Iașul este campion la proiecte de anvergură pe hârtie

Parcurile industriale, investiţii ce ar fi putut să atragă marile companii la Iaşi, au rămas doar nişte promisiuni pe hârtie. Autorităţile judeţene nu au fost în stare nici până acum să realizeze două astfel de proiecte promise, cele de la Miroslava şi Leţcani. Mai mult, nu suntem în stare nici să administrăm proiecte finalizate. Un exemplu în acest sens este Centrul Expoziţional Moldova

0
187

Parcurile industriale sunt doar câteva dintre proiectele care ar fi trebuit să ridice Iașul și regiunea Moldovei la standarde europene așa cum se întâmplă și în alte regiuni ale țării însă proiectele de dezvoltare și implementare se mișcă foarte încet, iar unii le consideră aproape intangibile.

Unul dintre cele mai importante proiecte viza construirea unui parc industrial în comuna Miroslava, iar pentru asta Consiliul Județean Iași și Primăria Miroslava s-au asociat în vara anului 2019 în vederea realizării unui nou parc industrial în județ. Este vorba despre al doilea obiectiv de acest fel care se va deschide în comună și care va avea o suprafață de 25 de hectare.

„De mai multe luni ducem tratative pentru dezvoltarea Iașului și crearea de locuri de muncă precum și pentru atragerea unor companii mari în județ. Am răspuns favorabil solicitării din partea domnului primar de la Miroslava, de a intra în acest parteneriat, este nevoie să ne unim forțele pentru județ, deoarece, acum, primăria are nevoie de ajutorul Consiliului Județean pentru a urgenta darea acestuia în folosință. Sperăm să putem crea noi locuri de muncă și condiții pentru dezvoltarea județului”, declara președintele Consiliului Județean, Maricel Popa, despre parcul industrial de la Miroslava.

 

Iaşul bate pasul pe loc

Însă consilierii județeni PNL sunt de părere că Iașul va rămâne în urma tuturor județelor.

„Nici în acest sens nu s-a întâmplat mai nimic. La Miroslava, în vederea asocierii este necesară realizarea un studiu numit Testul Investitorului Prudent, pentru care a cerut 150.000 lei, la care am arătat că pe același studiu și pe aceeasi speța CJ Cluj a plătit doar 30.000 lei. La Holboca, încă nu avem nicio știre după mai bine de jumatate de an”, a declarat consilierul județean PNL Romeo Vatră .

Nici la Leţcani nu se poate

parc industrial Letcani

Nici proiectul parcului industrial de la Lețcani nu a avut o soartă mai bună pentru că instituția nu l-a mai considerat a fi o soluție viabilă având în vedere suprafața mică teren pe care o avea la dispoziţie. În anul 2013 Consiliul Județean a aprobat realizarea unui parc industrial în comuna Lețcani. Reprezentanții Primăriei Lețcani au pus la dispoziția CJ  în anul 2014 suprafața de 30 de ha de teren cu deschidere la Drumul European E85. Ulterior, documentele cadastrale au indicat o suprapunere de teren cu viitorul amplasament al Centrului de Întreținere și Coordonare prevăzut în studiul de fezabilitate pentru tronsonul de autostradă Ungheni- Iași- Târgu Mureș.

„Acel parc de la Leţcani n-a fost foarte bine gândit, şi nu este o soluţie viabilă. E un parc micuţ (18 hectare, n.r.), acolo poate să vină maxim o fabrică. De foarte multe ori, domnul primar Turcu a spus să-i predăm lui amplasamentul, că el ştie să-l gestioneze mai bine. Îi predăm toată documentaţia, cu licenţă, cu tot ce am investit până acum”, declara Maricel Popa în momentul în care a lansat proiectul parcului industrial de la Miroslava.

Cei din opoziție au criticat dur nepăsarea șefilor județului în a duce la bun sfârșit proiectele importante ale Iașului.

„Trei viteze am remarcat în privința dezvoltării parcurilor industriale la Consiliul Județean Iași, încet, încetișor și deloc. PNL nu va vota bugetul județului din 2020 dacă nu sunt prevăzuți bani pentru execuția lucrărilor la parcul industrial din Lețcani. E ultimul an din acest mandat, iar actuala conducere PSD nu a fost în stare să bifeze un singur parc industrial. Consiliul Județean Cluj îl face pe al cincilea, Tetarom V. Anul trecut, Maricel Popa a ținut-o lângă cu pădurea de stâlpi de curent electric de pe terenul parcului industrial de la Lețcani, dar în ultimele trei luni a ținut în sertar soluția tehnică a EON, blocând astfel continuarea proiectului. Pentru mutarea stâlpilor EON sunt necesari 600.000 Ron, bani care puteau fi alocați printr-o rectificare bugetară. Nu s-a întâmplat asta. În urma proiectului pe care l-am propus în 2018, prin care se vor realiza două parcuri industriale noi la Consiliul Județean, a apărut varianta parcului industrial de la Holboca și asocierea cu Miroslava la cele două parcuri industriale existente”, a mai spus Romeo Vatră.

Şi Centrul Expoziţional Moldova stă în paragină

Faptul că nu reuşim să punem pe picioare un proiect investiţional de la zero nu este singura problemă a administraţiei judeţene. Mai mult, nu suntem în stare să administrăm proiecte finalizate. Un exemplu în acest sens este Centrul Expoziţional Moldova, care stă în paragină de aproape nouă ani.

4 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments