Pompei este unul dintre cele mai importante situri pentru arheologii și istoricii care cercetează Imperiul Roman și cultura sa. Înainte de erupția devastatoare a Vezuviului din anul 79, Pompei era un oraș de mărime medie, cu aproximativ 11.000 de locuitori.
Era caracterizat de o demografie multiculturală, o comunitate prosperă și o infrastructură sofisticată. Pozzuoli, un port din apropiere, a facilitat dezvoltarea unei economii puternice, axate pe comerț.
Stabilitatea economică și prezența negustorilor din toate părțile imperiului au asigurat creșterea puternică a unui alt tip de comerț: cel sexual.
Istoricii sexualității au cercetat amănunțit zidurile clădirilor care slujeau drept bordeluri, cum ar fi hanurile, tavernele și localurile în care se lua masa.
Un rol major în cercetări l-au jucat picturile murale care ofereau uneori detalii explicite legate de sex, servind astfel drept una dintre cele mai importante surse istorice.
De obicei, picturile de pe pereți înfățișează femei cu pielea deschisă la culoare și coafuri complicate, însoțite de bărbați bronzați și atletici. Există trei motive potențiale în spatele acestor imagini.
Ar fi putut servi drept mijloace vizuale de excitare. De asemenea, poate că scenele înfățișau tipul de servicii pe care le puteai primi într-un bordel. O a treia posibilitate este aceea că erau un ghid pentru clienții lipsiți de experiență care vizitau bordelul.
Multe dintre picturile descoperite pe pereți sunt cât se poate de explicite. Menționează anumite angajate și aptitudinile lor, oferă sfaturi sexuale și prețuri pentru diferitele servicii.
Studiile făcute despre aceste picturi au arătat că prostituatele aveau exclusiv nume de origine greacă. Uneori, numele erau descriptive și spuneau povestea caracteristicilor fizice sau funcției ocupate. De asemenea, apar și nume de bărbați care se prostituau.
Cum femeilor născute libere nu li se îngăduia să întrețină relații sexuale în afara căsătoriei, este aproape sigur că singurii clienți erau bărbații. Practica întreținerii de raporturi homosexuale nu era deloc ciudată în Roma antică.
Singura regulă era aceea că cetățenii cu un rang mai înalt nu puteau avea un rol de subordonare în timpul actului sexual. În general, comerțul sexual nu era condamnat și era esențial în menținerea instituției căsătoriei.
Se credea că unicul rol al soției era acela de a oferi un moștenitor de sex masculin. De asemenea, se credea că a-i cere plăcere soției tale era un lucru nedemn și lipsit de respect față de aceasta.
Prin urmare, soții își îndeplineau fanteziile în oricare dintre numeroasele bordeluri existente. Prostituția nu era ilegală, însă adulterul era, așa că serviciile sexuale pentru bani erau o practică comună.
Însă viața prostituatelor nu era deloc ușoară. Acestea munceau într-un fel de celule de piatră, fără ferestre și cu o perdea în loc de ușă.
Cele mai multe prostituate erau sclave, așa că erau silite să-și asculte stăpânii. În Imperiul Roman, atitudinea față de sclavi nu le era deloc favorabilă – pendula între indiferență, în cel mai bun caz, și violență extremă.
Prostituatele erau izolate de restul lumii și, de obicei, erau mutate numai pe proprietatea în limitele căreia își desfășurau activitatea.
De obicei, se aflau sub controlul proxeneților care erau proprietarii corpurilor lor și care le ofereau numai strictul necesar. În orașele mai mari și în metropole existau femei care se prostituau pe stradă pe cont propriu.
Totuși, proporția prostituatelor care lucrau pe cont propriu era destul de redusă. De obicei, acestea erau sclave eliberate sau femei născute libere, însă foarte sărace.
