Proiectul legislativ cuprinde trei articole, având următorul cuprins:
„Art. 1. Se interzice înmatricularea în România a oricărui tip de vehicul sub norma de poluare Euro 4.
Art. 2. Interdicția nu este aplicabilă utilajelor cu autopropulsie și vehiculelor utilizate de către instituțiile de intervenție și apărare, așa cum sunt prevăzute de lege.
Art.3. În termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Guvernul va aproba prin hotărâre modificările și completările corespunzătoare ale actelor normative incidente”.
„Motivația elaborării acestui proiect este legată de faptul că toate statele europene și-au făcut un plan de măsuri privind creșterea calității aerului. A doua motivație rezidă din faptul că, dintre cele cinci principii generale pe care Comisia Europeană și le-a propus pentru programul de finanțare 2021 – 2027, pe locul 2 se află o Europă mai verde, fără emisii de carbon, punerea în practică a Acordului de la Paris, investiții în tranziția energetică, energia din surse regenerabile și combaterea schimbărilor climatice. Ce m-a făcut să iau această decizie? Studiind măsurile luate de către diverse state europene în combaterea poluării aerului, am găsit o serie de exemple. De pildă, în regiunea Valonia din Belgia a fost introdusă o taxă anuală de 2.500 de euro pe an pentru orice vehicul care emite mai mult de 255 de grame de CO2 pe kilometru. Gândiți-vă cum au ajuns atâtea hârburi în România… De ce ar fi plătit un cetățean belgian o taxă de 2.500 de euro numai că să aibă o mașină, când o poate vinde unui român sau bulgar cu 500 de euro? Astfel, scapă statul de un deșeu, rezolvând și o problemă de mediu”, a argumentat primarul Mihai Chirica.
Edilul – șef a reliefat faptul că în perioada 2013 – 2018 parcul auto activ al României a crescut de la 4,6 milioane de unități la 6,4 milioane de unități, din care ponderea vehiculelor mai vechi de 15 ani, implicit cu norma sub Euro 4, este de 70%.
„În acest timp noi ne plângem că s-a dublat numărul de boli cornice respiratorii în România, în ultimii trei ani ajungând de la 1.100.000 de pacienți la 2.150.000, iar numărul bolnavilor de astm bronșic a crescut de la 200.000 la 400.000. Asta pentru că nimeni nu a arătat de ce nu este bine să aducem în țară vehicule care poluează”, a subliniat primarul Mihai Chirica.
În context, șeful municipalității a anunțat că va avea luni, 20 ianuarie, o întrevedere cu ministrul Mediului, Costel Alexe, în cadrul căreia va discuta și proiectul legislativ de restrângere a condițiilor de înmatriculare a vehiculelor pe teritoriul României.
În cadrul aceleiași conferințe de presă, primarul Mihai Chirica a arătat că, pe baza măsurătorilor făcute de către filiala ieșeană a Gărzii Naționale de Mediu, în 2019 a fost înregistrată o înjumătățire a numărului de depășiri la indicatorul PM 10 (pulberi în suspensie). Astfel, conform rapoartelor oficiale, la cele două stații de măsurare a calității aerului din Podul de Piatră și zona Decebal – Cantemir, în anul 2019 au fost remarcate 54 și, respectiv, 32 de depășiri, față de cele din anul 2018, cifrate la 105, respectiv 60 de depășiri.
De asemenea, în același raport întocmit de specialiștii Gărzii Naționale de Mediu se arată că, prin acțiunile de măturare și spălare a străzilor, Salubris SA a contribuit semnificativ la diminuarea poluării atmosferice, la baza acestei performanțe aflându-se și înnoirea parcului auto al regiei aflate în subordinea municipalității.