Iată ce au decis la București primarul Mihai Chirica și ministrul Costel Alexe

„Am finalizat întâlnirea de la Ministerul Mediului, împreună cu toți cei implicați- atât autorități locale, cât și centrale. Este prima întâlnire serioasă, din ultimii ani, avută la Ministerul Mediului, împreună cu dl. Ministru.

0
115

Am stabilit că problema poluării nu este doar una care ține de Primărie și Minister, ci cuprinde obligativitatea intervenției și altor autorități: Ministerul Transporturilor – trebuie să demareze centura orașului, Ministerul Sănătății – trebuie să evalueze impactul planurilor de măsuri asupra sănătății populație, precum și starea acesteia la ora actuală, Ministerul Agriculturii – trebuie să monitorizeze aportul de praf în atmosferă din perioadele secetoase, precum să ia și măsuri pentru evitarea depășirilor. Și, desigur, implicarea noastră, a Primăriei Municipiului Iași, alături de fiecărui cetățean.

 

S-au făcut multe în anul 2019, unele măsuri luate îndeplinesc 100% , altele foarte puțin sau deloc (cele care țin de alte ministere, cum este exemplul Șoselei de Centura a orașului).

 

Față de ceea ce am făcut până acum, vom continua cu:

– Introducerea rampelor de spălare la intrările în oraș dinspre localitățile rurale (cu excepția drumurilor europene și naționale unde nu avem dreptul legal),

– Achiziția suplimentară a trei automăturători cu aspirație de praf, reglementate la cel mai înalt standard UE, respectiv 4 atele,

– Conștientizarea mai activă a posesorilor de vehicule pentru a elibera strada în intervalul programului de spălare,

– Continuarea modernizării spațiilor verzi utilizând covor de gazon,

– Continuarea modernizării transportului public prin înlocuirea tuturor liniilor vechi de tramvai, cumpărarea celor 32 de tramvaie noi, instalarea, începând din acest an, a panourilor de informare în stațiile de călători cu privire la sosirea autobuzului/tramvaiului, modernizarea stațiilor cu 100 de copertine noi, elaborarea unui program de conștientizare în favoarea utilizării mijloacelor de transport în detrimentul autoturismului personal, schimbarea echipamentelor care poluează (scările mecanice),

– Parcări la intrarea dinspre Ciurea-Lețcani,

– Construirea unei rețele municipale de monitorizare, acreditată internațional.

 

Nu vom mai permite și vom sancționa extrem de dur orice intervenție pe spațiul verde a orașului, atât a autovehiculelor, cât și a altor acțiuni ce conduc la deteriorarea acestuia.

 

S-au aplicat 518 amenzi împotriva celor care nu au respectat condițiile de șantier, dar este posibil să ajungem la dublarea acestor amenzi prin mărirea efectivului de de polițiști cu astfel de atribuții, chiar dacă acest lucru va duce la creșterea efectivelor. Se va înființa un departament care va avea doar acest obiect de activitatea și nu vor fi scutite nici investițiile publice.

 

În paralel, lucrăm deja la construirea Masterplanului „Iași Green city”, un plan strategic integrator care va trebui respectat atât de mediul public, cât și de cel privat!

 

În cele din urmă, fac apel și la toți ieșenii: să înțelegem, cu toții, că între calitatea mediului și sănătatea noastră este o relație directă pentru care fiecare trebuie să muncească. Programul de primăvară vreau să fie o lecție de solidaritate între noi toți!”, a precizat primarul Iașului, Mihai Chirica.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentProgram special pe 23 ianuarie la Iași
Articolul următorReprezentanții companiei Bozankaya în vizită la Iași
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments