Primarul din Iaşi: Trebuie să oprim invazia de maşini vechi în România. Ce spune Mihai Chirica despre proiectul „Oxigen”

Primarul Municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat, luni, înainte de întâlnirea cu ministrul Mediului, că România trebuie să oprească invazia maşinilor vechi din alte ţări, care poluează foarte mult, apreciind că vinieta „Oxigen” din Bucureşti este „o măsură în plus”.

0
134
Mihai Chirica , primarul municipiului Iasi

Mihai Chirica a declarat, luni, înainte de întâlnirea cu ministrul Mediului, că oraşul pe care îl conduce este pe drumul cel bun. „Am avut o staţie cu 36 de depăşiri (depăşiri ale nivelului de poluare cu praf în 2019 – n.r.), altă staţie cu 59 de depăşiri, oarecum peste medie, dar având în vedere că acum cinci ani erau peste 200, suntem pe drumul cel bun”, a declarat, luni, Mihai Chirica.

În ceea ce priveşte limitarea accesului în oraş, primarul Iaşiului spune că doar ministerul Transporturilor poate aplica astfel de măsuri, „pentru că drumurile naţionale sunt în administrarea aceste instituţii”.

„Pe de altă parte, este un drept constituțional să-ți folosești un bun pe care îl deții, bineînțeles limitat şi cu măsurile cuvenite, dar vrem să încercăm să convingem în primul rând să oprim invazia de maşini foarte vechi în România, în special cele sub Euro 4, care poluează foarte mult”, mai spune Chirica.

Întrebat cum vede vinieta „Oxigen” din Bucureşti, Chirica a declarat că „poate fi catalogată ca o măsură în plus, dar care este diferenţa dacă plăteşti dar tot poluezi?”.

De altfel, ministrul Mediului a convocat luni reprezentanţii celor trei municipii care au probleme privind calitatea aerului şi se află sub monitorizarea Comisiei Europene, fiind vorba de Bucureşti, Iaşi şi Braşov. La ora 12.30 era aşteptată la întâlnire Gabriela Firea, primarul Bucureştiului, cu care Alexe a avut dispute aprinse pe tema calităţii aerului din Capitală.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments