Ion Chiriac: ”Muzica folk va rezista, pentru că este un mod de a înțelege poezia”.
Adrian Beznă: ”Folkul va fi atâta timp cât puterea unui cântec va fi atât de mare încât să străbată drumul până la inima și mintea unui tânăr NON conformist”.
- Faceți parte din generația îndrăgostită de muzica folk. Cine v-a îndrumat în acest domeniu?
Ion Chiriac: E adevărat că fac parte din generația îndrăgostită de muzica folk. Ei bine, când aveam 10-11 ani, doi profesori din Ghermăneștii Vasluiului – Teodor Lemnaru și Anton Gheorghe Irimia, au invitat acolo o orchestră vocal-instrumentală de mandolină și cobză. Eram și eu, și fratele meu, Gelu. Pe vremea aceea, fratele meu mai mare, Fănică, își cumpărase o chitară și făcea cursuri la Școala Populară de Artă din București. A venit acasă în concediu, ne-a cântat o piesă de-a formației Savoy. Mie mi-a plăcut foarte mult. Noi eram în formația de mandoline, dar profesorii noștri au zis: ”Hai să facem o piesă copiilor aceștia”. Și ne-a compus cântecul ”Torna, torna, fratre” – ”Întoarce-te, întoarce-te, frate”. A venit și Adrian Păunescu la Vaslui cu emisiunea ”Antena vă aparține”, iar profesorii noștri au insistat la ”Boț” (Adrain Păunescu, n.r.) să ne asculte. Domnul Păunescu a fost foarte impresionat de vocile noastre și ne-a selectat pentru spectacol. Au urmat apoi apariții la televizor, la radio. După un timp, tot el i-a propus profesorilor noștri să lucreze cu noi poemul ”Moartea Căprioarei” a lui Nocolae Labiș. A fost o piesă foarte grea, cu 27 de strofe, dar am făcut-o, am înregistrat-o, lui Adrian Păunescu i-a plăcut foarte mult. A plăcut și marelui public. Așa am început.
Adrian Beznă: Muzica și poezia sunt două iubiri venite devreme în viața mea. Pot spune că tinerețea mea a început cu cele două. Am început să cânt din școala generală la chitară, fiind marcat de unul din grupurile folk existente atunci, în Școala generală Nr 9 din Piatra Neamț. Clar că și profesorul de muzică de atunci de la care învățam bucuria de a fi în cor. Clar că și profesorii mei de română. După care a venit apropierea de radio și emisiunile muzicale, la Radio România și la Europa liberă. Am avut multe lucruri de învățat și simțit atunci.
- Ce reprezintă Adrian Păunescu pentru dumneavoastră? Dar Andrei Păunescu?
Ion Chiriac: Boț a fost un mare om, un fenomen. Reușea să facă un spectacol singur, timp de trei-patru ore, avea o capacitate extraordinară de a acapara publicul. Îl electriza, cu adevărat, cu ideile despre părinți, unitate națională, iubire. Adrian Păunescu m-a format ca om de scenă. Acum și eu, la rândul meu, încerc să le insuflu elevilor mei aceleași sentimente. Cu Andrei am avut multe colaborări, chiar la înmormântarea lui Boț de acum 10 ani (Doamne, parcă a fost ieri…), îmi spunea: ”Nene Ioane, hai să mai facem un spectacol”. Acum, îl invit de trei-patru ori pe an la Vaslui, unde facem spectacole în memoria lui Adrian Păunescu. Mă ajută Primăria, oameni de cultură din Vaslui. Andrei Păunescu este un mare om de cultură, scriitor, eseist, poet și ține foarte mult la mine. Îi place foarte mult vocea mea și cum fac acum spectacole. M-a sunat recent să îmi spună că va scoate un CD cu piese ale Cenaclului Flacăra. Sunt și două-trei piese ale Fraților Chiriac.
