Zilele trecute, Ducii de Sussex au transmis un mesaj public, în care au explicat că nu vor să mai facă parte din familia regală britanică. De asemenea, aceștia au de gând să locuiască mai mult în America.
Regina Elisabeta a II-a, decizie radicală după ce Prințul Harry și Meghan Markle au renunțat la statutul lor regal
La nici 24 de ore de la anunțul Ducilor de Sussex, suverana a organizat o întâlnire de urgență la casa regală. Regina Elisabeta a II-a a rămas uimită de renunțarea celor doi la titlul de membri seniori.
Conform BBC, Regina Elisabeta a II-a s-a consultat cu Prințul Charles și Prințul William pentru a găsi soluții pe termen lung.
‘Regina a convocat o întâlnire pentru toate cele patru gospodării regale și le-a dat sarcina de a veni cu un plan de viitor „viabil” pentru Ducele și Ducesa de Sussex în termen de „câteva zile”,‘ a declarat corespondentul regal Rebecca English, pe Twitter.
‘După multe luni de reflecţie şi discuţii, am ales să facem o tranziţie anul acesta prin configurarea unui nou rol progresiv în instituţie. Intenţionăm să renunţăm la statutul de membri „seniori” ai Familiei Regale şi să muncim pentru a deveni independenţi financiar, dar vom continua să o susţinem deplin pe Majestatea Sa Regina.Datorită sprijinului vostru, mai ales din ultimii ani, ne simțim pregătiți să facem această schimbare. Plănuim să existe un echilibru între timpul petrecut în Regatul Unit și în America de Nord, continuăm să onorăm datoria pe care o avem față de Regină, Comunitatea Națiunilor și patronajele noastre’, a fost mesajul transmis de Ducii de Sussex pe Instagram.