Dacă este să vorbim în continuare și în acest articol despre mediere, reamintim cititorului importanța acesteia în cazul unui litigiu ce se află pe rolul instanței de judecată (dar nu numai), prin evidențierea a două principii juridice fundamentale, respectiv principiul rolului activ al judecătorului și principiul soluționării pe cale amiabilă a litigiului, principii care se intersectează și se conectează reciproc la nevoile individului.
Așadar, în tot cursul procesului, judecătorul va încerca împăcarea părților, dându-le îndrumările necesare, potrivit legii. În acest scop, el va solicita înfățișarea personală a părților, chiar dacă acestea sunt reprezentate.
În acest sens trebuie menționat faptul că termenul de „împăcare” este folosit la modul general, în mod particular instituția împăcării și instituția medierii având aplicabilitate diferită.
Astfel, în litigiile care, potrivit legii, pot face obiectul procedurii de mediere, judecătorul poate invita părțile să participe la o ședință de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri. Când consideră necesar, ținând seama de circumstanțele cauzei, judecătorul va recomanda părților să recurgă la mediere, în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, în orice fază a judecății. Procedura de mediere nu este însă obligatorie pentru părți.
În cazul în care judecătorul recomandă medierea, părțile se vor prezenta la mediator în vederea informării lor cu privire la avantajele medierii. După informare, părțile decid dacă acceptă sau nu soluționarea litigiului prin mediere. Până la termenul fixat de instanță, care nu poate fi mai scurt de 15 zile, părțile depun procesul-verbal întocmit de mediator cu privire la rezultatul ședinței de informare.
Ca o mică excepție, această situație nu este aplicabilă în cazul în care părțile au încercat soluționarea litigiului prin mediere anterior introducerii acțiunii.
Dacă părțile se împacă, conform recomandării judecătorului, acesta va constata învoiala lor în cuprinsul hotărârii pe care o va da.
Pe înțelesul tuturor, judecătorul are obligația de a încerca împăcarea părților. Această obligație este una permanentă și esențială pentru judecător, pe tot parcursul oricărui proces civil, inclusiv în cadrul unor proceduri care se realizează conform unor reguli derogatorii de la dreptul comun, cum ar fi de exemplu ordonanța președințială. Există însă și excepții, de exemplu în acțiunile care au ca obiect drepturi asupra cărora nu se poate tranzacționa, în aceste situații judecata neputându-se finaliza printr-o hotărâre de expedient.
De cealaltă parte, părțile sunt datoare, atunci când instanța le recomandă, să încerce să-și soluționeze litigiul pe cale amiabilă, legea considerând că părțile au sărit peste etapa înțelegerii amiabile din moment ce au apelat la forța coercitivă a statului prin declanșarea unei acțiuni civile. În aceeași măsură, trebuie adăugat faptul că părțile se pot înțelege și fără ajutorul unui mediator, evitându-se costurile ocazionate de procedura medierii.
Recomandarea judecătorului nu este una întâmplătoare, îndrumarea fiind recunoscută ca reprezentând o soluție convenabilă pentru toate părțile, eficientă, durabilă, economă de timp, bani, energie, comparativ cu tranșarea litigiului pe cale judiciară (care presupune amânare, tergiversare, cheltuieli suplimentare, risc crescut ca toate părțile implicate să fie nemulțumite de soluția dată de către judecător).
Ceea ce trebuie menționat în mod principal este faptul că judecătorul are datoria de a recomanda rezolvarea prin mediere a litigiului dintre părți, dar procedura medierii nu este obligatorie pentru părți, acestea având doar obligația de a se interesa dacă procedura li se potrivește sau nu.
Trebuie reamintit faptul că dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau juridice, îşi pot soluţiona conflictele de orice natură prin procedura medierii, atât înainte cât şi după declanşarea unui proces în faţa instanţei de judecată.
Dovada încercării procedurii de mediere se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea, în cazul în care părţile au parcurs doar şedinţa de informare, sau prin procesul-verbal de închidere a procedurii de mediere. În cazul în care una dintre părţi refuză în scris participarea la mediere, nu răspunde invitaţiei la mediere ori nu se prezintă la data fixată pentru mediere, se întocmeşte un proces-verbal, care se depune la dosarul instanţei şi nu constituie dovadă a încercării de mediere.
Prin excepţie de la cele menționate mai sus, dovada încercării procedurii de mediere de către reclamant va fi considerată ca fiind îndeplinită şi prin depunerea la dosarul cauzei a procesului-verbal de neprezentare a uneia dintre părţi, întocmit de mediator, numai în situaţia în care se probează primirea invitaţiei la mediere de către cealaltă parte.
Apelați cu încredere la mediere, însuși judecătorul o recomandă!
Maria PĂDURARU
Mediator
