Cu rezerva de rigoare… pentru că nu există o confirmare oficială și nici nu cred că va exista vreodată fiind vorba despre un ofițer de intelligence de cel mai înalt nivel…..
Michael D’Andrea, comandantul operațiunilor CIA din Orientul Mijlociu, „vânătorul” lui Osama Bin Laden și artizanul asasinării generalului Qassem Soleimani, a fost ucis ieri, în Afganistan.
D’Andrea, supranumit „Ayatollahul Mike”, călătorea la bordul unui avion american de mici dimensiuni, împreuna cu alți ofițeri de informații.
Știrea a fost anunțată de Zabihullah Mujah, purtătorul de cuvânt al talibanilor:
„Un avion special american zbura în scopul culegerii de informații în zona Sadukhil, districtul Dehk, provincia Ghazni. Întregul echipaj și câțiva ofițeri de rang înalt CIA din Statele Unite au fost uciși. Epava și trupurile celor decedați sunt încă la locul accidentului”.
Informația a fost preluată de Jerusalem Post, dar nu există, deocamdată, decât confirmările unor surse de intelligence rusești.
Având în vedere că Michael d’Andrea – căruia i se mai spunea și Prințul Negru pentru că era coordonatorul activităților clandestine ale CIA în Orientul Mijlociu – era ofițer de informații, conform uzanțelor, niciun oficial american NU va putea confirma această moarte.
Un fost oficial român mi-a spus că a lucrat cu Michael, o perioadă, în Orientul Mijlociu, și că era unul dintre cei mai buni ofițeri pe care i-a cunoscut:
„Era shiit ca religie. A fost șef de stație la Beirut și apoi șef birou pe Hezbollah. El fiind shiit. Și apoi a urcat șef în CTC (Counter Terrorist Center, Unitatea anti tero a CIA)”.
Aceasta este una din acțiunile de retaliere promise de iranieni după asasinarea generalului Soleimani, la care, iată, se raliază și alte țări, precum Afganistanul. De data aceasta!
O situație similară s-a întâmplat în 2011. Elicopterul în care se afla o echipă Navy Seals, ce participase la eliminarea lui Bin Laden, a fost doborât tot în Afganistan, după același scenariu.
La bordul elicopterului Chinook, doborât atunci, se aflau 38 de persoane, între care 30 de americani, dar și soldați afgani, personal al US Air Force, echipajul, un dresor de câini și un interpret civil.
Câteva zile mai târziu, patru soldați NATO au fost uciși în două atacuri separate, tot în Afganistan. Președintele francez la acea vreme, Nicolas Sarkozy, a confirmat că doi dintre ei erau francezi.
Elicopterul Chinook, despre care oficiali, martori și talibani au spus că se afla în misiune de combat, a fost doborât în provincia Wardak, la vest de Kabul.
Faptul ca între cei uciși se aflau 17 soldați ai trupelor Seals a dus la concluzia că misiunea era una de importanță majoră și că viza targhetarea unei figuri importante a insurgenților.
Surse militare americane au recunoscut că soldații uciși erau din aceeași unitate Navy Seal, cunoscută drept Team Six, care îl ucisese pe Osama Bin Laden, dar nu erau aceleași persoane.
Deși au refuzat să confirme oficial cauza accidentului, sub protecția anonimatului, mai mulți ofițeri de rang înalt și armata americană au declarat unor agenții de presă că elicopterul a fost doborât de o rachetă.