Nemulțumiri în PSD după alegerile ratate: fără “proști” sau “gherţoi” la TV

După ce anul trecut au ratat toate alegerile, social-democraţii se pregătesc de congres.

0
108

Într-o întâlnire cu susţinătorii din Călăraşi, liderii interimari ai formaţiunii au descris plastic situaţia în care au găsit partidul – “PSD este ca un tren ajuns pe linie moartă, deraiat într-o gară abandonată”. Iar un primar le-a cerut şefilor să nu mai trimită în dezbateri TV colegi care spun despre cei din partid că sunt “proști” sau “gherţoi”.

Conducerea interimară a social-democraţilor a stat faţă în faţă cu primari şi şefi de organizaţii din Călăraşi. Nu a fost o întâlnire comodă. Edilul din Olteniţa le-a reproşat că primarii liberali au primit atât de mulţi bani încât au asfaltat şi ultiele care duc spre porumb, în timp ce social-democraţii nu s-au ales cu nimic.

Marian Tone, primar PSD din Olteniţa: “Toată lumea face apel la primari – să câştigăm, să facem, să muncim. Dar la primarii ăştia se gândeşte cineva? Din 4 în 4 ani.”

Şi le-a cerut ca în sediul central să se cearnă cu mai multă atenţie lista celor care reprezintă partidul în dezbaterile televizate.

Marian Tone: “Unul a afirmat aseară că jumătate dintre deputaţii PSD sunt nişte gherţoi, nişte needucaţi. Nu pot să admit aşa ceva, nu la nivel naţional. Cineva spunea că am promovat în funcţii proști. Păi dacă noi nu ne apărăm unii pe alţii, iertaţi-mă, ăştia abia aştepta.”

Secretarul general interimar, Paul Stănescu, le-a vorbit despre dezastrul pe care l-au găsit în partid făcând referire şi la lipsa de organizare, dar şi la datoria uriaşă lăsată de Viorica Dancila.

Paul Stănescu, secretar general interimar PSD: “Am găsit PSD ca un tren, care e aşa mare pe o linie moartă, deraiat şi într-o gară abandonată. Cam aşa am găsit PSD-ul şi chiar nu exagerez.”

Liderul interimar, Marcel Ciolacu, a anunţat că îşi doreşte ca primarii şi preşedinţii de consilii judeţene din marile oraşe să facă parte din conducere. De asemenea, şi organizaţiile cu cele mai bune rezultate în alegeri ar putea fi reprezentate la centru.

Marcel Ciolacu, preşedinte interimar PSD: “Am ajuns după două nereuşite, europarlamentarele şi prezidențialele, să încercăm să o moșmolim din nou. Lucrul acesta nu se mai poate întâmpla.”

După ce în 2019 au pierdut lamentabil alegerile, social-democraţii se pregătesc pentru localele şi parlamentarele din acest an. Preşedintele interimar al formaţiunii, Marcel Ciolacu, merge în ţară pentru a discuta cu primarii. Le vorbeşte despre un partid reformat, în care lider să nu mai fie un “tătuc”, ci o conducere colectivă în care să fie angrenaţi şi liderii locali”

Congresul extraordinar al PSD este programat pe 29 februarie.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments