Medicul Raid Issa a muncit mai bine de 12 ani de zile în sălile de operație unde a fost medic specialist în chirurgie plastică și reconstructivă în spitalele de stat. Munca și pasiunea sa pentru “transformarea” corpului într-un lucru frumos, i-au adus succesul.
De la baschetbalist și aviator la chirurg estetician
Raid Issa s-a născut în Iordania. Încă de pe băncile școlii Raid Issa era un copil talentat. Prima dată a învățat să sculpteze în lemn, iar apoi a ajuns să joace baschet din pasiune și să ajungă în echipa națională a țării. Însă nicio clipă nu și-a imaginat ce i-a pregătit destinul. Cum sportul în Iordania la acea vreme nu era privit ca o meserie, tânărul Raid Issa a zis că vrea să se facă pilot. Însă nu a fost lăsat din cauza a două aspecte, înălțimea, dar și faptul că este singurul băiat din familie. Astfel că nu i-a rămas decât varianta să opteze pentru medicină, meserie cu care a cochetat încă din școală, când tatăl său îl mai lua la intervenții în spital.
„Am ajuns în România după ce am terminat liceul în Iordania, cred că la 17 ani și jumătate. Fiind născut în decembrie, eram și cel mai mic student. Tot timpul am fost cel mai mic ca vârstă și cel mai mare ca înălțime. Am ajuns în anul 2000 în România, în urmă cu 20 de ani. Înainte să încep facultatea m-am întâlnit și m-am îndrăgostit de soția mea, ea fiind din orașul natal al mamei mele care este româncă. Eu am fost de la început axat pe sport și am făcut baschet. În clasa a X-a am fost în echipa națională a Iordaniei de baschet. Însă tatăl meu, fiind medic, în lumea arabă sportul nu era văzut bine și nu puteam să merg în această direcție. Tatăl meu era director de spital, dar și medic legist și de aici m-a fascinat anatomia omului și mergeam des la morgă. În clasa a IX am intrat prima dată în morgă și am început să studiez organele omului, să am contact cu ele și mi-a plăcut foarte mult acest lucru, am avut o înclinație foarte mare spre medicină. Și atunci am avut o discuție foarte serioasă cu tatăl meu care îmi este un exemplu demn de urmat. El mi-a spus că trebuie să mă hotărăsc ce fac cu viața mea și în ce direcție merg. Fie îmi aleg o meserie prin care să fiu respectat, fie rămân sportiv și o să par fără școală. Atunci am zis că eu vreau să mă fac pilot de avioane și am spus că vreau să fac academia de zbor. Trebuie să faci un sacrificiu în viață, să renunți la ceva pentru a-ți îndeplini visul. Am învățat mult pentru bacalaureat, am luat o notă destul de mare care să îmi permită o bursă de studii. După care au urmat testele de la academia de zbor. Testul sportiv l-am luat cu brio, testul psihologic la fel și am ajuns la intervi și proba practică unde mi-au spus din start că nu pot fi pilot. Și asta pentru că am doi metri înălțime și nu încăpeam în cabină. Ca să fi reușit să fiu pilot trebuia să am maxim 1,90 cm, iar cel de-al doilea lucru care m-a exclus din competiție a fost acela că sunt singurul băiat din familie și nu aveam voie să am o meserie cu un risc atât de mare. M-am resemnat și am spus că următorul lucru este medicina. Îmi place, o știu, nu îmi este frică de sânge. Eu practic am crescut cu noțiuni de chirurgie, anatomie. Tatăl meu a făcut facultatea la Timișoara”, a povestit dr. Raid Issa, medic specialist Chirurgie Plastică și Estetică Esthetic Center.
A urmat pasiunea tatălui, întorcându-se la originile mamei
Nimic nu a fost simplu pentru medicul estetician Raid Issa. A avut piedici în tot ce și-a propus, însă nu s-a lăsat bătut nicio clipă. A optat pentru Facultatea de Medicină din Rusia unde a fost întors din drum de partea legislativă și a ajuns să învețe în România, țara natală a mamei sale unde nu fusese niciodată, nici măcar în vizită.
„ Am decis să mă fac medic, însă în țara noastră, la acea vreme, un an de studii la Facultatea de Medicină costa mai mult de zece mii de lire, însă statul oferea ca alternativă burse în străinătate, mai ales în Rusia unde un an de studiu costa 1.500 de dolari, iar bursa era de trei sute de dolari. Și m-au trimis în Rusia să învăț medicină. Automat am făcut un an pregătitor pentru a învăța limba rusă. După nouă luni de studii am primit o scrisoare de la Ministerul Educației și Externelor prin care ni se aducea la cunoștință că toți studenții cu bursă trebuie să se întoarcă în țară pentru că nu mai este recunoscută Facultatea de Medicină din Rusia. M-am întors dezamăgit și asta pentru că îmi plăcea viața din Rusia unde eram pe cont propriu, aveam prieteni, îmi plăceau și foarte mult profesorii. Când m-am întors acasă am mers direct la Ministerul Educației unde le-am explicat că eu am o bursă și vreau să învăț medicină orice ar fi. Și m-au pus să aleg. Atunci m-am decis să merg în România, țara natală a mamei mele unde eu până la 18 ani nu am fost nici măcar în vizită. Înțelegeam limba română, însă nu vorbeam, iar ca să nu pierd încă un an, mi-am asumat toate riscurile pentru a învăța medicină și să-mi îndeplinesc visul”, a mai spus dr. Raid Issa, medic specialist Chirurgie Plastică și Estetică Esthetic Center.
A învățat în trei limbi străine pentru a face medicină
Iar sacrificiile depuse de medicul Raid Issa au fost peste măsură. Nu a vrut să piardă nicio zi din viață pentru a începe cât mai repede să învețe medicina.
„În Iași am ajuns în luna mai a anului 2000. Cum mi-a venit transferul de bursă am început direct facultatea, eu neștiind limba română. Acest lucru a fost o mare provocare pentru mine. Mi-am căutat o profesoară și am făcut ore suplimentare pentru a învăța limba română. Practic a fost un lucru complex în creierul meu și asta pentru că trebuia să traduc engleza în arabă și să învăț română. Am avut dificultăți foarte mari și la scris, însă cu ajutorul soției mele, care atunci îmi era iubită, am învățat limba română. La început mi-a fost foarte, foarte greu. Am depus un efort dublu sau chiar triplu uneori față de colegii mei și asta pentru că nu stăpâneam limba română. Pentru mine anatomia și tot ce înseamnă corpul uman a fost un lucru ușor de învățat chiar dacă înveți și într-o limbă străină”, a mai precizat dr. Raid Issa, medic specialist Chirurgie Plastică și Estetică Esthetic Center.
Îndrăgostit de chirurgie din prima clipă
Abia după șase ani de facultate în care s-a îndrăgostit iremediabil de chirurgie și și-a dedicat tot timpul operațiilor și gărzilor în spitale, medicul Raid Issa a descoperit cu adevărat ce își dorește și cât de importantă este pentru el chirurgia estetică.
„În anul trei de facultate s-a întâmplat cu mine un lucru foarte ciudat, m-am îndrăgostit de chirurgie. Mergeam prin spitale și asistam la operații şi astfel am decis să fac multe gărzi pentru că îmi plăcea sângele. Inițial, în anul trei de facultate, îmi doream foarte mult să mă fac neurochirurg. Însă m-am trezit cu o altă realitate, și aici vorbesc de cea din spitale unde sincer nu vedem nicio diferență a pacienților înainte și după operație. Stăteam și îmi analizam aportul ca doctor și eu nu l-am simțit. Practic eu nu am văzut nicio transformare, ceea ce mie mi-ar fi plăcut să văd. Atunci am realizat cât de mult îmi place transformarea. Voiam să văd o modificare. Abia atunci am realizat cu adevărat că mie îmi plăcea chirurgia estetică, chirurgia plastică. Iar la acel moment nu știam nimic de această disciplină. Asta în contextul în care eu încă din școală aveam o pasiune care mă relaxa foarte mult, cea de a sculpta în lemn. Când vedeam cum lemnul se transformă într-un lucru frumos atunci când îl sculptam, atunci mi-am dat seama că eu pot să transform și corpul uman şi să îl fac frumos. Atunci m-am decis să fac primele gărzi la chirurgie plastică unde am văzut multe arsuri, traumatisme, însă nu era frumusețe. Însă am înțeles pe parcurs că este prima etapă de a învăța ce înseamnă arta în medicină. Am simțit că trebuia să mă perfecționez. Colegii mei râdeau de mine pentru că eu nu vorbeam limba română la perfecție, chiar făceau glume pe seama mea. Nimeni nu mă vedea că aș fi capabil să fac chirurgie estetică. Însă eu aveam deja un țel și știam foarte clar ce vreau chiar dacă era foarte greu”, a povestit dr. Raid Issa, medic specialist Chirurgie Plastică și Estetică Esthetic Center.
Șase ani de gărzi și operații în spitalele de stat
Nimic nu i-a stat în cale pentru a-și îndeplini visul. Chirurgul Raid Issa a preferat să muncească în sistem de gardă în spitalele de stat pentru a putea vedea și opera cele mai grave cazuri.
„După șase ani de facultate, au urmat alți șase ani de rezidențiat în care am avut un mare noroc, atât eu, cât și colegii mei pentru că am fost puțini încât puteam să avem un volum de muncă mai mare, să învățăm mai bine și să perfecționăm toate abilitățile chirurgicale. Aveam foarte mult de muncă, iar acest lucru ne bucura foarte mult. Ca să înțelegeți experiența mea, eu, în anul doi de rezidențiat, am mers în vacanță în Iordania unde m-am întâlnit cu medici din domeniul meu care, deși terminaseră facultatea, ei nu știau să facă nici măcar pe jumătate din ce am învățat eu în doar doi ani și asta pentru că ei nu aveau practică. Eu m-am îndrăgostit foarte tare de chirurgie și asta pentru că aveam rezultate și le putea vedea toată lumea. Prima mea operație plastică a fost grefarea unui mare ars, care este o operație destul de groaznică pentru orice medic. Și acum îmi aduc aminte că am stat aproape cinci ore în picioare, iar unii colegi chiar au și leșinat pentru că este o operație sângeroasă”, a menționat dr. Raid Issa, medic specialist Chirurgie Plastică și Estetică Esthetic Center.
„Arhitectul” frumuseții
Iar într-un final, visul medicului chirurg estetician s-a îndeplinit. După doar nouă ani în România, Raid Issa a făcut și prima operație estetică. Iar de aici a început drumul său către succes.
„Prima operație estetică am făcut-o în anul 2009 și a fost vorba despre o operație de eliminare a excesului de grăsime de la pleoape. Apoi am continuat cu operații la buze și tot așa. Apoi, în 2010 a venit prima intervenție estetică în asociere cu un medic, chiar dacă a fost pacienta mea, eu am fost mâna a doua și așa am realizat prima operație de mamoplastie cu implant din silicon. Iar impactul a fost wau! Și atunci am spus că da, asta vreau să fac. Iar de atunci m-am axat pe acest lucru, m-am perfecționat, m-am luptat să ajung cât mai bun pentru a obține cele mai bune operații. Practic abia atunci mi-am dat seama că mi-am îndeplinit visul și am simțit și văzut transformarea bruscă și plăcută, iar pacientul mulțumit. O transformare prea frumoasă! Am muncit șase ani ca să fac prima mea operație de chirurgie estetică. Din 2010 și până astăzi nu am încetat să studiez acest domeniu. Am căutat tot timpul noutățile de pe piață, sunt la curent cu tot ceea ce înseamnă aceste operații cu punct și virgulă. Dacă în 2010 știam doar o tehnică pentru această operație, acum sunt peste opt tehnici pentru această intervenție. Pe mine m-a fascinat mult transformarea și de la consultație și până a face această operație este ca un tablou pe care îl pictezi și trebuie să iasă perfect și frumos. Cea mai vastă experiență am deprins-o atunci când am mers în deplasări în diverse țări și am reușit să capăt o încredere mai mare și să mă perfecționez în domeniu”, a mai spus dr. Raid Issa, medic specialist Chirurgie Plastică și Estetică Esthetic Center.