Adrian Beznă: Adrian Păunescu rămâne unul din poeții importanți ai literaturii române și un geniu al spectacolului așa cum l-am simțit în Cenaclul Flacăra. Am avut șansa să îl întâlnesc și să cant în cenaclul ”Totuși Iubirea”, în 1996. O experiență mare și importantă pentru mine, cel ce venea din rock, pentru că am înțeles rostul unui cântec și cum trebuie să îl povestești ca sa fii crezut că e cântecul tău. Atunci am și cunoscut mari interpreți de muzică folk, artiștii de atunci devenind mai târziu prieteni și colegi de scenă. Pentru mine, Adrian Păunescu pe scenă e un unic și un vrăjitor de stare. Andrei Păunescu a crescut alături de Cenaclu și poveștile lui, și rămâne unul din continuatorii unei stări pe care am trăit-o mulți iar el a simțit-o așa cum s-a născut. Duce povara unui nume greu pe umeri și în calitate de artist și poet își are drumul lui.
- Care au fost amintirile cele mai plăcute din ”epoca de aur”?
Ion Chiriac: Nu voi uita niciodată frumusețea spectacolelor, publicul extraordinar. Bucuria cea mai mare era când, după un recital de doua ore, singur fiind pe scenă, sau doar cu Gelu, publicul mă chema pe scenă de 3-4 ori. E o nebunie, dar publicul trebuie respectat și iubit.
Adrian Beznă: Clar că spectacolele Cenaclului pe care le-am prins cu greu și apoi, în timpul liceului, activitatea muzicală din trupa Siaj în care evoluam atunci ca elev de liceu militar de marină. Brigada artistică și literară din cadrul fabricii unde m-am angajat după liceu. Cam toate lucrurile din acea epocă sunt legate de muzică, teatru, poezie, literatură și oamenii care m-au fermecat.
- Dar cele mai neplăcute?
Ion Chiriac: Îmi amintesc că odată, la Cluj, nu am fost pe stadion la ora 12 fix, când se cânta ”Trăiască România”. De ce? Un ghermăneștean de-al meu făcea armata acolo, și m-am dus să vorbesc cu el. Și am întârziat, firește. Cineva m-a pârât lui Boț, care ne-a spus mie și lui Gelu: ”Braconierilor – era porecla noastră, de la cântecul Moartea Căprioarei – plecați acasă!” ”Dar de ce?”, am întrebat. ”Pentru că nu ați fost pe scenă când s-a cântat Trăiască România…” Am încercat să-l înduplec, dar nu am reusit. Am simțit atunci că a picat cerul pe mine. Mai erau două săptămâni de turneu, eu mă învoisem din armată ca să pot participa, dar asta a fost.
Adrian Beznă: Nu am multe amintiri neplăcute și din fericire, nu ele au stat la baza celui de astăzi, care a luat doar ceea ce a crezut că e bun pentru drumul lui.
- Care este piesa cu care ați avut (și aveți) cel mai mare succes?
Ion Chiriac: ”Torna, torna, fratre”, ”Moartea Căprioarei”, ”Trandafirul albastru”, ”Cine vrea război pe lume”, sunt doar câteva.
Adrian Beznă: Cred că piesa despre România. CU LUPII LAOLALTĂ.
- Care este profilul spectatorului care vine la concertele dumneavoastră?
Ion Chiriac: În cazul meu, depinde de popularizarea care se face spectacolului. Ideea este că publicul trebuie respectat, iar pentru asta trebuie să știi să te exprimi în fața lui. După două-trei piese, dacă nu îl simți alături de tine, ai încurcat-o. Dar pe toate astea le-am învățat la Cenaclul Flacăra, de la cei mai mari decât noi: Hrușcă, Șeicaru, Socaciu, Anda Călugăreanu, Tudor Gheorghe, Radu Gheorghe.
Adrian Beznă: Oameni inteligenți și sensibili. Și tineri și maturi și mai înțelepți.
- Cum este văzută muzica folk de către tânăra generație?
