,  profesori universitari, judecători, avocați. Invitat special este Avocat Giancarlo GERMANI, practician al dreptului de peste 27 de ani, apărător al drepturilor și libertăților cetățenilor comunității românești din zona Romei în special și din Italia în general, scriitor și fondator al Asociației Italia-România pentru Integrare și Dezvoltare.

Conferinţa îşi propune să creeze un spaţiu al dialogului şi al colaborării în ceea ce privește promovarea și monitorizarea respectării și apărării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, adresându-se mediului universitar – cadre didactice, studenți, masteranzi, doctoranzi, oamenilor de afaceri, profesioniști ai altor domenii de activitate.

De asemenea, vor fi dezbătute metodele alternative de soluționare a litigiilor, în special arbitrajul și medierea.

Există situații conflictuale ce pot fi soluționate conform legii prin mediere și arbitraj, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice (Hotărârea arbitrală este titlu executoriu și se pune în executare întocmai ca o hotărâre judecătorească emisă de o instanță statală).

 

Intrarea este liberă la toate evenimentele.

 

Maria PaduraruMaria Păduraru – mediator

 

 

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments