UPDATE: Mircea Rednic (57 de ani) este, oficial, noul antrenor al echipei Politehnica Iași. ”Puriul” a avut, în această dimineață, o întâlnire la primărie cu edilul-șef Mihai Chirica și cu președintele Adrian Ambrosie și fostul ”principal” al lui Dinamo a fost convins să semneze contractul.
Mircea Rednic va fi noul antrenor al echipei Poli Iași cel puțin până în vară, iar dacă își va îndeplini obiectivul contractul îi va fi prelungit. Acesta trebuie să salveze echipa de la retrogradare și să o claseze pe cel puțin locul 10, dar și să câștige Cupa României, unde gruparea din Copou a ajuns în faza sferturilor.
Lotul Politehnicii Iași se reunește astăzi, la ora 11.00, când fotbaliștii echipei din Copou vor efectua primul antrenament al anului, sub comanda noului antrenor Mircea Rednic.
Acesta din urmă a sosit încă de ieri în Iași, dar nu a semnat încă angajamentul cu clubul ieșean. Motiv pentru care și-a amânat conferința de presă programată la ora 13.00, în care ar fi trebuit să fie prezentat oficial.
Înainte de a semna contractul, Rednic a solicitat să aibă o discuție cu primarul Iașiului, Mihai Chirica. Cei doi se vor întâlni la Primărie, împeună cu președintele executiv Adrian Ambrosie, la ora 10.00.
Toni Heleșteanu, unul dintre conducătorii ieșeni, a explicat de ce Mircea Rednic a fost prima opțiune a Iașiului: ”Și eu, și președintele Ambrosie am discutat cu mai mulți antrenori. Și Mircea Rednic a fost opțiunea numărul 1. Un criteriu a fost selecția, apoi modul de lucru, cum reușește să-și implementeze o idee de joc și altul este aspectul motivațional, modul cum reușește să motiveze echipa înainte de meciuri, în funcție de adversar. Nu cred că sunt dubii legate de valoare, de experiență, de profesionalismul dânsului. În plus, Mircea Rednic este un excelent descoperitor de jucători, care se încadrează în bugetul Politehnicii, o echipă cu un buget destul de redus. Legat de colaborarea cu Luana Rednic, noi am avut discuții cu ea încă din vară, chiar ne-a propus câțiva jucători interesanți”.