„Estetica pentru mine înseamnă încrederea în sine, o operație făcută este făcută pe viață”
O meserie pe cât de frumoasă, pe atât de grea, în care în fiecare zi ca și medic descoperi și înveți lucruri noi. Frumusețea este lucrul dorit de toată lumea, însă atunci când vrei să îți faci o operație estetică prima regulă este aceea de a asculta de sfaturile medicului.
„Avem pacienți foarte mulți și nu doar din Iași, avem și din străinătate. Fiecare caz este diferit, fiecare caz este o provocare pentru noi. Fiecare caz este aparte, trebuie să îl gândești. Trebuie să vezi de ce face operația respectivă, trebuie să ajuți să capete încredere în ea. Estetica pentru mine înseamnă încrederea în sine, o operație făcută este făcută pe viață. Trebuie să te gândești foarte bine ce vrei, dacă îți dorești acest lucru cu adevărat, dacă vrei o transformare și pentru ce o faci. Tot timpul trebuie să o faci pentru tine și nu pentru altcineva. Estetica a apărut datorită faptului că omul nu este mulțumit de ceea ce vede în oglindă”, a explicat dr. Raid Issa, medic specialist Chirurgie Plastică și Estetică Esthetic Center.
Esthetic Center, cea de-a doua familie
După 20 de ani de muncă, medicul chirurg estetician a reușit să construiască două familii în România. Acasă îl așteaptă soția și cei doi fii, iar la clinică este așteptat de pacientele care abia așteaptă să se bucure de transformarea oferită de medicul Raid Issa.
„Planul meu pe viitor este acela de a crea un brand care este Esthetic Center și deja am început să lucrez la acest lucru. Am creat acest concept cu colegul meu. Acum avem o clinică la Focșani, una la Suceava și urmează una la Galați. Am deja doi medici cărora le transmit pofta și dorința mea de a face acest lucru și a extinde această artă ca și principii și nu pentru bani. Vreau să ne extindem, să devenim un brad național și să fim prezenți în marea majoritate a județelor din România. Acum Esthetic Center este ca și un copil pe care eu trebuie să îl cresc și să îl îngrijesc. Așa cum mă comport eu cu copiii mei, pentru mine cel de-al trei-lea copil este Esthetic Center care este și cea de-a doua familie”, a declarat dr. Raid Issa, medic specialist Chirurgie Plastică și Estetică Esthetic Center.
Cele mai frecvente operații făcute la clinica Esthetic Center este cea de implant mamar, adică tot ceea ce înseamnă estetica sânului.
Nu renunță la România
Chiar dacă a primit nenumărate oferte cu locuri de muncă, medicul Raid Issa nu va mai părăsi niciodată România, ci doar pentru perioade scurte de timp, atunci când va merge în vacanță.
„Am avut oferte multe, ultima a fost în Dubai unde mi s-a oferit 40.000 de dolari. Am refuzat pentru că eu aici mi-am făcut o familie. Toată lumea aleargă pentru a face bani, eu alerg să fac ceea ce îmi place și să mă bucur de cele două familii ale mele”, a încheiat dr. Raid Issa, medic specialist Chirurgie Plastică și Estetică Esthetic Center.