Ion Chiriac: Nu demult, am fost invitat de un profesor de limba română de la Liceul de Construcții din Vaslui să fac un moment Labiș. În afară de ”Moartea Căprioarei”, în repertoriu mai am vreo cinci piese pe versuri de-ale lui Nicolae Labiș. La sala de sport a liceului au venit peste 900 de elevi. Era ticsită sala și toți au rezonat la cântecele mele. Nu m-am așteptat, dar a fost impresionant. În afară de asta, eu am elevi la Palatul Copiilor, și îi învăț chitară și muzică folk.
Adrian Beznă: Atâta timp cât vad mulți tineri participând la festivalurile și concursurile de folk înseamnă ca folkul e văzut ca un mod de exprimare sinceră și directa. Sunt foarte mulți și de mare perspectiva dacă vor rămâne pe drumul acesta artistic. Eu, unul, îi apreciez și mă bucur pentru realizările lor.
- Aveți emoții când urcați pe scenă?
Ion Chiriac: Acum am mai multe emoții decât în urmă cu 20-30 de ani. Oamenii s-au schimbat, și au și pretenții. Am învățat că piesele cele mai frumoase se cântă la început și, dacă reușesc să îi simt aproape, îmi trece și mama emoțiilor.
Adrian Beznă: Da, și sunt adevărate și cinstite. În primul rând, cu mine, pentru că altfel nu aș putea urca. Fiecare spectacol sau întâmplare, așa cum mi-e drag să spun și sa cred, mă provoacă să fiu mai bun, mai luminos, mai sincer.
- Ce proiecte aveți pentru perioada următoare?
Ion Chiriac: Am planificate câteva concerte, trebuie să termin de imprimat două CD-uri – ”Moartea Căprioarei”, ”Slavă Sfintei Fecioare” – apoi, am scos un CD cu colinde pe care aș vrea să îl reeditez. În plus, lucrez cu copiii de la Palatul Copiilor.
Adrian Beznă: Festivalul TURN FOLK Piatra Neamț, ediția a doua, dedicat tinerilor câștigători de festivaluri, în perioada 21-22 Martie, Apoi B ZONE FOLK ROMÂNIA, ediția a doua Târgu Neamț, în perioada 30 aprilie-3 mai, FOLK LA ORIZONT, la începutul lui Iunie 5-7, la Mangalia. Și vor mai fi multe alte proiecte pe care le fac Oameni frumoși și luminoși. Pentru Iasi sperăm să se repete SERILE TEIULUI care au fost deosebite anul trecut și un Festival Național de Folk așa cum merită această capitală a culturii naționale.
- Este vreo șansă ca fenomenul folk să redevină cel care a fost în anii `70-`80?
Ion Chiriac: După ani și ani, când voi pleca la Cer, am să fac un cenaclu împreună cu Adrian Păunescu, Nichita Stănescu, Grigore Vieru, Mihai Eminescu, o să îmi iau și chitara cu mine. Dar până atunci, lucrez cu copiii – din 30-40 de elevi pe care îi am acum, și dacă trei, patru, zece or să țină minte și or să cânte folk, eu voi fi mulțumit. Ideea este că muzica folk va rezista, pentru că ea este un mod de a înțelege poezia, o chestie de suflet.
Adrian Beznă: În nici un caz. Sau, cel puțin, asta e părerea mea, acum. Poate fi mai mult, mai puțin , mai altfel etc. Vremea și vremurile vor dovedi și vor spune cum va fi folkul atunci. Eu cred că folkul va fi atâta timp cât puterea unui cântec va fi atât de mare încât să străbată drumul până la inima și mintea unui tânăr NON conformist, așa cum am fost și eu și mulți din generația mea.
- Transmiteți un mesaj colegului de breaslă.
Ion Chiriac: Adi Beznă este un tip foarte sufletist, are un timbru vocal deosebit. Îl cunosc bine, am fost împreună la câteva concerte. Îmi este drag. Să trăiască muzica folk!
Adrian Beznă: Un salut de cântec și de poezie bună. Sigur, așa am învățat mai bine ”Moartea căprioarei” a lui Labiș din cântecul lor. Îi doresc spectacole în care sa povestească despre ce a trăit în anii aceia frumoși și interziși generației de astăzi.
